Sunt homosexuali la Vatican? Există o legătură ”complexă” între homosexualitatea de ...

Sunt homosexuali la Vatican? Există o legătură ”complexă” între homosexualitatea de la Vatican şi abuzurile sexuale.

0 174

Homosexualitatea agresivă şi reprimată de la Vatican este una dintre cauzele eşecului istoric al Bisericii Catolice de a recunoaşte adevărul în scandalul de pedofilie din rândul clericilor, susţine un jurnalist de investigaţie francez, potrivit DPA, citată de Agerpres.
Frederic Martel, care s-a documentat timp de patru ani pentru cea mai recentă carte a sa, ”In the Closet of the Vatican”, deşi a fost acuzat de unele voci că s-a bazat prea mult pe zvonuri, şi-a argumentat afirmaţiile senzaţionale la o conferinţă de presă desfăşurată miercuri la Roma.

Scriitorul a spus că a descoperit ”50 de umbre ale homosexualităţii” în timpul cercetării pentru cartea sa, care va fi lansată joi, când la Vatican este prevăzut să înceapă un mult-aşteptat summit de patru zile pe tema combaterii abuzurilor asupra copiilor.
”Umbrele” homosexualităţii despre care acesta vorbeşte se referă la: homosexuali non-practicanţi care respectă celibatul; homosexuali reprimaţi; homosexuali practicanţi, aflaţi într-o relaţie monogamă; persoane libertine care au diverse aventuri sau apelează la prostituţia masculină

“Nu poţi organiza o conferinţă internaţională despre abuzuri sexuale fără să abordezi problema muşamalizării” în ceea ce priveşte homosexualitatea în rândul clericilor, a susţinut Martel la sediul Foreign Press Association din Roma. Legătura dintre abuzuri sexuale şi homosexualitate este respinsă de experţi, dar vocile intransigente din Biserica Catolică ridică această problemă înaintea summit-ului.
Jurnalistul, el însuşi homosexual, a subliniat că multe studii arată că ”nu există o legătură specială între abuzuri sexuale şi homosexualitate”, adăugând că ”homosexualitatea este separată de abuzurile sexuale”. În rândul clericilor catolici însă, ”cele două aspecte sunt legate în mod intrinsec”, a mai spus acesta. “Îmi pare rău, trebuie să spun că legătura, într-o manieră complexă, există” deoarece ”cultura secretului”, aplicat la homosexualitate, nu permite o abordare transparentă atunci când vine vorba despre abuzurile sexuale, a argumentat acesta.
Martel a mai spus că gruparea arhi-conservatoare care se opune reformelor pastorale relativ liberale ale papei Francisc este alcătuită din ”cardinali foarte homofobi”, dintre care cei mai mulţi ”duc o viaţă dublă homosexuală”.

Vaticanul a refuzat să facă comentarii referitoare la cartea care va fi lansată în opt limbi, în 20 de ţări. Titlul original al cărţii, în franceză, este ”Sodoma”. În apărarea lucrării sale, Martel a spus că este ”o investigaţie foarte serioasă”. Timp de patru ani, a făcut mers sistematic la Vatican şi a realizat peste 1.500 de interviuri, inclusiv cu 41 de cardinali.
Concluzia studiului său este că homosexualii din Biserica Catolică ”nu sunt o majoritate organizată, ci o majoritate tăcută”, chiar şi în rândul Colegiului Cardinalilor.
Martel a susţinut că scopul demersului său nu este să facă referire la anumite persoane – deşi cartea sa este plină de aluzii la binecunoscute feţe bisericeşti – ci să denunţe ipocrizia bisericii referitoare la comportamentele sexuale şi la celibatul clericilor.

Scriitorul spune că sursele sale includ 27 de preoţi şi circa 12 membri ai Gărzii Elveţiene care au avut relaţii sexuale cu cardinali şi episcopi sau au fost nevoiţi să le respingă avansurile. Autorul a refuzat însă să facă public vreun nume pentru a le proteja dreptul al viaţă privată.
Faptul că este homosexual l-a ajutat să dobândească acces în rândul clericilor. Câţiva cardinali cu care a vorbit au flirtat cu el, chiar dacă într-un mod discret, a mai precizat autorul. “Dacă eşti heterosexual, nu poţi scrie această carte, nu ai acces la cifru, nu înţelegi sistemul”, a mai spus jurnalistul.

Conform jurnalistului francez, 80% din personalul de la Vatican este homosexual!http://www.cunoastelumea.ro/

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.