Tandemul Iohannis-Hellvig și străinii implicați în „revoluția” din 10 august?

Tandemul Iohannis-Hellvig și străinii implicați în „revoluția” din 10 august?

0 67

Abia acum începe scandalul! Lucrătură externă sau basm românesc?
Marți dimineață, cînd m-am scuturat de somn, am rămas cu o îndoială. Am visat ceva cu finanțarea protestului din 10 august sau chiar am aflat o informație despre aceasta? Cîteva minute am oscilat între vis și amintirea unei emisiuni. Apoi, la știrile dimineții, am văzut difuzarea înregistrărilor primite de site-ul Lumea Justiției și reluate numai de Antena 3. Respectivele înregistrări făceau trimitere la ceea ce anunțase Liviu Dragnea cu o seară înainte. Doar el spusese că vor apărea informații despre finanțarea protestelor din străinătate.

                Abia acum începe scandalul!                 […]

Confirmarea bombei lansate de Liviu Dragnea m-a contrariat, mai ales că el nu este nici secretar de redacție, nici director la Luju și n-are urechile la Antena 3. Pot să presupun că jurnaliștii l-au sunat pe Liviu Dragnea să-l întrebe dacă are informații legate de această dezvăluire. Dar la fel de bine pot să mă întreb dacă nu cumva Liviu Dragnea a primit aceste înregistrări și el le-a dat mai departe. În acest caz, ar trebui să mă mai întreb: de unde, de la cine și cum? Numai că aș intra într-o fundătură din care n-aș mai ieși pînă la iarnă.

Cele două înregistrări sunt credibile, chiar dacă vocea unuia dintre martori a fost distorsionată din rațiuni lesne de înțeles. Iar vocea domnișoarei Angi Șerban, rotunda care urla și se tăvălea prin Parlament și pe la diverse alte demonstrații de protest, pare să-i aparțină. Pînă la ora cînd scriu aceste rînduri, nu am găsit pe site-uri și pe agenții nici o contestare din partea ei. Ceea ce mă face să cred că înregistrarea este adevărată. Spusele domnișoarei Angi Şerban sunt și ele șocante, ca și mărturisirea despre banii primiți din Franța, Belgia, Olanda și Marea Britanie.

Angi Şerban: „Câteodată suntem presați să reacționăm pentru că suntem presați din EXTERIOR să punem osul la treabă, dar dacă ar fi fost după noi, protestele ar fi fost mult mai rare. (…) În primul rând, logistica acestui miting, dacă nu apare într-o săptămână, e un mare fâs, pentru că în spatele unui eveniment de o asemenea anvergură stă o logistică de nu îți imaginezi… Deși s-ar putea ca PACT-ul, care tot dansează pe lângă voi, îi vedeți… PACT-ul s-ar putea să se ocupe de o linie de logistică…“
Voce membru #rezist: „Cine-i ăsta, PACT-ul?“

Angi Şerban: „PACT-ul este partidul lui Sebastian Burduja, băiatul bancherului Gheorghe Burduja, ăla care a construit BANCOREX-ul“.
Voce membru #rezist: „A… OK, super!“.

Angi Ştefan: „Da, ideea e că acolo sunt numai copii de bani gata, de securiști. Ei sunt foarte deștepți, foarte mișto, da… sunt destui prin ţară… uite și aici o listă“. (Preluare de pe site-ul Lumea Justiției)

Despre Sebastian Burduja, împins de tatăl său, bancherul refugiat pe Coasta de Azur într-o vilă de cîteva milioane de euro, nu mai este de spus mare lucru. Ştiu doar că se zbate cu disperare să iasă în față și că, înainte de 10 august, umbla prin Anglia și mobiliza oameni, promițîndu-le tot soiul de avantaje și posturi.
Cu alte cuvinte, Angi Șerban chiar nu bate cîmpii despre lumea care se mai află în spatele, să-i zicem, mișcării #rezist și al protestelor din 10 august.

Abia de aici începe scandalul. SRI-ul, președintele României și toate celelalte servicii secrete românești, inclusiv cel al Armatei, nu au aflat nimic despre ce se punea la cale pe 10 august, în ciuda faptului că pe mijloacele de socializare circulau încurajări și amănunte despre ocuparea clădirii Guvernului, despre alegeri anticipate, despre revoluție. Măi să fie! Este suspect ca dracu’! Pare de necrezut această orbire a celor obligați să semnaleze riscurile recepționate de o mare parte din populație.
Ar mai fi loc pentru o ipoteză. Că în spatele acestor evenimente nu se află armata și serviciile argentiniene și somaleze, ci numai cele românești. Ba, după felul în care se poartă, încep să bănuiesc că și Klaus Iohannis ar avea ceva habar despre eveniment, dacă nu cumva o fi fost la o partidă de golf sau la un grătar cu consulul onorific al Austriei.

Puse cap la cap, toate aceste informații ne trimit la ipoteza că pe 10 august am avut de-a face cu o lucrătură importantă, nu cu un protest întîmplător. Oricît le minimalizează presa de serviciu a serviciilor, peste aceste informații și înregistrări nu se mai poate trece. Măcar Parchetul Militar ar trebui să încerce o cercetare, dacă nu cumva și celelalte servicii românești.
La fel, Parchetul General și cine mai este implicat în apărarea țării sunt obligaţi să afle ce-i cu finanțările rebelilor din #rezist și ce se urmărește cu ele. Iar dacă în conturile celor pomeniți n-a intrat decît vîntul, dacă Dide, Șerban și Bot se dădeau pe gratis de ceasul morții, să ne comunice, ca să-l fluierăm cu toții pe Liviu Dragnea!

Cornel NISTORESCU

Sursa: COTIDIANUL

http://www.justitiarul.ro

 

COMENTARII