Tăriceanu a trădat ALDE!! Daniel Zamfir recunoaște – „Tăriceanu s-a întâlnit pe...

Tăriceanu a trădat ALDE!! Daniel Zamfir recunoaște – „Tăriceanu s-a întâlnit pe ascuns cu Orban și cu Turcan…”

0 82

Senatorul ALDE Daniel Zamfir a declarat, joi, la Antena 3, că îl știa pe Călin Popescu Tăriceanu drept un om echilibrat, însă în ultima lună acesta s-a logodit cu Pro România și s-a întâlnit pe ascuns cu liderul PNL Ludovic Orban și cu Raluca Turcan, ceea ce e „șocant”, potrivit Mediafax.

„Pe domnul Tăriceanu îl știam un om echilibrat, un om care cântărește mult înainte de luarea unei decizii. Într-o lună s-au întâmplat atâtea: te desparți de partener, te logodești cu Ponta și te întâlnești pe ascuns cu Orban și Turcan. E prea mult. Nu poți așa.
Am înțeles că în politică se fac compromisuri, dar e prea mult pentru partidul ăsta. Tocmai câștigasem acel brand, un partid împotriva abuzurilor. I-am spus domnului Tăriceanu puteți să vorbiți vreodată de statul paralel. Ați vorbit trei ani de statul paralel, acum l-ați băgat în casă.
Domnul Tăeiceanu e într-un avion pilotul Tăriceanu cu co-pilotul Ponta. Co-pilotul e de fapt ăla care a detunat avionul. Câștigătorul principal este Ponta”, a spus Daniel Zamfir, la Antena 3.

Senatorul ALDE a afirmat că e de neimaginat unde a ajung ALDE, partid care avea un mesaj bine primit de publicul larg, acela de partid care luptă împotriva abuzurilor.
„E șocant să întâlnesc momentele astea. Era absolut de neimaginat nu cu mult timp în rumă că partidul ăsta care se consolidase așa pe un mesaj extrem de bine primit publicul larg, acela de partid care apără drepturile și libertățile oamenilor. Gândiți-vă vă în ultimii trei ani Călin Popescu Tăriceanu a avut un mesaj destul de coerent în aceste direcții. A fost cel care a condamnat abuzurile din justiție, protocoalele secrete. Din momentul în care s-a propus ieșirea de la guvernare cu niște argumente la un moment dat credibile în partid, după aceea a urmat acei pași care practic făcuți fiind atât de rapid și netransparent”, a adăugat Zamfir.

El a vorbit și despre alinața ALDE cu Pro România.
„Într-o săptămână s-a întâmplat ceea ce era de neimaginat. Domnul Tăriceanu anunță pe facebook că deja a stabilit o alianță politică cu Victor Ponta. Asta a fost prima chestiune.
De la alianța cu Ponta ajungem la faptul că domnul Tăriceanu își regrage candidatura de la Președinție, lucru care chiar a bulversat partidul.
Cu ce sunt mai frecventabili Ponta și Tudose decât Dăncilă și Teodorovici? Salvarea ALDE e că dăm cu pietre în Dăncilă dar ne aliem cu Ponta. Sunt spuma mării? De unde sunt Ponta și Tudose?”, a conchis Zamfir.

Trimiteti mai departe articolul:

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.