Tăvălugul dezvăluirilor abuzurilor conducerii DNA, declanșat duminică seara la Antena 3, obligă...

Tăvălugul dezvăluirilor abuzurilor conducerii DNA, declanșat duminică seara la Antena 3, obligă Inspecţia Judiciară

0 303

Inspecţia Judiciară (IJ) s-a sesizat din oficiu cu privire la afirmaţiile procurorului Mihaiela Moraru Iorga şi ale fostului deputat Vlad Cosma, urmând să stabilească dacă există indicii referitoare la săvârşirea vreunei abateri disciplinare.
„Conducerea Inspecţiei Judiciare a analizat informaţiile apărute în spaţiul public în seara zilei de 11 februarie 2018 şi a decis sesizarea din oficiu. Inspectorii judiciari urmează să efectueze verificări prealabile pentru a stabili dacă există indicii privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IJ, Alin Alexandru.

Va reamintim că duminică seara, într-o emisiune la Antena 3, procurorul DNA Mihaiela Moraru Iorga a susţinut că şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie a chemat-o şi a întrebat-o dacă ar putea urgenta dosarul unui fost ministru al cărui nume era vehiculat pentru postul de premier.
„Trebuia desemnat la un moment dat premierul României. Era vehiculat numele unui fost ministru. Exista în lucru la mine un dosar cu acest fost ministru. Nu dau nume pentru că nu vreau să spună cineva că am stricat vreo anchetă. Am fost chemată şi întrebată dacă am putea să ieşim cât mai repede cu acel dosar. Explicaţia a fost de genul că, dacă acest domn va ajunge premier, doamna Dana Gîrbovan va fi ministru al Justiţiei, ceea ce ar însemna un dezastru pentru noi„, a povestit Mihaiela Moraru Iorga.
Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a precizat luni, pentru AGERPRES, că nu a existat nicio discuţie cu vreun procuror din DNA sau cu Mihaiela Moraru Iorga despre un dosar referitor la un ministru care putea să ajungă premier.
„Nu a existat nicio discuţie cu vreun procuror din DNA sau cu inculpata Mihaiela Moraru Iorga despre un dosar referitor la vreun ministru care putea să ajungă premier. Nu am făcut niciodată presiuni sau acte de imixtiune în activitatea vreunui procuror. Nu comentez afirmaţiile nereale ale inculpaţilor”, a precizat Kovesi, într-un răspuns către AGERPRES.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.