Teoria despre stat a lui Eminescu aplicată în America de sud

„După traducerea, în 1932, a lucrării sale geniale, «Teoria protecţionismului şi schimbului internaţional», aceasta a fost, până în ziua de azi, inspiratoarea dezvoltării economice a Braziliei. […] 
Prin Manoilescu, responsabilii brazilieni şi-au clarificat originile inegalităţii, rolul proiectelor de dezvoltare industrială, raporturile dintre industrie şi agricultură, dintre exporturi şi importuri etc. Astăzi, Manoilescu este considerat unul dintre fondatorii Braziliei moderne” (José Jeronimo Moscardo de Souza, diplomat brazilian fost ambasador al acestei ţări în România)

Pe 15 aprilie 2016, BNR a lansat trei monede, din aur, argint și cupru, celebrând trei personalități ale perioadei interbelice. Una dintre acestea este Mihail Manoilescu. Emisiunea numismatică a fost criticată de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” și Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington. BNR nu a avut însă nicio reacție până când Ambasada SUA nu s-a declarat „dezamăgită” de comemorarea unui „nazist”.

Abia atunci, BNR a anunțat că reanalizează colecția și că pe viitor, pentru a evita „situațiile regretabile”, va colabora cu instituții reprezentative. A fost însă un răspuns diplomatic fără consecințe, pentru că pe 16 mai colecția se afla încă la vânzare, în toate sucursalele BNR. Se pare că și guvernatorul Mugur Isărescu a început să fie nervos și să le dea peste mână celor care se bagă unde nu le fierbe oala.

Să ne înțelegem: Mihail Manoilescu apare pe emisiunea numismatică nu pentru că l-a susținut pe Carol al II-lea, sau pentru că a fost legionar, ci pentru că a fost guvernator al Băncii Naționale în perioada interbelică. Replica de bun simț, la criticile lipsite de bun simț ale Ambasadei SUA sau ale Institutului Elie Wiesel, ar putea fi ca în bancul cu Radio Erevan, unde un ascultător a întrebat dacă e adevărat că Piotr Ilici Ceaikovski a fost homosexual. Radio Erevan a răspuns: „Da, e adevărat. Dar noi nu pentru asta îl prețuim”.

Cât privește valoarea universală a acestui mare economist, despre care noi nu știm aproape nimic, sunt de reținut următoarele…

Un mare diplomat brazilian, José Jeronimo Moscardo de Souza, fost ambasador al acestei ţări în România, a făcut, în 2003, cu ocazia primirii titlului de Doctor Honoris Causa, din partea Academiei Române, o declaraţie cel puţin descumpănitoare: „Vreau să mulţumesc României şi în special domnului Eminescu, datorită căruia Brazilia a avut cea mai mare dezvoltare economică din lume”.

Același José Jeronimo Moscardo de Souza, ceva mai târziu, în același an, a acordat în Formula AS un interviu lămuritor pentru această declarație bizară. Eminescu „ajunsese” în Brazilia prin intermediul unei lucrări de mare importanță mondială a economistului român Mihail Manoilescu, discipol al marelui poet și gânditor. Teoria despre stat a lui Eminescu (Teoria Statului Organic) fusese încorporată în lucrarea lui Manoilescu, „Théorie du protectionism et de l’échange international” care, tradusă în portugheză în 1932, a ajuns în Brazilia, unde a devenit curs universitar, iar din 1970 program economic pentru întreaga țară.

Iată ce spunea Moscardo de Souza în interviul amintit, referitor la Manoilescu: „În privinţa economică, se credea că suntem condamnaţi să rămânem o ţară agrară, ca şi România la un moment dat. Dar a dat Dumnezeu să existe un mare român, fost ministru de Externe al ţării dumneavoastră şi un economist de talie mondială: Mihail Manoilescu. După traducerea, în 1932, a lucrării sale geniale, «Teoria protecţionismului şi schimbului internaţional», aceasta a fost, până în ziua de azi, inspiratoarea dezvoltării economice a Braziliei. […] Prin Manoilescu, responsabilii brazilieni şi-au clarificat originile inegalităţii, rolul proiectelor de dezvoltare industrială, raporturile dintre industrie şi agricultură, dintre exporturi şi importuri etc. Astăzi, Manoilescu este considerat unul dintre fondatorii Braziliei moderne”…

După imixtiunile fără jenă ale Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington, ale Institutului Elie Wiesel și, mai ales, ale Ambasadei SUA la București, într-o problemă internă a statului român și a Băncii Naționale a României (Colecția numismatică „Guvernatori ai Băncii Naționale”), putem aprecia cam care este gradul de subordonare a României în fața Statelor Unite, a Uniunii Europene și a Institutului Wiesel, ca de altfel în fața tuturor celor care vor să ne subordoneze.

Comunicatul Ambasadei SUA este foarte dur la adresa BNR, tonul admonestării fiind ca de la dirigintele de clasă la școlar: „Ambasada SUA isi exprima dezamagirea cu privire la decizia Bancii Nationale a Romaniei de a-l onora pe Mihail Manoilescu, fostul guvernator al Bancii Nationale din perioada interbelica, prin lansarea unei monede omagiale. Manoilescu a promovat si a contribuit activ la ideologia fascista si sentimentul antisemit in Romania, care in final au condus la cea mai intunecata perioada a acestei tari”.

Ambasadorul Hans Klemm nu știe, probabil (iar în cazul ăsta ar fi trebuit să se abțină) că „cea mai întunecată perioadă a acestei țări” a fost perioada stalinistă, la care Mihail Manoilescu nu a contribuit decât în postura de victimă. Au contribuit în schimb SUA, prin abandonarea României în ghearele lui Iosif Visarionovici Stalin.

„In timp ce Ambasada SUA recunoaste dreptul Romaniei de a sarbatori traditiile institutiilor sale, aceste celebrari nu trebuie sa includa imagini ale unor persoane care au fost condamnate de catre istorie si care, prin faptul ca sunt onorate, sunt validate – mai scrie în comunicat. Aceasta practica contravine fundamentului institutional democratic al Romaniei, promovarii statului de drept si protectiei drepturilor fundamentale ale omului”, se mai arata in comunicat. Adică: noi recunoaștem „dreptul Romaniei de a sarbatori traditiile institutiilor sale”, dar numai alea pe care le vrem noi, altfel „practica contravine fundamentului institutional democratic al Romaniei, promovarii statului de drept si protectiei drepturilor fundamentale ale omului”!

Nu, domnule ambasador, Mihail Manoilescu n-a fost condamnat de Istorie, ci de Tribunalul Poporului, care nu cred că reprezintă Istoria. Decât, poate, pentru dumneavoastră. Judecarea și moartea sa se înscriu în cea mai rușinoasă antologie a injustiției umane. După ce a fost întemnițat fără proces și deținut în închisorile de la Jilava, Ocnele Mari şi Sighet, Mihail Manoilescu a murit în ultima, la sfârşitul lui 1950, fiind înhumat la groapa comună de la Sighet. Nu a fost iertat însă nici după moarte: a fost judecat și condamnat,  la 12 aprilie 1952, la…15 ani de închisoare, precum şi la confiscarea averii. Familia a fost anunţată de moartea lui Manoilescu mult mai târziu…

Acesta a fost, în linii mari, Mihail Manoilescu, cel pentru care Ambasada SUA și Institutul Wiesel trag de urechi Banca Națională, pentru că a îndrăznit să editeze o medalie cu chipul său.

Share on Facebook

Tweet

Follow us