TOT FRICA PAZESTE PEPENII !!

TOT FRICA PAZESTE PEPENII !!

0 576

Opinia publică, stimulată de câteva televiziuni, speculează despre o eventuală arestare a lui Băsescu. O parte a publicului chiar îşi doreşte această arestare, căci, la noi, în locul judecăţii cât de cât obiective s-au instalat toate variantele imaginabile de judecata deformată de dorinţă. Ash, nici-o speranta!  Ideea de arestare a luat-o, în mentalul colectiv, înaintea ideii de proces juridic în faţa instanţelor. Nu exista această deformare a perceperii justiţiei pe timpul lui Adrian Năstase. Lumea urmărea, fără isterie, desfăşurarea procesului. Unii doreau arestarea fostului premier, indiferent de probe. Alţii, chiar dacă aveau o puternică percepţie a corupţiei din regimul Năstase, erau indignaţi că, după lungi tergiversări, nu apăreau probele concludente ale vinovăţiei fostului premier. Adevărul juridic are şi trebuie să aibă un alt statut, mai nobil, decât adevărul popular.

S-au făcut abuzuri juridice în regimul Băsescu? Probabil că da. Este, acum, bine cunoscut voluntarismul mitocanesc a personalităţii fostului preşedinte. În fond, el este cel care, prin acest golanism nativ de gura portului, a stat ani de zile drept model popular.Are justiţia şi o funcţie educativă în societate? Bineînţeles. Dar Justiţia educă prin ”modele” negative: infractorul, coruptul, mafiotul etc. Rolul educaţional al justiţiei ar a fi acela de a menţine în societate cotele necesare de frică.10543 Dar nu într-o societate coruptă prin majoritatea tradiţiilor sale politice moderne, pe deasupra mai fiind coruptă şi la toate nivelurile conexiunii individ-stat Care ar fi, într-o astfel de societate, cotele normale de frică? Cât de mari? Răspunsul la o astfel de întrebare, în România, nu poate fi teoretic. Răspunsul e ceva de sensul văzând şi făcând.Frica pe care am cunoscut-o sub comunism nu era una faţă de justiţie, ci faţă de injustiţia puternic ideologizată a acelei societăţi.

Cum ar trebui să fie frica într-o versiune democratică a justiţiei? Cine studiază acest fenomen?? Nu ştim. Nu avem astfel de studii. Ne-am obişnuit să construim societatea fără să-i studiem tendinţele.Mai rău: ne-am obişnuit să construim legislaţia în aşa fel încât… să permită faptele de corupţie ale clasei politice. Aşa au gândit legea finanţării partidelor. Aşa au gândit legile retrocedării proprietăţilor, legea licitaţiilor publice, legea privatizărilor. Etc.

Când ai legea de partea ta, ce frică să mai ai? Nu-ţi mai trebuie decât puterea şi prinzi tot curajul din lume.Problema este De ce oare nu iniţiază noul preşedinte al României o cercetare a legislaţiei care n-a îngrădit fenomenele de corupţie, ci le-a stimulat? Evident, o cercetare nepolitizată a acestei legislaţii. De ce nu cercetează nimeni în România cauzele legislative ale posibilităţii de a făptui corupţie, dar cu legea în mână? De ce, oare, vrem să îngrădim, mereu, efecte şi nu mergem la cauze?

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.