Robotului tridimensional da Vinci face minuni – transplant renal la Spitalul Sfântul...

Robotului tridimensional da Vinci face minuni – transplant renal la Spitalul Sfântul Constantin cu rinichi prelevat!

0 319

În echipa coordonată de doctorul Bogdan Moldovan de la Spitalul Sfântul Constantin au venit la Brasov mai mulţi specialişti din ţară dar şi 4 medici de la Spitalul Universitar din Geneva. Chirurgia robotică este o metodă minim invazivă iar utilizarea robotului da Vinci asigură o recuperare rapidă şi traumatisme minime

În echipa coordonată de doctorul Bogdan Moldovan de la Spitalul Sfântul Constantin au venit la Brasov mai mulţi specialişti din ţară dar şi 4 medici de la Spitalul Universitar din Geneva.
Chirurgia robotică este o metodă minim invazivă iar utilizarea robotului da Vinci asigură o recuperare rapidă şi traumatisme minime.
„Practic, implantarea efectivă a rinichiului a durat în jur de două ore. Avantajul transplantului renal de la donorul viu este că durata de ischemie a rinichiului este foarte scurtă. Este o pledoarie pentru creşterea activităţii de transplant de la donorul viu” a declarat imediat după intervenţie dr. Bogdan Moldovan.
Echipa de la spitalul privat braşovean se află la al doilea transplant renal reuşit, după cel realizat în 1 decembrie anul trecut. De această dată, însă, utilizarea robotului tridimensional da Vinci a fost o noutate care vine atât în ajutorul donorului, cât şi al pacientului şi medicilor.
Veniţi în timpul lor liber în calitate de voluntari la Braşov, profesorii de la spitalul din Geneva au avut numai cuvinte de laudă la adresa echipei conduse de medicul Bogdan Moldovan.
„A fost o adevărată plăcere să sosesc aici şi să lucrez cu echipa de la Spitalul Sfântul Constantin. Utilizarea tehnicii robotice este un avantaj pentru donor pentru că, aşa cum am constatat în spitalul nostru din Geneva, accelerează recuperarea donatorului”, a declarat prof dr Thierry Berney, şef Serviciu Transplant Multiorgan Geneva.
„Rinichiul a fost transplantat de doctorul Moldovan, eu doar am asistat iar grefa a fost realizată foarte rapid, practic în 10 minute de la implant, rinichiul a început să funcţioneze”, a spus presei şi prof dr Christophe Iselin, şef Serviciu Urologie Spitalul Universitar Geneva.
Primul transplant efectuat la Braşov a costat 33.000 de euro, în condiţiile în care în Statele Unite o asemenea operaţie costă circa 150.000 de dolari.
În decembrie 2016, Spitalul a suportat integral costul iar pacientul nu a avut nimic de plătit. De această dată, managerul unităţii estimează că întreg costul operaţiei şi al spitalizării va fi ceva mai scăzut iar pacientul nu va plăti întreaga sumă.
Spitalul a găsit o serie de sponsori iar duminică, de la ora 8:30, în Parcul Sportiv se va organiza un cros unde se vor strânge fonduri care să acopere o parte din costuri. Pacientul este un bărbat în vârstă de 55 de ani din judeţul Cluj iar donator este soţia acestuia, în vârstă de 48 de ani.

Vifor Rotar

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.