Tribunalul Poporului – instrument sovietic sau instanță de justiție?

Să ne amintim că șeful statului român în timpul funcționării acestor tribunale era Regele Mihai ale cărui puteri constituționale,   deși diminuate, nu erau inexistente. Au existat două Tribunale ale  Poporului, unul la București și altul la Cluj.Aceste curți speciale au funcționat pe baza Legii 312/1945 pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării sau crime de război.
Curțile Speciale și-au început activitatea sub presiune sovietică (România se angajase prin Convenția de Armistițiu să îi judece pe criminalii de război) dar și în urma intervențiilor Aliaților Occidentali.În cadrul acestor tribunale rolul special al acuzatorilor publici era important, de cercetare penală, de trimitere în judecată şi de susţinere a acuzării. Guvernul Rădescu a numit în februarie 1945 câteva zeci de acuzatori publici de a căror activitate Partidul Comunist nu a fost neapărat satisfăcut din cauza numărului mare de achitări, la nivelul sutelor de cazuri, pronunțat de aceștia. 

2) Câte procese au judecat și cine au fost inculpații? Răspunsul la această întrebare nu este simplu pentru că în cazul unora dintre procesele de criminali de război verdictele au fost date de Curțile de Apel după încetarea activității Tribunalelor Poporului conform legilor 455/1946 și 291/1947. Până în luna mai a anului 1946 Tribunalul Poporului a judecat în jur de o duzină de loturi de criminali de război.

În pocesul lotului Antonescu au fost 23 de acuzați, dintre care 16 au fost condamnați la moarte și patru executați Pana în 1949 între 1500 și 2000 de persoane acuzate de crime de război fuseseră condamnate la București și la Cluj în număr aproape egal repartizat pe cele doua instanțe.
Este interesant de remarcat că Tribunalul Poporului de la Cluj și Curțile de Apel din acest oraș care judecaseară cu precădere pe cei acuzați de crime în Ardealul de Nord – aflat sub administrație ungară între 1940 și 1944 – au pronunțat în general pedepse mai aspre decât cel de la București.
Este deasemenea important de remarcat că în comparație cu Ungaria, Bulgaria sau Franța, numărul celor condamnați în România pentru crime de război a fost foarte mic. Inculpatii au reprezentat un evantai  larg de categorii începând cu  membrii guvernului Antonescu, trecând prin ofițerii din armată și jandarmerie acuzați de crime în Basarabia, Bucovina și Transnistria, inclusiv la Odesa și Golta, la Berșad, Olgopol, Râbnița și Mostovoi, a comandanților de lagăre din Transnistria, trecând prin așa numitul lot al ziariștilor și bineințeles cei acuzați de crime în Transilvania de Nord și sfârșind cu subofițeri de jandarmi vinovați de execuții sumare, violuri de copii și alte atrocități. Au existat de asemenea evrei (foști deportați) considerați colaboraționiști și condamnați la ani grei de închisoare.

3) Care au fost verdictele date de aceste tribunale? Chiar dacă în România au fost câteva zeci de persoane condamnate la pedepse capitale, numai patru dintre cei inculpați au fost executați. Este vorba de Ion Antonescu, vice-prim ministrtul Mihai Antonescu, guvernatorul Transnistrei, Gheorghe Alexianu și comandantul  jandarmeriei, generalul C.Z. Vasiliu.
Mai precis, în procesul lotului Antonescu din 23 de inculpați 16 au fost condamnați la moarte, dar cu excepția celor patru menționati mai sus în celelalte cazuri condamnaților li s-au comutat pedespsele la închisoare pe viață. În cadrul acestui lot de condamnati comisarul pentru problemele evreiești în guvernul Antonescu, Radu Lecca, a ieșit ultimul din închisoare în anul 1964.În cazul așa zisului „lot Macici” – după numele generalului cu același nume acuzat și condamnat pentru asasinatele în masă ale evreilor de la Odesa din octombrie 1941 – procesul a analizat responsabilitatea celor acuzati de crime Odesa și în judetul Golta din Transnistria și a altor crime din această provincie ocupată de România lui Antonescu.Au mai fost inculpați în acest proces cei acuzați de deportarea și exterminarea evreilor din Bucovina. Și la sfârșitul acestui proces la începutul lunii iunie 1945 pedepsele capitale pronunțate în cazul a 27 de inculpați au fost comutate la detenţie pe viaţă.Macici a fost condamnat la închisoare pe viață și a murit la Aiud dupa câțiva ani de detenție. Condamnații a fost în general eliberați în 1955 pentru a fi din nou inculpați și condamnați pentru „crime contra clasei muncitoare”, ieșind definitiv din închisoare la începutul anilor ’60.

4) Criticii spun că procesele au fost incorecte dat fiind că România era sub ocupație sovietică. E justificată o astfel de critică?Rolul sovietic în aceste procese a fost ambiguu și complicat. Pe de o parte sovieticii au insistat în calitate de membri ai coaliției anti-naziste ca procesele să aibă loc impunând concentrarea acestor procese pe crimele comise în teritoriile ocupate de România (Transistria) și teritoriile revendicate de ei (Bucovina de Nord și Basarabia) și ignorand crimele comise în Bucovina de Sud si la Iași.
Pogromul de la Odesa din octombrie 1941 a fost unul dintre principalele capete de acuzare împotriva regimului Antonescu. Pe de altă parte ei au fost nemulțumiți de lipsa de severitate a unor condamnări, dar în paralel au intervenit pentru unii ofițeri superiori români care erau acuzați de crime, dar care luptaseră cu Armata Roșie  pe frontul de vest. Tot sovieticii au fost de acord cu grațierea unora dintre cei condamnați la moarte.Nu poate fi negată tentativa de politizare a unora dintre aceste procese, spre exemplu procesul lui Ion Antonescu. Pe de altă parte multe dintre probele arhivistice și mărturiile prezentate la aceste procese sunt  foarte concludente. Nu trebuie ignorat nici rolul SUA și al Marii Britanii în procese.
Într-un interviu recent cu data de 18 iunie 2017 Regele Mihai vorbește despre executarea lui Ion Antonescu ca fiind cerută „neapărat” de „anglo-americani, impreuna cu sovieticii?„. De altfel Regele Mihai s-a implicat direct în ameliorarea legii privind criminalii de razboi insistând ca pedepasa capitală să fie aplicabilă numai acestora.
Așa cum scria locotenentul american Henry L. Roberts trimis de OSS (precursor al CIA) în misiune în Romania la câteva zile după procesul lotului Antonescu persoanele incriminate „erau vinovate fără îndoială”, dar procesul  a fost instrumentat cu „stângăcie politică” și fără „adeziunea poporului”.

Ion Antonescu a fost condamnat la moarte de Tribunalul Poporului și executat prin împușcare pe 1 iunie 1946

Orice proces se judecă pe probe și martori, iar în dosarele proceselor există la CNSAS și se poate constata relativ simplu culpa sau situațiile în care s-a operat cu decizii incorecte. Trebuie spus că liderii politici ai partidelor istorice nu au fost condamnați pe baza unor acuzații de colaboraționism ori de crime de război, deși ar fi fost ușor, așa cum sugerează unii.
Trebuie să fim atenți la următoarele nuanțe: cine a fost condamnat pe baza acestor legi speciale, ce funcții a îndeplinit pe vremea razboiului, ce fapte a comis. Cum se face că lideriii politici interbelici (Maniu, Mihalache, Brătianu, Titel Petrescu, Ion Flueraș, Ilie Moscovici, Corneliu Coposu, Ilie Lazăr, Iosif Jumanca, generalul Rădescu, etc) , diplomatți fugiți din țară, conducerile cultelor, sute de reprezentanți ai elitelor culturale nu au fost condamnați pentru crime de razboi?Raspunzând la întrebarile de mai sus găsim cu siguranță o expicație.Trebuie spus de asemena că nu toate procesele au avut o miză politică și de aceea implicarea sovieticilor nu a fost mare.
A se vedea spre exemplu procesele jandarmilor acuzați de crime în satele și orașele Basarabiei. La insistențele sovieticilor, în 1947 a luat ființă o comisie de anchetă (Arhivele Naționale de la București dețin documente referitoare la această comisie) care a ajuns la concluzia că marea majoritate a criminalilor de razboi au reusit să se sustragă justiției.

5) Care sunt obiecțiile la reabilitarea unora dintre condamnații de către Tribunalul Poporului? In Romania au exista tentative nereușite de reabilitare a unor criminali de război majori cum a fost cazul lui Gheorghe Alexianu, guvernatorul Transnistriei. Au fost și cazuri în care criminali de război găsiți vinovați de omor în masă, cum ar fi coloneii Radu Dinulescu și Gheorghe Petrescu, șefi ai Secției a II a marelui Stat Major, direct reponsabili pentru organizarea pogromului de la Iași și pentru planificarea și punerea în execuție a deportărilor din Basarabia și Bucovina au fost reabilitati de justiția militară și de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală. Argumentul principal al reabilitării lor a fost faptul că ei nu a facut decât să transmită ordine venite de mai sus.

Comisia pentru Investigarea Crimelor de Război, numită ulterior United Nations War Crimes Commission, a fost creată la Londra la 7 octombrie 1942. Această comisie a început sa funcționeze în 1943 în folosul Aliatilor și avea ca misiune investigarea crimelor de război comise de Germania și de aliații săi din Axă.Posibilitatea creării unei instanțe speciale în România a fost discutată de Consiliul de Miniștri încă de la 30 august 1944, ceea ce demonstrează că primele inițiative au avut loc în România fără interferență sovietică. Congresul PNȚ din octombrie 1944 a abordat și el acest subiect cerându-se includerea în categoria de criminali de război a politicienilor care colaboraseră cu dictatura lui Carol al II-lea.Procesele criminalilor de război din România nu pot fi privite obiectiv exclusiv prin cheia politizării unora dintre ele.
Chiar dacă Tribunalul Poporului a avut și un rol ideologic de deligitimare a fostelor regimuri politice, documentele prezentate la procese demonstrează clar politica genocidară a regimului Antonescu și a funcționarilor săi militari și civili.Aceste procese au corespuns unor tendințe europene generale de judecare și sanctțonare a criminalilor de război implicați în Holocaust.Trebuie spus foarte clar că Parlamentul României a interzis în 2009 prin Legea 221 reabilitarea (repunerea în drepturi și acordarea de despăgubiri) criminalilor de război. Este o lege redactată și votată de parlamentarii români cu o majoritate covârșitoare. Legea precizează că nu pot fi șterse pedepsele „persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra umanității și persoanelor condamnate pentru că au desfășurat o activitate de promovare a ideilor, concepțiilor sau doctrinelor rasiste și xenofobe precum și ura sau violența pe motive etnice, rasiale, religioase, superioritatea unor rase și inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie.”