Tur de vizitare pentru nevăzători la Muzeul Judeţean de Istorie
30 de persoane, nevăzători şi însoţitori, au participat la un proiect iniţiat de voluntarii din oraş special pentru ei. Persoanele cu deficienţe de vedere au putut simţi cum arată Braşovul vechi, cetăţile fortificate din judeţ şi multe obiecte din antichitate, evul mediu şi din perioada comunistă
30 de persoane, nevăzători şi însoţitori, au participat la un proiect iniţiat de voluntarii din oraş special pentru ei. Persoanele cu deficienţe de vedere au putut simţi cum arată Braşovul vechi, cetăţile fortificate din judeţ şi multe obiecte din antichitate, evul mediu şi din perioada comunistă.
În cadrul proiectului Istoria pe întuneric, voluntarii au replicat din lut, piele reciclată, piatră şi alte materiale obiecte din Muzeul Judeţean de Istorie sau edificii şi fortificaţii din judeţ.
Nevăzătorii au făcut un tur al centrului vechi cu ajutorul machetelor sau al hărţii în braille făcute special pentru ei în proiectul coordonat de Laura Istrate.
Braşovenii de la Centrul de Voluntariat Braşov au gândit împreună cu specialiştii muzeului un traseu ce a cuprins trei perioade – antichitate, evul mediu şi istoria comunismului.
Experienţa a fost una foarte interesantă, mărturisesc cei care au vizitat muzeul judeţean de istorie în acest tur.
Proiectul “Istoria pe Întuneric” este finanţat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Braşov cu 10.000 lei.
Vifor Rotar