Turneul de tenis de la Braşov : favoriţii continuă nestingheriţi cursa; se...

Turneul de tenis de la Braşov : favoriţii continuă nestingheriţi cursa; se cunosc sferturile de finală la simplu

0 375

În ziua a patra a turneului de tenis ,,Futures Selgros Cup”, care se dispută la arenele Dinamo Braşov, nu a fost loc de surprize, favoriţii continuând, în bloc, cursa pentru titlu. În ,,sferturi”, pe lângă primii şapte favoriţi, s-a intercalat românul Edris Fetisleam. Iată programul sferturilor de finală, conturat joi şi în care îşi găsesc loc şi trei jucători români : L.Grigelis (Lituania) – V. Antonescu, A. Petrone (Italia) – Bogdan Borza, P. Licciardi (Italia) – Jan Mertl (Cehia), F. Agamenone (Argentina) – E. Fetisleam.
Nici în proba de dublu, unde s-au disputat deja sferturile de finală, nu au căzut ,,capete” mari. Primele trei perechi favorite s-au calificat mai departe, adică în semifinale, printre care şi echipa lui Florin Mergea, galonatul nostru jucător, care a ales să joace la turneul braşovean. Florin Mergea şi Adrian Barbu, favoriţi 2, au trecut cu 6-0, 6-0 de Sergiu Medeşan şi Ştefan Samoilă, scor înregistrat şi de perechea Gabor Borsos, Patrick Grigoriu, favoriţi 1,care au învins cuplul Daniel Cozma, Edris Fetisleam. Programul semifinalelor : Florin Megea, Adrian Barbu – Bogdan Apostol, Dragoş Madaras(Suedia); Vasile Antonescu, Mircea Jecan – Vladimir Filip, Alexandru Luncanu. După cum se observă, proba de dublu este o afacere (aproape) românească, din moment de avem în semifinale trei cupluri de jucători români…
Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.