Un „blestem” de care trebuie să scăpăm – lumea se globalizează sub ochii tăi şi copiii tăi vor aparţine Europei
Zilele trecute m-a întâlnit, absolut întâmplător, cu un foarte vechi amic. Sârb de origine, american prin adopţie, umblător prin lume. Ne cunoscusem cu mai mult de un sfert de secol în urmă. Amândoi ne reprezentam ţara, undeva, prin atât de interesanta zonă a Asiei de sud-est. Colaborarea de atunci, fără obligaţii reciproce, ne-a fost de folos amândoura şi am rămas prieteni…
Întâlnirea de acum câteva zile, datorată exclusiv hazardului, m-a bucrat. L-am invitat pe pe prietenul meu de departe în refugiul meu de vară, între frumoasele dealuri ale Mehedinţului, la „un pahar de vorbă”.
Din una în alta, a venit vorba despre distrugerea iremediabilă a Iugoslaviei, ţara sa natală, prin însângeratul război de zece ani (1991-2001). Război niciodată declarant de agresorii de atunci, aceiaşi cu „părinţii” săi adoptivi de acum. Apoi, firesc, discuţia a alunecat spre situaţia dezastruoasă în care a ajuns România în cei 27 ani de „democraţie”.
Poate, modul în care vede el situaţia va deschide ochii unora dintre aceia care, rătăciţi, mai cred că fericirea vine dinspre numai dinspre vest şi că în numele acelei fericiri merită sacrificat orice. Inclusiv existenţa ţării.
Iată, în rezumat, spusele amicului meu, om trecut prin multe şi, acum, persoană importantă într-o zonă sensibilă a administraţiei americane:
„Voi, ca ţară, aţi fost decenii la rând adversarii înverşunaţi ai occidentului. Mă întreb cum de vă puteţi imagina că, brusc, ei vă vor ierta, vă vor iubi şi, dezinteresat, vă vor ceda vouă bani din banii cetăţenilor lor?
Mă întreb cât a trebuit să fiţi de creduli pentru a spera că ei au forţat schimbarea regimului vostru politic şi apoi v-au acceptat în cercul construit cu mari sacrificii, tot de către ei, doar cu scopul de a vă fi vouă, mai bine?
Şi, mă mai întreb, cât de naivi aţi putut fi închipuindu-vă că, vreodată, cei bogaţi şi puternici vă vor accepta egali ai lor?
Întrucât este extrem de puţin probabil ca la nivelul conducerii statului roman să se fi acumulat atâta prostie, sunt convins că ai voştri conducători, cei care v-au adus în starea în care sunteţi, ştiau şi ştiu exact pe ce drum merg şi care este finalul…
Dar, nu vă mai plângeţi inutil unii pe umerii celorlalţi! Nu sunteţi primii în această situaţie. Ceea ce s-a petrecut cu voi s-a întâmplat cu multe alte state. Cu mult înaintea voastră. Iar parcursul este standard şi, pentru cei avizaţi, el nu a reprezentat nicodată vreun secret.
S-o luăm pe rând.
Întâi şi întâi a fost efortul depus de ei pentru sărăcirea generalizată a ţării. O sărăcire rapidă, teribilă, cât mai adâncă posibil. S-au utilizat metodele standard: mass-media cumpărată şi politicienii vânduţi. Cu toţii, împreună, s-au străduit să vă convingă că ceea ce se întâmplă are ca unic scop bunăstarea voastră. Şi au reuşit. Iar voi, cei mulţi, i-aţi crezut.
Vrei exemple? Ele sunt nenumărate: privatizările în masă, cedarea pe nimic a bogăţiilor solului şi subsolului, vânzarea pe post de fier vechi a întregii industrii, destabilizarea treptată şi definitivă a economiei, eliminarea de pe piaţă a intreprinzătorilor autohtoni etc.
Odată sărăcirea întronată, pe fundalul pauperizării dureroase a urmat pasul doi. S-a inoculat sentimentul de frică, teama faţă de ziua de mâine. S-a lucrat la generalizarea incertitudinii privind viitorul fiecăruia dintre voi, bogat sau sărac, ţăran sau orăşean, lucrător la stat sau angajat la
articular.
Cu spectrul celor două nenorociri în faţă, oportuniştii dar şi proştii, de care nicio ţară nu duce lipsă, au fost convinşi, în pasul trei, că identitatea naţională este o vorbă goală. Că aceasta, ca şi patriotismul, reprezintă doar reminiscenţe comuniste, inutile şi păgubitoare în mersul ţării spre o democraţie reală, spre adevăratul capitalism.
Argumentele lor?
Identitatea naţională nu a avut, nu are şi nu va avea vreodată cu adevărat valoare. Ca dovadă, iată, identitatea naţională, patriotismul ori clamarea păstrării neştirbite a suveranităţii naţionale n-au salvat pe niciunul dintre voi de la sărăcire…
Ce a făcut şi ce face ţara ta pentru tine?
Nimic. Te-a lăsat sărac, debusolat şi cu dorinţa de a fugi cât mai departe. De aceea nu trebuie să ai încredere în ea, în ţară. Nu trebuie să te sacrifici apărând-o pentru că nu merită. Bogaţii lumii nu au ţară. Ei, bogaţii, aparţin întregii lumii şi reprezintă o elită mondială lipsită de identitate. Ce rost are să te agăţi de identitatea ta naţională când îţi doreşti să ajungi un bogat cetăţean al lumii libere?
Ea, această blestemată identitate este doar un balast. Dacă pentru tine contează banul, uită de ţară, de părinţi, de strămoşi, de identitate etnică, de istorie şi de viitorul singular al ţării în care te-ai născut! Ei şi ele nu te pot ajuta. Oricum, lumea se globalizează sub ochii tăi şi copiii tăi vor aparţine Europei, ori lumii întregi, şi nu unei ţărişoare neînsemnate, unui teritoriu obscur aflat la marginea continentului. Ai o singură viaţă. Profită! Trăim în epoca banului. Ai bani, ai de toate, totul îţi este permis.
Pentru cei cu bani nu există restricţii, legile nu-i ating, pot călători oriunde, au puteri nelimitate, îşi permit aventuri exotice, orgii sexuale cu femei de vis, case cu zeci de camere, plăceri pe care săracul, cel care n-a înţeles ca tine mersul vremurilor, nici măcar nu şi le poate închipui.
Acesta este mecanismul. Deja verificat. De aici şi până la etapa următoare, subjugare totală a voinţei, nu mai este decât un pas. Un pas pe care sclavul banului, cu spectrul sărăcirii în sânge, îl parcurge fără urmă de remuşcare. Ruşinea şi remuşcarea deja nu mai există. Acestea, pe lângă bunul simţ, jena, loialitatea, respectarea cuvântului dat, credinţa, patriotismul, iubirea de ţară, sunt sentimente care au fost exorcizate în etapele anterioare.
Prin urmare, nu te mai mira, dragă prietene, de proliferarea trădătorilor şi a trădărilor de toate felurile. Nu te mai lăsa surprins de înmulţirea fără precedent cazurilor de trădare a părinţilor, a prietenilor, a asociaţilor în afaceri, a adevărului, a dreptăţii, a istoriei, a tradiţiilor, a idealurilor comune şi, în ultimă instanţă, nu te mai mira de trădarea ţării.
Pentru că, prin metodele enumerate mai sus, au fost plăsmuiţi noii spălători de creiere, a fost cu putinţă apariţia statelor fără elite şi a haitelor de indivizi care propăvădiuesc familia fără familie, copii fără părinţi, legi fără norme, popoare fără identitate, o Europă fără de popoare şi o lume lipsită de demnitate.
Aşa s-au născut peste noapte propăvăduitorii puterii unice a banului, a banului înlocuitor de Dumnezeu, a banului ca singur izvor de fericire. Aşa a fost posibilă subjugarea paşnică a popoarelor, apariţia sclaviei moderne la nivel de stat şi a dictaturii celei mai crunte prezentate ca expresia vie a adevăratei democraţii”.
În esenţă, amicul meu nu a spus nimic nou. Dar, auzite de la el, aceste adevăruri capătă pentru mine alte dimensiuni. Ele par a ne învinovăţi, indirect, pe fiecare dintre noi […].
De ce suntem noi, şi nu ei, cei care ar trebui să fie învinovăţiţi? Pentru că noi, nu ei, vom fi cei blestemaţi de copiii noştri atunci când, peste ani, vor trudi ca sclavi moderni în folosul celor care azi, mincinos şi cinic, ni se declară prieteni şi sprijinitori.
Teo Palade
Sursă: Teopal.ro
Titlul original: „Întâlnirea”
