Un mare grup de medici cere respingerea proiectului Legii vaccinării!

Un mare grup de medici cere respingerea proiectului Legii vaccinării!

0 372

118 medici români reuniți în cadrul „Asociației Medici pentru Consimțământ Informat”, în frunte cu Vasile Astărăstoae, fost președinte al Colegiului Medicilor, au semnat o scrisoare deschisă către Camera Deputaților, în care cer respingerea proiectului Legii vaccinării (Plx 399/2017), blocat de aproape 3 ani în sertarele Parlamentului.

Cei 118 medici – de la specialiști în „homeopatie” la medici de familie, medici pediatri, medici chirurgi, specialiști în medicină de urgență, medici ATI, psihiatri sau stomatologi – se declară împotriva „obligativității vaccinării”. Ei susțin, de asemenea, că „nu există consens în medicină referitor la siguranța și eficacitatea vaccinurilor”.

Ce prevede proiectul legii vaccinării
Copiii vor fi vaccinați cu vaccinurile din Calendarul Național numai cu consimțământul părinților, iar părinții care refuză să își vaccineze copiii trebuie să meargă la consiliere pe tema vaccinării. În caz contrar, ei riscă să fie amendați cu sume între 1.000 și 10.000 de lei, în trepte, în funcție de numărul refuzurilor.
Refuzul vaccinării și după consiliere poate fi sancționat cu amendă între 5.000 și 10.000 de lei, decizia urmând să fie luată de Comisia de vaccinare din județul respectiv.
Proiectul legii vaccinării este blocat de aproape 3 ani în sertarele Camerei Deputaților. O întâlnire tehnică pe această temă, la care presa nu a avut acces, a avut loc la începutul lunii martie, la Comisia de Sănătate din Camera Deputaților.

Refuzul vaccinării după consiliere = sancționare
Se dorește impunerea unei prevederi prin care accesul copiilor nevaccinați să fie interzis în școli și grădinițe. Este o prevedere care nu poate să fie obligatorie prin lege pentru că este neconstitutională și ar fi încălcat dreptul acelor copii la educație.

În Proiectul de lege trebuie menținută prevederea prin care vaccinarea copiilor să se facă numai cu consimțământul scris al părinților.

Sunt „forțe” care vor să impună ca părinții care refuză vaccinarea vor trebui să meargă la consiliere pe tema vaccinării, iar în cazul în care refuză de mai multe ori acest lucru, riscă să fie amendați cu sume cuprinse între 1.000 și 10.000 de lei, în trepte, în funcție de numărul refuzurilor.

Semnatarii scrisorii: „Nu există consens în medicină referitor la siguranța și eficacitatea vaccinurilor”

„Semnatarii prezentei, medici cu drept de liberă practică din România, considerăm că avem o datorie profesională și de conștiință să vă solicităm să respingeți proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie a persoanelor în România (PLx 399/2017). Nu suntem împotriva vaccinării în sine, suntem împotriva obligativității vaccinării, suntem pentru consimțământul informat al pacientului. Contrar aparenței, nu există consens în medicină referitor la siguranța și eficacitatea vaccinurilor”, arată semnatarii scrisorii deschise adresate Parlamentului.

Pe lista semnatarilor se regăsesc de la Vasile Astărăstoae, fost președinte al Colegiului Medicilor din România, până la medici specializați în „homeopatie”, dar și medici de familie, medici pediatri, medici chirurgi, medici specialiști în medicină de urgență, medici ATI, psihiatri sau stomatologi.
Vasile Astărăstoae
„În decembrie 2019, în cadrul summitului global al Organizației Mondiale a Sănătății referitor la siguranța vaccinurilor, numeroși experți internaționali au ridicat probleme legate de scăderea încrederii populației în vaccinare şi lipsa studiilor adecvate referitoare la siguranța vaccinurilor. Vaccinurile sunt injectate în primul rând persoanelor sănătoase, dar în prospectele vaccinurilor sunt enumerate multiple reacții nedorite, ce pot apărea după injectare. Unele dintre acestea sunt boli invalidante permanente: convulsii, paralizii, encefalopatii (afectări ale creierului), șoc anafilactic.
Chiar dacă aceste efecte nu apar la absolut toate persoanele vaccinate, la nivelul de cunoaștere medicală actual, nu avem metode să prevedem cu exactitate care persoane sunt vulnerabile şi vor dezvolta efecte nedorite şi care nu.
Chiar şi efectuând analize medicale înainte de vaccinare, nu avem certitudinea identificării tuturor persoanelor care riscă dezvoltarea reacțiilor adverse postvaccinale. Efectul rezultat este că se previne o boală infecto-contagioasă, dar se creează alte boli cronice, cu evoluție imprevizibilă pe termen lung”, susțin semnatarii scrisorii deschise.


Cine sunt cei 118 medici care au semnat scrisoarea în care cer respingerea proiectului Legii vaccinării:

1. Dr. Astărăstoae Vasile, medic primar anatomie patologică, medic primar medicină legală, fost președinte al Colegiului Medicilor din România
2. Dr. Adam Camelia Cristina
3. Dr. Andreaș Elena Irina, Medic specialist MF
4. Dr. Avădanei Iuliana, medic MG competentă acupunctura și homeopatie Cod parafa 973415
5. Dr. Babak Hatami, medic chirurgie plastică
6. Dr. Baroi Roxana
7. Dr. Basceanu Maria Corina, medic specialist medicină de familie
8. Dr. Bebeșel Florin, medic specialist radiodiagnostic, competenţă acupunctura
9. Dr. Beian Raluca Maria, Medic de familie
10. Dr. Bilea Petru Virgil, medic medicină generală
11. Dr. Braguta Tatiana
12. Dr. Bratiloveanu Nicoleta, medic primar imagistică medicală
13. Dr. Briciu Mihail Gheorghe, medic specialist medicina generala
14. Dr. Broscaru Catinca, medic rezident dermatovenerologie
15. Dr. Broscaru Laurențiu, medic specialist medicină internă
16. Dr. Bucur Camelia Elena, medic stomatolog
17. Dr. Butiu Corina, medic specialist recuperare medicală
18. Dr. Cacovean Adrian, medic primar chirurgie cardiovasculară
19. Dr. Calota Oana Sandra, medic specialist radiodiagnostic, ecografie, homeopatie
20. Dr. Carantino Ingrid, medic primar chirurgie plastică
21. Dr. Cârstea Lăcrămioara-Nicoleta
22. Dr. Cheptenaru Andreea-Maria-Iuliana, medic stomatolog
23. Dr. Cherebețiu Mircea, medic stomatolog
24. Dr. Chirilă Pavel, medic primar medicină internă
25. Dr. Ciobanu Maria, medic pediatru
26. Dr. Ciumaşu Rimbu Mălina
27. Dr. Cîrlan Doina, medic primar de laborator
28. Dr. Cocea Gabriela, medicină de familie
29. Dr. Codreanu Ana Maria Florina
30. Dr. Constantin-Soare Mihaela, geriatrie şi gerontologie
31. Dr. Costescu Ioana, medic stomatolog
32. Dr. Cotună Alida Silvia, medic primar pediatrie
33. Dr, Cozma Daniela, medic primar ortodontie
34. Dr. Crăciun Dimitropol Oana Maria, medicină nucleară, competenţă homeopatie
35. Dr. Crăciun Otilia, medic specialist medicină de familie
36. Dr. Crainic Lia
37. Dr. Cucea Mirela, medic primar medicină internă
38. Dr. Cucuiet Daniela, medic primar medicină de familie, competenţă homeopatie
39. Dr. Damaschin Floarea, medic primar igiena publica
40. Dr Dascălu Aurelia, medic specialist MF, Sănătate Publica și Management
41. Dr. Dănescu Mihaela Sofia
42. Dr. David Gabriela Teona, medic primar alergologie imunologie clinică
43. Dr. Doicescu Ana Monica, medic MF
44. Dr. Dragomir Alina, medic chirurgie dento-alveolară
45. Dr. Drăgoi Magdalena-Lavinia, medic specialist pediatrie
46. Dr. Dragoş Diana-Stella, medic specialist medicină de familie
47. Dr. Druţu Teodora, medic specialist medicină de familie, competenţă homeopatie
48. Dr. Dumitrescu-Noica Angelica, medic primar MF
49. Dr. Enescu Cristina, medic primar ortodonție
50. Dr. Firicel Floarea, medic primar imagistică medicală
53. Dr. Gavrilovici Eugenia Cătălina, medic primar pneumologie
54. Dr. Gârlea Călin, medicină de familie
55. Dr. Găleșanu Mariana, medic primar laborator clinic
56. Dr. Gemanariu Elena Liliana, medic obstetrica ginecologie
57. Dr. Ghement Alexandra Victoria, medic primar medicină de familie, competenţă în homeopatie, acupunctură, apifitoterapie, planificare familială
58. Dr. Ghenoiu Livia Rocsana
59. Dr. Ghiţă Carmen Rozeta, medic specialist medicină de familie
60. Dr. Ghiuţă Simona
61. Dr. Gîdea Adriana, medic primar medicină de familie, atestat homeopatie clinică
62. Dr. Grăjdeanu Marta-Nicoleta, pediatrie
63. Dr. Grigoraș Cristina
64. Dr. Hampel Binder Andrea
65. Dr. Hanganu Mihaela Zizi
66. Dr. Hegyi Ioana, medicină de familie
67. Dr. Huzum Mariana, medic medicină de familie
68. Dr. Ignat Lorica, medic de familie
69. Dr. Ilade Elena, medicină de laborator
70. Dr. Ionescu Ioana, medic specialist de laborator
71. Dr. Isop Alexandru, medic specialist chirurgie OMF
72. Dr. Lazăr Corina, medic primar diabet, boli nutriție
73. Dr. Lazăr Georgeta Irina, medic specialist diabet
74. Dr. Liscan Alina, medicină de familie
75. Dr. Lupașcu Dana, medic specialist medicina dentara
76. Dr. Madon Alina, medic rezident chirurgie, Germania
77. Dr. Matei Mircea Bogdan, medic specialist psihiatrie
78. Dr. Matei Iorgu Dragoș, medic specialist psihiatrie
79. Dr. Mazilu Diana, medic primar med de laborator
80. Dr. Modval Victor Laurenţiu, medic specialist psihiatrie
81. Dr. Moldovan Silvia, medic specialist pediatrie, competenta homeopatie
82. Dr. Mușat Ionuț, medic stomatolog
83. Dr. Neguleasa Bogdan Adrian, medic primar MF
84. Dr. Neacșu Gabriela
85. Dr. Negoescu Dragoș, medic școlar
86. Dr. Niţă Greta, medic primar medicina muncii, competenţă homeopatie, consilier nutriţie MetabolicBalance
87. Dr. Niţoiu Lavinia-Olivia, medic specialist medicină de laborator, medic specialist medicină de familie, medic şcolar
88. Dr. Nițulescu Anca, medic primar ORL, Doctor în Medicină, președintă a asociației „Medici pentru consimțământ informat”
89. Dr. Nițulescu Elena
90. Dr. Oltean Anca, medic primar ortodonție și ortopedie dento-facială
91. Dr. Păun Adina, medic stomatolog
92. Dr. Peiu Daniela
93. Dr. Plăeşu Liliana
94. Dr. Popa Liliana Mihaela, medic rezident recuperare medicală
95. Dr. Popescu Elena Cristina
96. Dr. Popescu Rodica medic primar ATI
97. Dr. Pușcașu Mircea, medic stomatolog
98. Dr. Radu Eugen, anatomie patologică
99. Dr. Radu Marius, medic specialist medicină de familie
100. Dr. Rădulescu Mihaela, medic specialist chirurgie OMF
101. Dr. Roșca Veronica, medic primar ATI
102. Dr. Rudencu Teodora Cătălina, medic specialist expertiza capacităţii de muncă, competenta hoemopatie şi apifitoterapie
103. Dr. Şerbanescu Linda, medic specialist medicină de urgenţă
104. Dr. Soare Angela Mirela, medic primar neurolog, doctor în medicină
105. Dr. Speers Iosefina Maria, medic specialist medicină de laborator, Master Sănătate Publică şi Managementul Serviciilor de Sănătate
106. Dr. Stăncioiu Ancuța, medic specialist gastroenterologie
107. Dr. Strant Mirela, medic specialist medicină de familie
108. Dr. Strugar Georgiana, medic dentist
109. Dr. Strugar Constantin, medic stomatolog
110. Dr. Stumer Claudiu, medic stomatolog
111. Dr. Șerbănescu Linda, medic specialist medicină de urgență
112. Dr. Ștefănescu Eveline, medic specialist imagistică medicală
113. Dr. Țânțas Mihaela, medicină generală, acupunctura și apifitoterapie, rezident medicină defamilie, cod parafă C44046
114. Dr. Tigellia Alexandra
115. Dr. Topai Patricia, medic specialist medicină de familie
116. Dr. Ulkusal Diana, medic de familie
117. Dr. Vintilă Alexandra Tigellia, medic dentist
118. Dr. Voicu Roxana, medic specialist medicina internă

Reamintim, în prezent, proiectul este blocat și se află la Comisia de Sănătate din Camera Deputaților, care avea termen de depunere a raportului 7 noiembrie 2017.
In urma Pandemiei actuale se încearcă forțarea dezbateii și vot în plen.

Vlad T.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.