Un patriot român, diplomatul Vasile Stoica poliglot desăvârşit, cunoscând fluent nu mai puţin de 14 limbi străine!
S-a născut la Avrig (Sibiu), la 1 ianuarie 1889. Când a izbucnit Primul Război Mondial, tânărul sublocotenent a fost mobilizat în armata austro-ungară, dar, foarte curând el a trecut în România, militând, alături de Take Ionescu şi N. Filipescu, în campania filo-antantistă.
Om de vastă cultură, poliglot desăvârşit, cunoscând fluent nu mai puţin de 14 limbi străine, Vasile Stoica s-a impus şi ca luptător prin faptă şi scris în acţiunea pentru fondarea şi, după aceea, pentru recunoaşterea internaţională şi consacrarea României Mari3.
El a fost acela care a redactat proclamaţiile către Ţară şi Armată lansate de regele Ferdinand I cu prilejul intrării României, în gloriosul Război al Unităţii Naţionale din 1916-1919. S-a înrolat voluntar în armată, a fost rănit şi operat în mai multe rânduri, la Iaşi, capitala vremelnică a României în 1916-1918.
La 5/18 aprilie 1917, potrivit deciziei Guvernului Ionel I. C. Brătianu:
Vasile Stoica a fost promovat in randul generaţiei de aur a diplomaţiei românedin perioada celor două Congrese Mondiale ale Păcii din 1919-1920 şi 1946 şi de Tratatele de Pace aferente din 1919-1923 şi 1947.
A fost, chiar unul dintre reprezentanţii ei străluciţi, pe care Anuarul diplomatic şi consular din 1942 l-a inclus, la rangul miniştrilor plenipotenţiari clasa I în funcţie, trimis, împreună cu Vasile Lucaciu,
preşedintele Ligii Culturale, şi preotul Ion Moţa, în SUA, pentru a contracara
propaganda maghiara antiromaneasaca acolo in randul opiniei publice nord-americane.
Nu se cunoștea adevărul despre acţiunea indreptățita a României în Războiul Mondial, iar în continuare în folosul cauzei naţionale şi acţiuni pentru reunirea voluntarilor transilvăneni din Lumea Nouă Foarte multi erau dispuşi să lupte,imediat în cadrul unei legiuni aflate sub drapel american (peste 15.000 de romani!), pe frontul din Franţa. „Stăpânirea ungurească şi nemţească pentru noi era moarte sigură. Datoria noastră a tuturora în aceste zile fără seamăn în istoria omenirii era, să punem la îndemâna celor ce se luptă pentru dezrobirea noastră, toate puterile si fortele de care dispuneam. Din jertfele avutului şi sângelui nostru speram ca va răsări un neam românesc liber, o Românie puternică, ale cărei hotare, vor cuprinde pe toţi cei ce vorbesc dulcea noastră limbă românească.
Vasile Stoica avea să coopereze strâns cu toţi ceilalţi membri ai emigraţiei române, în primul rând Epaminonda Lucaciu, dr. Nicolae Lupu şi Ludovic Mrazec, iar, asupra faptelor petrecute, el avea să stăruie în volumele sale de conferinţe ori de amintiri ca să nu mai vorbim de intensa activitate desfăşurată în calitate de colaborator al unor celebre cotidiane nord-americane („The New York Times”, „The Washington Post”, „The New York Herald Tribune”, „The New Republic”, „The Litteratury Digest” ş.a.). La începutul lunii iulie 1917, Diplomatul Vasile Stoica a fost primit de Robert Lansing, liderul Departamentului de Stat al SUA, şi de N. Baker, titularul „Apărării”, pentru ca la confluenţa anilor 1917-1918 să efectueze un amplu turneu de conferinţe, un prilej fericit de a angaja discuţii concludente cu fostul preşedinte Theodore Roosevelt ori cu unii dintre „monştrii sacri” ai presei nord-americane de la „The Washington Post” şi „The New York Times”.
În context, activitatea lui Vasile Stoica a câştigat impuls la începutul anului 1918, stabilind strânse raporturi cu viitori lideri ai Cehoslovaciei, Poloniei sau Serbiei .Reintors in SUA,Vasile Stoica a fost primit, de către şeful executivului de la Washington, nimeni altul decât preşedintele Woodrow Wilson, celebrul autor al „Celor 14 puncte” prezentate Congresului la 26 decembrie 1917/8 ianuarie 1918.
De altfel, 1918 avea să fie anul marilor sale împliniri peste Ocean, mai ales când, în urma străduinţelor sale sistematice şi necontenite, la 22 iunie/5 iulie, a fondat Liga Naţională a Românilor din America, al cărei preşedinte a fost ales.Peste puţin timp, Liga avea să fuzioneze cu Comitetul Naţional Român din Transilvania şi Bucovina, fondat deja la Paris, în 17/30 aprilie 1918, sub preşedinţia celebruluilui Traian Vuia, si apoi dr. Ion Cantacuzino.
După 20 sept./3 oct. 1918, o dată cu formarea la Paris a Consiliului Naţional al Unităţii Române, diriguit de Take Ionescu şi numeroşi ardeleni (Vasile Lucaciu, Octavian Goga, Traian Vuia ş.a.), liderii emigraţiei române din America s-au integrat armonios bătăliei generale declanşate pentru triumful României Mari. Vasile Stoica a fost convocat, în februarie 1919, la Paris ca membru al Delegaţiei României la Versailles. Invitaţia venea din partea premierului Ionel I. C. Brătianu în persoană, iar acesta l-a numit ofiţerul său de legătură cu delegaţiile britanică şi americană din capitala Franţei. în acest fel, Prin impunerea de către comunişti a Anei Pauker la conducerea „Externelor”, Centrala a fost dezafectată de… „elementele burghezo-moşiereşti” şi copleşită „noi cadre diplomatice”- comunişti români şi minoritari, cu toţii agenţi şi unelte la dispoziţia URSS.
Vasile Stoica nu avea să mai fie trimis în vreo misiune, iar din Centrală, avea să fie eliminat, o dată cu comunizarea forţată a instituţiei, succedată de o nouă condamnare la zece ani temniţă grea (1957). A murit la Jilava, la 27 iulie 1959..
Un volum de consideraţii a Suferinţelor din Ardeal ale românilor, sistematizate pe parcursul celor şapte capitole, aveau să se întregească magistral cu aceste premoniţii adeverite integral chiar în cursul anului 1918, marcat de întreitele clipe astrale de la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia: „Un lucru de acum încolo e sigur: Ardealul cu toate pământurile româneşti de sub stăpânirea ungurească şi austriacă, cu Banatul, cu Biharia, cu Sălagiul, Sătmarul, Maramureşul şi Bucovina vor fi eliberate şi împreunate cu România de azi, alcătuind astfel laolaltă un mare şi puternic Stat Românesc independent şi democratic. Tratatul, pe care la intrarea sa în război l-a încheiat România cu Aliaţii, înainte de toate cu Franţa, Anglia, Italia şi apoi cu Rusia, şi pe care l-a aprobat în declaraţia sa de război şi marea republică a Statelor Unite din America, garantează Regatului Român stăpânirea tuturor acestor ţinuturi româneşti, iar biruinţa Aliaţilor, ale căror izvoare de muniţii şi de arme, de bani şi de oameni sunt nesecate, e aşa de sigură, precum e sigur că râurile niciodată nu curg în deal spre vârfurile munţilor”!
Prof. univ. dr. Gh. Buzatu
