Urgenţele de la Judeţean s-au mutat peste noapte

Urgenţele de la Judeţean s-au mutat peste noapte

0 331

Noaptea de luni spre marţi a fost extrem de plină pentru medicii de la urgenţe şi pentru personalul auxiliar. Au fost mutate paturi, aparatură, reţele de telefonie şi tot ce este nevoie pentru funcţionarea în condiţii optime a unităţii de primiri urgenţe a celui mai mare spital din judeţ

Noaptea de luni spre marţi a fost extrem de plină pentru medicii de la urgenţe şi pentru personalul auxiliar. Au fost mutate paturi, aparatură, reţele de telefonie şi tot ce este nevoie pentru funcţionarea în condiţii optime a unităţii de primiri urgenţe a celui mai mare spital din judeţ. Din fericire, numărul prezentărilor la camera de gardă nu a fost prea mare şi totul a decurs conform planului.
Odată cu începerea lucrărilor la corpul B al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă se vor muta şi câteva secţii. Primii care au lăsat loc liber muncitorilor sunt medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe care de marţi dimineaţa funcţionează într-un spaţiu nou, tot din incinta spitalului dar cu intrare din strada Octavian Augustus.
Mutarea propriu-zisă a avut loc între orele 3,00 şi 7,00 dimineaţa.
Personalul care a lucrat în tura de dimineaţă luni a rămas până marţi dimineaţă iar de la ora 7 toate ambulanţele au fost redirecţionate în noul spaţiu.
Doar doi din pacienţii aflaţi sub supraveghere în UPU la acel moment au trebuit transferaţi în noua locaţie. O parte din cazuri, cele mai uşoare, au fost transferate şi compartimentului de primiri urgenţe de la Spitalul Militar Regina Maria. Din fericire, numărul adresărilor a fost mai mic decât de obicei şi nu s-au înregistrat probleme, confirmă dr. Cristina Vecerdi, şef secţie UPU -SMURD, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă.
Conform contractului încheiat de Consiliul Judeţean cu constructorul, lucrările de reabilitare la Corpul B al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov vor dura 16 luni şi au fost adjudecate pentru o valoare de peste 23 milioane de lei.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.