UZPR supune atenției opiniei publice și președintelui Iohannes – STOP DISCRIMINĂRII!

UZPR supune atenției opiniei publice și președintelui Iohannes – STOP DISCRIMINĂRII!

0 13

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România își exprimă îngrijorara pentru votarea Parlamentul României a unui proiect de lege care, în forma exprimată este, în opinia noastră, discriminatoriu și periculos. E vorba de proiectul de lege nr. B135/29.03.2018, intitulat, eufemistic, Propunere legislativă privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului”.
Ne îngrijorează nu faptul în sine, al contracarării antisemitismului, într-o tara cu sentimente de reala prietenie si apreciere istorica fata de Israel si Comunitatea evreiasca, ci modul abuziv și antidemocratic în care este formulată legea, căci subminează drastic dreptul la libertatea cuvântului, într-un mod care face trimitere la epoca stalinistă.
Astfel, prin această lege, orice formă de exprimare critică la adresa evreilor sau a proprietatilor acestora (!?) este interzisă, indiferent dacă acea critică e adevărată sau nu. Potrivit acestei legi, nu vom mai putea spune, de pildă, că  tortionarul Alexandru Nicolschi (vinovat de exterminarea în închisori a mii de români) era evreu.
Iată cum este definit dupa ureche antisemitismul la Art. 2 al proiectului legislativ: a) prin antisemitism se înțelege atât percepția referitoare la evrei exprimată ca ură împotriva acestora cât și manifestările verbale sau fizice, motivate de ură împotriva evreilor, îndreptate împotriva evreilor sau ne-evreilor ori a proprietăților acestora, împotriva instituțiilor comunităților evreiești sau lăcașurilor lor de cult”.
Ce caută cuvântul URĂ într-un text de lege?
Cum o evaluezi, după ce criterii legislative, și cine o evaluează? Ce inseamna: impotriva evreilor sau ne-evreilor?! – ne întrebăm.
De asemenea, prin legea B135/29.03.2018, poporul evreu devine singurul popor din lume pe care nu ai voie să-l critici, fără să riști închisoarea.Căci iată până unde se întinde „harta” conceptuală a antisemitismului, în expunerea de motive a proiectului de lege: „Potrivit Definiției de lucru aantisemitismului adoptată de IHRA (Alianța Internațională pentru Comemorarea Holocaustului,deci o oranizatie civica n.r.), unele exemple contemporane de antisemitism în viața publică, media, în școli, la locul de muncă și în sfera religioasă pot include, luând în considerare contextul general, dar fără a se limita la acestea: […] Utilizarea de simboluri sau imagini asociate cu antisemitismul clasic pentru a caracteriza statul Israel sau cetățenii acestuia (de exemplu, acuzații că evreii l-ar fi ucis pe Isus sau acuzarea acestora de comiterea de ucideri rituale)”. Nicio clipă nu se pune problema… adevărului sau neadevărului acestor acuzații intr-o tara care chiar si-a protejat aeasta minoritate importanta in istoria romaneasca. Suntem nu numai îngrijorați, ci și dezamăgiți. Atât de inițiatorii demersului legislativ (Silviu Vexler, autor, Nicolae Şerban, Ovidiu Victor Ganţ, Nicolae Neagu, Varujan Pambuccian, Cristian-Gabriel Seidler, Vasile-Daniel Suciu, Szabó Ödön, Eugen Tomac, Petru Gabriel Vlase și Varujan Vosganian), cât și de votul  unanim al senatorilor. Căci proiectul de lege a fost votat în Senat cu 98 DE VOTURI PENTRU, NICIUN VOT CONTRA, NICIO ABȚINERE.
Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie după ce a fost adoptat de Camera Deputaților, promulgat de şeful statului şi publicat în Monitorul Oficial.
Atragem respectuos atenția Președintelui României, că e bine să reflecteze cu multă responsabilitate, înainte de a semna un asemenea proiect profund discriminatoriu pentru toate celelalte comunități etnice de pe teritoriul României.

 

COMENTARII