Viața și Piața înainte de 13 iunie! Cum se recompun „infracțiunile contra umanității”
1. Anunțul a fost făcut într-un moment în care acest popor se pregătea să întâmpine Crăciunul, una dintre cele mai frumoase sărbători creștine, asociată cu liniștea, împăcarea, bucuria și seninătatea sufletească. Comunicatul procurorilor exprimă, însă, modul specific în care doar un stat militarist înțelege să creeze în țară starea de spirit în care trebuie întâmpinată această sărbătoare. Anunțul putea fi făcut și pe 8 ianuarie, fără ca situația din dosare să se modifice în vreun fel. Dar nu – era musai acum, să aibă oamenii ce ronțăi pe lângă șorici și tobă. Într-un stat militarist, în casele și sufletele oamenilor se intră cu cizma la orice oră din zi și din noapte, arestările se fac vinerea noaptea, mascații dau cu umărul în ușă să facă percheziții la 5 dimineața, că altfel ne pierdem antrenamentul și uităm cine ne conduce!…
2. Decizia procurorilor consfințește faptul că ocuparea ilegală a unui spațiu public, timp de 53 de zile, însoțită de tot felul de comportamente ce frizează promiscuitatea cea mai josnică, este un lucru normal într-o societate democratică. La Berlin, Paris sau Varșovia, unde s-au mai încercat, în timp, asemenea tentative, pe demonstranți au fost puse tunurile cu apă și bastoanele de cauciuc, fiind risipiți cât ai zice pește. În România, este o mândrie – iată, chiar apărată de lege! – ca, în plin centrul Capitalei, să se instaleze o speluncă din corturi precum sunt acum coloniile de imigranți din Rhodos, din Calais ori de sub podurile de prin Italia.
3. Procurorii militari ignoră succesiunea evenimentelor, începute în 22 aprilie, când s-a ocupat ilegal Piața Universității, și nu țin seamă nici de cauzalitatea în producerea unui lanț infracțional, de relația cauză-efect, despre care se învață în anul I, semestrul I la Drept penal. Pentru procurori, viața începe pe 13 iunie, seara – nici măcar dimineața, când fusesră incendiate sediile unor importante instituții ale statului. Pentru procurorii militari, reținerea unor indivizi care aruncau cu sticle incendiare în clădirea Guvernului și a Televiziunii publice, care-și băteau joc de liniștea unui întreg oraș, se cheamă „privare de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic”. Care erau, oare, acele motive de ordin politic, în condițiile în care alegerile tocmai se încheiaseră – procurorii nu ne spun.
4. Intrând pe teritoriul unor aprecieri politice – ce nu le sunt permise, totuși – procurorii militari nu-și pun întrebarea de fond: care este legitimitatea unor proteste persistente timp de 3 săptămâni după încheierea unor alegeri care fuseseră recunoscute unanim pe plan internațional, inclusiv de dușmanii cei mai înverșunați ai învingătorilor, liderii țărăniști, care-și retrăseseră „trupele” din Piață a doua zi după alegeri? Dacă tot fac politică în dosare, procurorii militari ar trebui să răspundă și la astfel de întrebări.
5. Preocupați prea mult să facă politică, procurorii militari uită de logică. 
În mai 1990, FSN câștigase alegerile cu 67 la sută – și este total absurd să crezi că deținătorii unui astfel de triumf absolut aveau interesul să-și torpileze victoria, generând violențe de stradă. Refuzând să analizeze în profunzime cauzele și originea celor petrecute în 13-15 iunie, procurorii militari se rezumă la susținerea acestei absurdități: că învingătorii în alegeri și-au creat singuri acele violențe! Caz unic în lume.
6. Viziunea procurorilor militari asupra acelor evenimente echivalează, pe fond, cu o invitație la anarhie și la reeditarea unor situații similare celei din 1990. Decizia procurorilor arată că situația normală într-o țară democratică este ca rezultatele corecte și omologate ale unor alegeri să fie contestate prin încălcarea legilor, ocuparea piețelor, atacarea instituțiilor statului ș.a.m.d. Altă concluzie nu poate fi din anunțul făcut de procurori, din momernt ce aceștia nu scot un cuvânt despre problema de fond, despre cauza centrală a tot ceea ce s-a întâmplat atunci – și anume ocuparea ilegală a pieței timp de aproape două luni de zile.În ordine democratică, nu pot fi două unități de măsură. Adică atunci era permis ca Piața Universității să fie ocupată timp de aproape două luni și transformată într-o speluncă, dar acum n-ar mai fi! Ori acest lucru era permis și atunci și acum, ori nici atunci nici acum!
7. Procurorii invită, de fapt, la supremația arbitrariului asupra regulii, sugerând că orice protest ilegal devine legitim dacă este orientat împotriva organelor de putere alese democratic. Nu demult, PSD a câștigat cu 45 la sută. Tentative de scoatere în stradă împotriva câștigătorilor în alegeri au fost și acum. Facebook-ul unora s-a încins, dar degeaba, n-au mai avut cărbuni, ca-n ‘90. Dar, potrivit „logicii” procurorilor militari, dacă, acum, s-ar găsi vreunii care să arunce sticle incendiare în clădirea Guvernului sau cea a Televiziunii publice ori să ocupe cu corturi Piața Universității, ei n-ar trebui să pățească nimic.
8. Abordarea de până acum a procurorilor în acest dosar ridică problema funcției sociale a acestei instituții. Procurorii militari dovedesc, dacă nu o intenție, cel puțin o îngustime profesională condamnabilă când decupează faptele pe care le incriminează de două realități majore.Prima este ruperea faptelor de originea lor. Acele fapte n-ar fi existat fără ocuparea prelungită, abuzivă și ilegală a unui spațiu public. Acea ocupare este o infracțiune cu încadrare juridică simplă şi dincolo de orice dubiu. În ordine logică, juridică și cronologică trebuie cercetați mai întâi cei care se fac vinovați de ocuparea abuzivă și ilegală a Piețeii Universității. Abia apoi cei care, eventual, se fac vinovați de alungarea acestora.A doua eroare majoră a procurorilor este ruperea evenimentelor de climatul social al producerii lor. Procurorii vorbesc despre „infracțiuni contra umanității”, dar ar trebui analizat mai atent împotriva cărei „umanități” s-au produs presupusele infracțiuni invocate de ei. Împotriva „umanității” adunate în Piața Universității încă din 22 aprilie 1990 și, apoi, a celei rămase după alegerile din 20 mai?
9.Nu cumva este vorba despre infracțiuni produse în prealabil împotriva umanității mult mai largi Selectează fișierereprezentată de populația Capitalei – care era stresată, excedată, obosită, iritată de ceea ce se petrecea prin corturile din Piața Universității? Sau chiar de infracțiuni împotriva umanității din toată România, nevoită să suporte pe obraz pecinginea unei manifestări mizerabile în formele ei suburbane, fără temei legal, fără rost și fără de lege ?Nu cumva aceste infracțiuni care au afectat, au agresat și au umilit umanitatea mult mai largă a unei întregi națiuni ar trebui cercetate mai întâi, înaintea celor care se referă la „umanitatea” pitulată pe sub corturi? Uită procurorii că intervenţia minerilor a fost privită ca o uşurare de foarte mulţi bucureşteni, agresaţi luni în şir de show-urile din piață?
10. Reacția procurorilor mai arată și tabla de valori care este instalată în România zilelor noastre. Este România lui Mărieș și Macovei, „ctitorii” unei ideologii toxice care a infestat societatea românească și care este pusă în aplicare de un Sistem instaurat de Băsescu și operaționalizat de Kovesi și Coldea. Asta e țara în care trăim. O țară în care etalonul de căpătâi, calea, lumina, adevărul și viața sunt întruchipate de cetățeanul Mărieș. Nimeni și nimic nu mai contează în țara asta, indiferent de contribuțiile decisive pe care le-au avut la istoria ei recentă oameni importanți ai nației sau de valorile pe care aceștia le reprezintă.Suntem în țara lui Mărieș – și să nu ne mai mirăm că tot mai mulți o iau la fugă de aici, încotro văd cu ochii.Care români dintre milioanele plecați în străinătate ar reveni într-o țară ca asta?
P.S. Cu sau fără legătură cu cele de mai sus: știați că Slobodan Milosevic a fost achitat, anul acesta, de către Tribunalul International pentru Iugoslavia, de la Haga, de acuzațiile de crime împotriva umanității? Tribunalul ONU pentru Crime de Război a concluzionat că Miloșevici nu este responsabil de victimele provocate în rândul musulmanilor bosniaci și al croaților, în timpul războiului ce a avut loc între anii 1992-1995, în Bosnia. Decizia a fost luată în unanimitate de judecătorii Tribunalului Internațional pentru Fosta Iugoslavie. Slobodan Miloșevici a fost judecat pentru genocid, crime de război și crime împotriva umanității. El n-a mai apucat, însă, să afle verdictul procesului în care a fost implicat, s-a sinucis în martie 2006, înainte de încheierea procesului, după cinci ani petrecuți după gratii. Fusese arestat în 2001 și extrădat la Haga de premierul sârb Zoran Dindic.
Text publicat in ziarul Azi de catre prof.dr. Octavian Stireanu, director fondator al publicatiei
