Vicele CJ, liberalul Adrian Gabor, prins cu alcolemie cam mare la …volan!

Vicele CJ, liberalul Adrian Gabor, prins cu alcolemie cam mare la …volan!

2 52

Adrian Gabor, vice-președintele liberal al Consiliului Județean Brașov a fost prins băut la volan. Oprit de poliție când se aștepta mai puțin, pe o stradă din municipiul Brașov, unde a fost și viceprimar. Acesta a confirmat incidentul precizând că a fost oprit pentru control, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în zona Făget
„Bărbatul a fost depistat în trafic, pe raza municipiului Braşov, conducând un autoturism în timp ce avea o concentraţie a alcoolului în aerul expirat, peste limita legală. În cauză se efectuează cercetări pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului“, a anunțat Poliția Brașov. 

Oficial, totul s-ar fi petrecut la un control de rutină al poliţiştilor rutieri din Braşov făcut în ultimul sfârșit de săptămână.
Etilotestul ar fi indicat în jur de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, dar Adrian Gabor a explicat că a băut trei pahare de vin, iar nivelul alcoolemiei s-ar putea să fi ieşit mai mare şi din cauza unor probleme medicale pe care le are. El şi-a asumat însă greşeala.

Nu am fi publicat știrea dacă nu am fi vrut să-i atragem atenția dlui vicepreşedintele Adrian Gabor că „evenimentul” prin care a trecut nu este absolut deloc întâmplător. Vicele Gabor, ca persoană, este cunoscut foarte bine la nivelul Brașovului prin funcțiile deținute, consilier municipal, viceprimar, vicepreședinte CJ. Chiar și mașina lui este cunoscută de autorități inclusiv de cei de la Poliția Rutieră. Sigur, a mai trecut prin astfel de situații ca aceea de sâmbătă seara și nu a pățit nimic.
De această dată „Rutiera” era acolo la …„pont”, la ordin! Și asta pentru ca cineva vrea, ca Adrian Gabor să dispară din viața administrativă și politică a Brașovului.
Nu este greu să ne dăm seama cine vrea să scape de incomodul și cinstitul Adrian Gabor. Acum pe jumătate Gabor este eliminat. Poate ca va reflecta și iși va da seama cine a comandat actiunea. Să nu rămână dator! Poate că vom reveni.

Horia D.R.

Trimiteti mai departe articolul:

COMENTARII

  1. Eu cred ca i se da f.multa importanta persoanei sus pomenite !!
    De fapt,dupa aprobarea Noului Cod Rutier (cu amenzi care sunt acum de circa 5 ori mai mari!!)
    pe strazi este o adevarata vanatoare de „contravenienti”! Si nu doar in Brasov! Sambata seara , in Municipiul Sacele,tocmai pe soseaua OCOLITOARE a Orasului , statea jenant la „vanatoare” dl. Agent principal de politie Attila Peto,la volanul masinii MAI34348 care ii amenda pe toti conducatorii auto ce depaseau 50 km/h …pe soseaua OCOLITOARE a orasului .
    Numai ca „ocolitoarea” a fost construita tocmai pentru a scoate… in „afara orasului ” tot traficul din municipiu !! Iar ocolitoarea a fost botezata ca la prosti: …STR,CAMPULUI ; deoarece primarul a vrut sa fie”a orasului”! Deci daca ii zicem strada,inseamna ca e … in oras!!! Ori asta e logica de militian care…pe blog care iti da amenda si pe Autostrada Soarelui,daca treci… de 50 km/ora!

  2. Adică…nu contează că a băut la volan… important ar fii ” de găsit cine a dat pontul”… deci , ăsta da articol… dacă ai funcții publice poți să conduci sub influența alcoolului cu condiția să nu fi prins…tare…

Lasă un răspuns la lt.col.( rez) N. Dirstaru Anuleaza

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.