Viitorii directori de școli și licee dau luni examen

Viitorii directori de școli și licee dau luni examen

98 de profesori care vor să devină directori sau directori adjuncţi intră, de luni, în examen. Proba scrisă va avea loc la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna” şi începe de la ora 9.00. După proba scrisă, între 19 şi 31 iulie sunt programate proba de evaluare a curriculumului şi interviul

98 de profesori care vor să devină directori sau directori adjuncţi intră, de luni, în examen. Proba scrisă va avea loc la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna” şi începe de la ora 9.00. După proba scrisă, între 19 şi 31 iulie sunt programate proba de evaluare a curriculumului şi interviul. Sunt 108 posturi de directori şi directori adjunţi în şcolile din judeţul Braşov, dar nu toate au căutare.
Luni, candidaţii la sefia instituţiilor de învăţământ vor susţine testul grilă. Ei nu au voie să intre în sală cu genţi, poşete, ziare, reviste, cărţi, caiete, notiţe sau alte materiale documentare, mijloace electronice, telefoane mobile sau alte mijloace de comunicare la distanţă.
După proba scrisă, candidaţii vor mai susţine un interviu şi le vor fi evaluate CV-urile. Contestaţiile se pot face imediat după fiecare probă. La unele şcoli sunt mai mulţi candidaţi, la altele nu s-a înscris nimeni, cele mai multe astfel de cazuri fiind în unităţi şcolare din mediul rural.
Prof. Ioan Negrilă, inspector general al ISJ Brașov, spune că pe locurile vacante, care nu au candidaţi sau la care niciun coleg nu a dorit să candideze, vor fi numiţi din toamnă, colegi de-ai săi, pe bază de delegaţie, pe o perioadă de timp sau până la derularea unui alt concurs.
Noii directori ar trebui instalaţi până la începerea noul an şcolar, în toamnă.

Vifor Rotar

NICI UN COMENTARIU

Lasa un comentariu