Vom ieși din această luptă surdă și devastatoare invingători, cu toate șansele...

Vom ieși din această luptă surdă și devastatoare invingători, cu toate șansele de a redeveni o națiune respectabilă intr-un stat INDEPENDENT și SUVERAN!”

1 1402
Cine ne „civilizează” si „democratizează” pe noi!

De multa vreme reprezentantii  diverselor  natiuni “civilizate” si dezvoltate ne tin lectii de morala, ne dau ordine de executare, sau chiar ne insulta.
Sa vedem, asa in mare, cine sunt moralistii si sa ii cunoastem mai bine, in toata splendoarea lor, glorios istorica.
Ei care se pretind pionierii/raspanditorii democratiei, ai drepturilor omului, ai umanismului s.a.m.d. de fapt nu fac decat dovada unei monstruoase ipocrizii, cultivand tradare si crima.

FRANTA: putere coloniala care a controlat, la un moment dat, aproape 13.000.000 kilometri patrati, aproximativ 9% din intreaga suprafata a uscatului mondial. Un numar impresionant de tari au fost ocupate cu forta de catre francezi. Prosperitatea Frantei se bazeaza intr-o buna masura si pe crimele si jaful din fostele tari coloniale. Iata cateva dintre acestea – Algeria, Camerun, Canada (initial), Ciad, Gabon, Guadeloupe, Laos, Luiziana (SUA), Niger,  Madagascar , Maroc, Martinique, Senegal, Tunisia, Vietnam , s.a.
In plus jumatate din Franta a fost colaboratoare cu Germania in al 2lea razboi mondial si asta nu pare sa deranjeze atat de mult cat alianta Romaniei cu Germania .
A facut masacru in coloniile din Nordul Africii cand acestea si-au cerut independenta si chiar dupa dobandirea independentei au intervenit si inca sunt prezente direct sau indirect in evenimentele politice ale fostelor colonii.

ANGLIA : cel mai mare imperiu colonial si sclavagist pentru o perioada de timp, a cuprins peste 20%!!! din suprafata uscata a Terrei – soarele nu apunea niciodata pe cerul Imperiului Britanic. Prosperitatea Marii Britanii se bazeaza intr-o buna masura si pe crimele si jaful din fostele tari coloniale. Iata cateva dintre acestea –  Australia , America de Nord, Africa de Sud, Birmania, Irianulde Est si de Vest, India, s.a.

RUSIA: tara in care bolsevicii (majoritarii evrei) au creiat comunismul, o pacoste si o nenorocire pentru Romania si restul lumii. Iata cateva dintre tarile exploatate de Uniunea Sovietica – Romania , Moldova , Polonia, Ucraina , Belarus , Georgia, Lituania, Letonia , Estonia , Armenia , Kazakstan , Uzbekistan , s.a.
Interesant totusi de remarcat ca tarile de sub regimul sovietic cat si celelalte din Lagarul Socialist, au beneficiat totusi de o oarecare dezvoltare agro-industriala, iar populatiile nu au fost sclavizate ca in coloniile occidentale. 

SUA: intemeiata pe genocidul  indienilor americani carora europenii le-au ocupat pamintul pe care locuiau de mii de ani. Populatii intregi exterminate, infometate, alungate in rezervatii ca niste animale salbatice, ca sa faca loc foamei de inavutire a colonistilor europeni. Cea mai mare tara cu oranduire sclavagista dupa caderea Imperiului Roman ce inca a practicat segregarea rasiala p ana prin anii ‘60. Exemplu al democratiei si iubirii crestine? Poate o ora Dumineca la biserica.
Industrializarea si inarmarea i-au transformat in jandarmul planetar. Dupa Al Doilea Razboi Mondial, a purtat mai mult de 10 razboaie importante – Vietnam , Iugoslavia, Irak, Afganistan, Libia, Siria  s. a., alaturi de diverse alte interventii militare in toate colturile planetei mai mult sau mai putin legitime.
A rasturnat regimuri instalate democratic si de “frica comunismului” a sustinut dictatori corupti si sangerosi atat pe continentul american (Chile , Argentina etc.) cat si Africa (Mobutu in Congo), sau Asia.
Au finantat in America Centrala grupari armate teroriste; nu le-a pasat ca poate oamenii saraci din acele tari aspira la acelasi nivel de prosperitate si democratie ca in SUA.
Sub masca apararii drepturilor omului si cu ajutorul institutiilor financiar bancare multinationale au pus mana pe resursele naturale ale mai multor tari.
In Afganistan mai important decat capturarea lui Bin Laden erau minereurile strategice de care complexul militaro-industrial american are nevoie ca de aer pentru a-si mentine suprematia, cat si productiile sporite de OPIU vandut in tara si in lume de CIA. Bill Clinton a ajuns presedinte din conlucrarea cu CIA in distribuirea drogurilor provenite din America de sud.

GERMANIA: izvor al culturii si tehnicii europene a provocat doua razboaie mondiale cu consecinte catastrofale – zeci de tari ruinate, genocid planetar zeci de milioane de morti si alte sute de milioane cu vietile distruse!!! Au infaptuit holocaustul prin care milioane de oameni au fost facuti sclavi, epuizati prin munca silnica, au fost exterminati si arsi in cuptoare precum gunoaiele.
Este un fapt ce nu se va sterge din memoria colectiva a lumii pana la sfarsitul istoriei universului. L-au ajutat pe Lenin sa revina in Rusia ca sa il submineze revolutia socialista dim martie cu revolutia cominista din Octombrie si stim ce a urmat. Au impartit Polonia si Romania cu Rusia si Ungaria. Atacandu-l, l-au fortat pe Stalin sa transforme URSS in superputere mai repede decat isi imaginase chiar el.
La incetarea ostilitatilor tragedia in spatele cortinei de fier a continuat pentru tarile ocupate de armata rosie in timp ce Germania ajutata de fostul dusman, SUA, s-a recladit si a prosperat prin planul Marshal. Noi am platit 20 ani datorii de razboi URSS-ului ca tara invinsa.

AUSTRIA si UNGARIA: – Imperiul Austro-Ungar a avut sub stapanire Cehoslovacia, partea nordica a Regatului Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, Transilvania, Bucovina, parti din Banat, Crisana si Maramures, Tirolul de Sud. Prosperitatea Austriei si a Ungariei se bazeaza si pe crimele si jaful din teritoriile ocupate. Toti cei care trudeau si erau taxati astfel incat balurile vieneze sa functioneze, nu prea o faceau de bunavoie si cand se rasculau ori erau impuscati ori eviscerati(trasi pe roata) si alte lucruri ce nu prea au incaput in partiturile muzicii clasice ale epocii. In rest ordine curatenie si civilizatie …

SPANIA si PORTUGALIA: vinovate de un urias genocid prin exterminarea indienilor din America Centrala si de Sud masacrati torturati, arsi pe rug convertiti cu forta la crestinism transformati in sclavi ca si negrii adusi din Africa urmata de jefuirea sistematica a resurselor naturale si in deosebi a aurului si argintului care au relansat economia nu doar din peninsula Iberica ci din toata Europa Occidentala. Descoperirea Americii ar trebui marcata cu o zi de doliu la nivel planetar nu cu serbarile indecente pentru inceputul genocidului american. Ambele tari si nu numai, poarta uriasa rusine a comertului cu sclavi destinati plantatiilor din SUA, America Centrala si de Sud care au prosperat prin munca acestor oameni vanati ca animalele si adusi in lanturi de la mii de kilometri (cei care supravietuiau calatoriei). Tari profund crestine cu catedrale pana la cer…

ITALIA: a avut colonii in Africa de Est si a visat ca alaturi de Germania sa participe la marele jaf planetar, dar desi au fost initiatorii fascismului european NU au fost considerati tara invinsa pentru ca italienii si-au tradat aliatul si pe IL DUCE la timp. Atat italienii cat si nemtii i-au sustinut in masa pe Musolini si pe Hitler crezand ca nemernicia se va infaptui fara costuri prea mari in sunet de fanfara, pas de defilare, cativa evrei si comunisti asasinati si falfait de steaguri si cam atat. Romania n-a avut acest noroc si cand ar fi vrut sa paraseasca alianta nu i s-a permis. SUA si URSS erau intelese deja. Cand i s-a permis era prea traziu si oricum fusesem vanduti la schimb.

OLANDA: mai intai colonia Africa de Sud (pierduta in favoarea Britanicilor) si apoi coloniile din Asia de Sud Est au fost o mana cereasca aducand profituri uriase pentru micul stat care nu ne vrea astazi in Schengen. Romania a fost invitata la masa bogatilor lumii doar sa puna pe masa tot ce are: oameni, resurse naturale etc., sa aseze scaunele, sa scuture fata de masa, sa curete covoarele si sa manance resturile la masa servitorilor.

BELGIA: a exploatat din greu resursele minerale (cupru diamante etc), si naturale ale fostului Congo Belgian (capitala Kinshasa ). Plecarea lor a lasat o tara in razboi civil care a fost impinsa in dictatura aspra si corupta a lui Mobutu (sustinut de CIA ca sa nu intre rusii) dupa a carui disparitie a revenit la razboiul civil, interetnic si saracie. Detine minerale strategice pe care multi si le doresc. Ghinionul lor.

ELVETIA: pe langa ceasuri si ciocolata a mai adapostit si mai adaposteste in banci si aurul nazistilor, al americanilor, al oligarhilor iudeo/rusilor, al tuturor infractorilor si mafiotilor de pretutindeni si nenumarate bunuri si valori furate din toate colturile lumii. Cand ai atatia bani la pastrare in banci pentru care esti platita gras,  parca iti vine sa iti speli si sa iti apretezi rochita si spilhozenul de doua ori pe zi. Cum sa nu tii lectii de morala si eficienta manageriala sarantocilor?

JAPONIA: tarile din Asia poarta o vie amintire din al doilea razboi mondial legata de atrocitatile comise de “inalta civilizatie” japoneza care a aruncat asupra lor nu flori de cires si haiku/poezie ci bombe si a trecut prin baionete copii si femei si a supus la torturi si umilinte inimaginabile polulatiile ocupate. Casa imperiala ar trebui saptamanal sa ceara iertare acestor natiuni pentru tragedia de care este si ea direct raspunzatoare, dar se abtine pana in ziua de azi. Probabil ca originea divina le interzice acest lucru. Sunt detestabili. La fel ca si pe nemti, fostul inamic SUA i-a ajutat pe japonezi sa redevina ce au fost si mai mult decat atat.

Desigur, lista ororilor infaptuite de tarile „dezvoltate/civilizate”  care si-au consolidat puterea si prosperitatea pe crima si jaf este mai larga. Aceste tari care au „mainile” patate de sange si prin ce au facut nu de mult sunt in antiteza a ceea ce predica, dovedesc pe deplin ca ipocrizia si tradarea sunt caracteristici de baza ale “culturii” si “civilizatiei” occidentale.

Să nu uitam Israelul, care tine populatia araba din West Bancl si Gaza ca in lagarele de la Auschwitz, terorizandu-le zilnic cu impunitate asigurata de SUA.

Calitatile de baza ale populatiei acestor tari, care au jefuit si schinguit alte popoare, erau/sunt rautatea feroce, sadismul crunt si zambetul glorios al invingatorului ucigas; iar noi trebuie sa-i admiram?

Ce exemplu pozitiv putem noi lua de la aceste populatii “civilizatoare” occidentale, cand comportamentul lor e dominat de cruzime, lipsa de respect si fatarnicie?

Cum au putut aceste state sa semneze in 1949 in carta ONU pentru  Drepturile Omului, cand ele inca mai aveau/exploatau colonii? Asta’i fatarnicie fara limita.

Cum am putut noi sa ne incredm in onestitatea si buna credinta a acestor state si sa le acceptam ca lidere in materia civilitatii si culturii?

Exista o regula, toate aceste mari puteri “democratice” isi urmaresc doar propriile interese economice si strategice. Cand vorbim de interesele nationale ale SUA, sau ale altor tari elitiste, mentionate mai sus, trebuie spus ca, in numele acestor interese nationale, tarile respective au ”dreptul” de a invada si distruge total, fara a declara razboi, orice tara care nu se supune “ordinelor” impuse de oligarhia bankara Kosher.

Interesele nationale ale tarilor elitiste, de mai sus, in fapt sunt interesele bankerilor kosher si nu interesele natiunilor/popoarelor acestor tari.

Razboaiele sunt datorate intereselor bankerilor, dar sunt purtate de popoare care nu stiu in realitate de ce lupta si sunt totdeauna profitabile bankerilor. Astazi atacurile si invaziile nu se mai fac doar cu armata ci si prin instrumente economice financiar-bancare si bursiere controlate tot de cei mentionati anterior.

In tarile elitiste, de multi ani de zile “deep guvernment” – guvernul nevazut/ascuns – este constituit din indivizi ce reprezinta doar interesele bankerilor. Mai recent insa chiar si politicienii din fata, cei vizibili (presedinti si membrii ai guvernelor) sunt kosher si raspund direct cabalei financiare internationale.

Noi incercam sa ne lipim cand de “unii” cand de “altii”, in speranta ca ne vom realiza si noi interesul national. Dar interesul nostru national nu are nimic comun cu interesele bankerilor kosher si deci nici sanse de realizare.

Spiritul patriotic national este nu numai descurajat si  marginalizat, dar chiar condamnat; urmarindu-se eliminarea lui prin acceptarea Noii Ordini Mondiale. In consecinta nici interesele nationale nu pot supravietui, vor domina absolut doar interesele bankerilor.

Spre deosebire de occidentalii “super civilizati” noi romanii suntem un popor crestin cu mult inaintea occidentalilor, am stiut sa ne pastram credinta nealterata peste 1500 de ani, fara devireri religioase, dovedind consecventa si o spiritualitate superioara in adaptarea realitatii permanent schimbatoare, la drepta noastra credinta [orto=drept; doxie=credinta].

Noi  nu am facut cuceriri de jaf si nu am robit pe nimeni, robii ce i-am avut in trecut au fost lepadati de turci si tatari in luptele ce le-au pierdut pe teritoriile noastre.

Noi nu ne-am bazat civilizatia pe inrobirea si jefuirea altor natii.

Temeinicia principiilor civilizatoare ce le urmam ne va permite sa rezistam impotriva atacurilor de “civilizare si democratizare” occidentale.

Vom iesi din aceasta lupta surda si devastatoare invingatori cu toate sansele morale si spirituale de a redeveni o natiune respectabila intr-un stat INDEPENDENT si SUVERAN!

Sursa: Ion Coja.ro

COMENTARII

  1. Romania este deja o colonie condusa de JIDANII din inetrior care o vand JIDANILOR din exterior. Cu religia si bunul simt nu castiga lupta impotriva borfasilor externi care vor sa o inrobeasca. Romania trebuie sa iasa din NATO si UE pana nu o vor sterge din harta mondiala. Din pacate sant prea multi JIDANI in tara la care se aduna si milionul de „JIDANUSI” care au primit cetatenie romana acordata de JIDANII emil constantinescu si mirositorul basescu.

Dă-i un răspuns lui Anonim Anuleaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.