Ziua Limbii Române, ieri la Chisinău!

Ziua Limbii Române, ieri la Chisinău!

0 270
Academia Română şi Academia de Ştiinţe a Moldovei au organizat ieri, împreună, la Chişinău, sesiunea de  „Lecturi academice” dedicată sărbătorii naţionale „Ziua Limbii Române”.
La solicitarea Agerpres, academicianul Eugen Simion, preşedintele Secţiei de literatură şi filologie a Academiei Române, sintetizează prelegerea pe care o va susţine la sesiunea de comunicări „Cultura naţională şi provocările globalizării”.

Reporter: Eminescu ne face să ne simţim ai lumii, dar dvs voribiţi despre pericolele globalizării în cultură…
Eugen Simion: E adevărat, de Ziua Limbii Române vorbesc despre limba română şi cultura naţională şi atunci lărgesc puţin subiectul şi spun ce cred eu despre raportul dintre cultură naţională şi provocările globalismului, că sunt.

Întrebarea pe care mi-o pun, şi nu sunt singurul, ce se întâmplă cu limba română, ce se întâmplă cu cultura naţională.
Francezii evită cuvântul globalism, îi spun mondializare, pentru că globalismul implică noţiunea de uniformizare. Or, este  tocmai consecinţa de care noi ne temem. Culturile nu trebuie să se unifice.
Cultura naţională este o entitate, o matrice care nu trebuie să dispară. Nu este cultură europeană, în sine. Este o sumă a culturilor naţionale.
Nu îi cred pe cei care, sunt şi români, cred că ei nu se simt bine dacă mai scriu în limba română sau despre subiecte româneşti, ei trebuie să devină universali.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.