Germania nu investește în România lui Klaus Werner Iohannis, Gauleiterul german al...

Germania nu investește în România lui Klaus Werner Iohannis, Gauleiterul german al coloniei

Compania germană Daimler AG a anunțat, în ianuarie, o investiție de 200 de milioane de euro în Polonia, pentru o fabrică de baterii pentru automobilele electrice. Markus Schafer, membru în consiliul de administrație al companiei a declarat că decizia de extindere în orașul Jawor  „arată cât de bine ne simțim în Polonia” și că este un semn al încrederii pe care producătorul Mercedes Benz îl are în Polonia, scrie Bloomberg. Declarația a fost făcută în cadrul unei înâlniri cu premierul Mateusz Morawiecki.

Jurnaliștii de la Bloomberg țin să sublinieze că aceste aprecieri din partea unei companii de top din Germania au fost adresate unei țări al cărei lider, Jaroslaw Kaczynski, a declarat că UE este „o comunitate imaginară” și a acuzat că opoziția poloneză și președintele CE, Donald Tusk, „reprezintă interesele germane” în Polonia.
Și am mai putea aminti că șefii Daimler AG spun că „se simt bine” într-o Polonie care a recurs la cea mai dură și criticată reformă a justiției, acuzată că a încălcat independența justiției și acuzată pentru politica împotriva migrației, împotriva drepturilor homosexualilor, acuzată pentru că se opune transferului de suveranitate catre Bruxelles.

Cât contează statul de drept pentru investițiile germane?

Explicația acestei adevărate disonanțe cognitive din Germania stă în cifre. Bloomberg arată că valorile schimburilor din Germania si Polonia a crescut de patru ori în ultimii 15 ani, ajungând la 130 de miliarde de dolari. „Companii precum Volkswagen AG sau Lufthansa AG au pompat bani în Polonia începând de la aderarea la UE, în 2004”, scrie Bloomberg. „Legăturile cu Germania sunt și mai puternice decât în urmă cu câțiva ani, la fel și cele cu alte state UE și cu China, datorită contractelor ce vin din Germania.”, arată Jaroslaw Janecki, economist șef al filiala poloneză a Societe Generale.

      Cât contează statul de drept pentru investițiile germane? Compania germană Daimler AG a anunțat, în ianuarie, o […]

Așadar, o țară împotriva căreia s-a activat Articolul 7 al Tratatului UE pentru nerespectarea principiilor statului de drept este o campioană a investițiilor și contractelor cu marile companii germane. Este drept, Polonia nu a fost acuzată de corupție, cu atât mai puțin regimul Kaczynski.

Însă aflăm de la Bloomberg că dependența de Germania este mai mare în Ungaria si Cehia, alte două țări care sunt acuzate de UE că nu respectă drepturile fundamentale ale omului și libertățile civile. Ba mai mult, regimul Orban de la Budapesta este acuzat de coruptie, de antisemitism, antieuropenism, prorusism, antiimigrație, iar celebrul Articol 7 a fost inițiat și împotriva Ungariei. 
În plus, premierul Viktor Orban este considerat promotorul principal al iliberalismului, păcat de moarte în UE și capitalele vestice. Cât despre Cehia, aici chiar premierul Andrej Babis a fost cercetat pentru fraudarea fondurilor UE, cu care a mai pus o caramidă la imperiul său agricol în valoare de peste un miliard de euro. Pentru a nu mai spune că Babis este fiul unui diplomat din perioada comunistă și a fost acuzat că a colaborat în tinerețe cu poliția politică. Babis, premierul unei țări în care, arată Bloomberg, companiile germane pompează bani grei, a declarat recent că nu permite imixtiunile UE în afacerile din Cehia.

Graficul care însoțește articolul Bloomberg este graitor pentru pozitia ocupata de Romania în ecuația economică a relatiei cu Germania. Este drept, României îi lipsește infrastructura Poloniei sau Ungariei.

 Însă Romania are un președinte german care a promis nenumărate investiții germane, România respectă statul de drept și valorile europene mai mult decât o fac acum Polonia sau Ungaria, România nu este în curs de a-și pierde dreptul de vot în Consiliul UE, precum cele două țări.

Frauda cu fonduri UE există și în Cehia, corupție există și in Ungaria lui Viktor Orban, o arată inchizitorialul raport al olandezei Judith Sargentini pentru Parlamentul European. Însă investițiile și schimburile cu Germania cresc doar într-o direcție – către Polonia, Cehia, Ungaria, nu și către România.
În 2017, schimburile comerciale Gremania-Cehia erau de 87 de miliarde de euro, cele dintre Germania și Ungaria erau de 51 de miliarde, iar cele cu România de 30 de miliarde de euro, în condițiile în care cele trei țări au un PIB relativ egal.
Cât privește Polonia iliberală, care violează independența justiției și nu primește imigranti, aici schimburile ajung la amintita cifră de 130 de miliarde de euro.

Călin MARCHIEVICI

Sursa: COTIDIANUL

http://www.justitiarul.ro

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.