Secvențe din realitatea românească: „Origini”
„De la nepăsare la totala noastră dispariție nu mai este decât un pas”.
Poate ați observat și dumneavoastră, de ceva vreme, la noi se poartă în draci specificarea originii. Mergi la piață și, ca orice român gospodar, ai pașnica intenție de a cumpăra niște legume.
Uitându-te pe tarabe, ai un șoc. Fără niciun anunț prealabil, exact ca într-un fim științifico-fantastic, ești teleportat direct în cartea de geografie dintr-a șasea. Castraveții sunt „origine Turcia”, pătlăgelele „origine Portugalia”, cartofii „origine Peru”, sfecla roșie „origine Polonia” iar banalul ardei gras „origine Guatemala”.
Cascada de „origini” este și mai furioasă în supermarket-uri (scuze, dar n-am găsit echivalentul în românește al acestui englezism tot mai românizat). Amețit de preumblarea prin atâtea tărâmuri într-un timp atât de scurt și îndoctrinat de de vibrantul semnal globalist „origine Bruxelles”, nu te poți hotărâ dacă este „polliticaly correct” (iertare, dar m-a furat peisajul…) să presari în ciorba de fasole „origine Mexic” pătrunjel „origine Patagonia” sau dacă nu încalci cine știe ce tratate internaționale secrete în cazul în care pentru friptura de porc „origine Argentina” faci, în stil neaoș oltenesc, un mujdei din usturoi „origine China”.
Înainte să plătești pentru cumpărături cu bancnote românești „origine Elveția” și să bagi în buzunar bonul scos din aparatul de taxat „origine Coreea de Sud”, naționalistul care mai locuiește ilegal în tine, răscolit de indignare, te îmboldește să cauți cu disperare în imensul magazin „origine Franța” ceva care să fie „origine România”.
După vreo jumătate de ceas de antrenament la împins căruțul, te oprești la standul unde se vinde pâine. „Asta precis e românească” îți zici și o arunci în coșul care, după graiurile ce ar fi vorbite de ocupanți, seamănă tot mai tare cu Turnul Babel. Abia acasă te dumirești cât de ignorant ești. Pe ambalajul frumos colorat al pâinii ce o credeai românească scria cu litere aproape invizibile „aluat congelat origine Ungaria”.
Confruntat cu realitatea din piața de legume, stare de fapt extinsă la magazinele de îmbrăcăminte, de marochinărie, de… orice vrei dumneata, nu te mai miră că și legile votate în Parlament trebuie să fie, musai, de „origine Bruxelles”. De asemenea, nu mai ești surprins când un tip, Timmermans de „origine Olanda”, arogându-și drepturi de neimaginat în oricare democrație a lumii, împroșcând amenințări și comportându-se permanent ca o grenadă cu cuiul scos, gata să explodeze, bate cu pumnul în masa guvernului (României – n.r.) în timp ce, cu un tupeu de imperator supremus, dictează Justiției Române pe cine să judece și pe cine nu. Pare să nu te mai impresioneze nici când o cucoană, Merkel, de „origine Germania”, ca și cum ar fi cancelarul României, ne spune unde să ne deschidem și unde să nu ne dechidem ambasade.
Nu mai ești uimit, așa cum firesc ar fi, când un asistent al asistentului adjunctului vreunui secretar de stat „origine S.U.A.” vine la București ca și cum ar descinde la Sacramento (California) și stabilește conduita pe care România trebuie s-o urmeze în politica externă, indicându-ne totodată care să ne fie prietenii și care ne sunt dușmanii.
Până la urmă ai ajuns să nu te mai minunezi, deși poate ar trebui să-ți face cruce cu limba, când o Excelența Sa de „origine Suedia” oferă o decorație națională unei doamne procuror cu buletin de București ori când altă Excelență, de „origine S.U.A.” intervine brutal, ca și cum s-ar afla pe pământul ranch-ului său din Texas, în politica statului Român.
Acceptând, vrând ne vrând, moda inundării României cu „origini” de felurite nuanțe, nu te mai miră când plătești curentul electric românesc unei companii de „origine Italia”, apa care-ți vine la robinet unui un consorțiu „origine Franța”, benzina din petrolul autohton la o firmă de „origine Austria”, comisioanele tot mai grase la bănci de „origine Olanda”, „origine Austria”, „origine Franța” sau când afli ca și până Banca Românească este, de fapt, o bancă de „origine Grecia”.
A ajuns să nu-ți mai pese, ba chiar să fii mândru, că a înflorit în plină câmpie olteană o bază militară de „origine Americană”. Nu te mai deranjează că la paradele militare, tot mai rare și mai scurte, aplauzi împreună cu copiii tăi tehnică militară de mâna a doua sau a treia, „origine S.U.A.”.
Încredințându-ți ortodoxește (iertată fie-mi licența) soarta în mâinile Domnului, nu te mai preocupă că ai fost ales între primii care vor fi loviți cu rachete nucleare de „origine Rusia”.
Cunoscând că soldatul român trebuie să se sacrifice doar pentru aspirațiile țării sale, nici nu mai știi ce să crezi atunci când afli despre existența unor admirabili militari români care au devenit eroi de „origine Afganistan”, de „origine Irak”, de „origine Kosovo” sau de „origine Somalia”.
Ca într-un tărâm al absurdului, ești exclus în rândul lumii normale dacă nu admiți că o comunitate supranumită „științific” L.G.B.T., de „origine preademo(n)craticul Occident”, este firesc să se bucure de mai multe drepturi și libertăți decât bărbații cărora le plac femeile sau ale femeilor care se mărită cu bărbați. Aproape fără să știi, ai devenit deja insensibil la starea de anormalitate și, obișnuit cu tot acest bâlci al „originilor” invadatoare, nu ți se va părea ciudat dacă vei afla, probabil dintr-o recomandare de „origine U.E.”, că suntem urmașii a două Eve lesbi de „origine Grădina Domnului” sau a doi Adami gay de „origine Eden”.
Și, la urma urmei, nu această invazia de „origini” reprezintă cee ce este mai grav. Grav este că, într-o existență grevată de aglomerarea atâtor „origini” aduse de-a valma din cele mai îndepărtate cotloane ale lumii, noi, românii, ne pierdem iremediabil originile.
Trecutul ne este, pe îndelete, șters. Strămoșii, eroii neamului, dispar încet dar sigur din memoria poporului, alungați cu o încrâncenare ce este de neînțeles pentru „omul simplu” care în toată existența sa a avut nevoie de repere, de eroi pe care, cu mândrie, și-a îndemnat copiii să-i respecte.
Cuprinși de o vinovată nepăsare, asistăm cum mor încă o dată, îngropați de data aceasta în uitare, Ștefan, Mihai, Horia, Iancu și cum se stinge a doua oară lumina numită Eminescu. Copiii noștri nu vor mai ști de ei. Copiii copiilor noștri nu vor mai auzi povestite faptele cu care ei au ținut în picioare, veacuri de-a rândul, acest popor. Și, atunci, vom fi mult mai săraci. Vom fi, doamnelor și domnilor, un popor sterp.
Grav este că, fără niciun semn că am conștientiza grozăvia, s-a ajuns la nivelul la care nu mai simțim cum ne este alterată existența. Pur și simplu nu ne mai pasă. Iar de la nepăsare la totala noastră dispariție nu mai este decât un pas. Un pas pe care, cei care ne sunt „prieteni” doar pentru a ne exploata mai ușor l-au și făcut pe jumătate.
Teodor Palade
Aranjament grafic – I.M.
