Sovietizarea României a început la 23 August 1944 odată cu arestarea mareşalului Antonescu de către regele Mihai!

Ieri dimineață pe „Radio Național”, se prezentau evenimentele zilei de 6 martie din istoria națională și internațională, născuți, promovați, apăruți și bineînțeles, nu putea lipsi evenimentul anului 1945 instalarea guvernului Petru Groza. Bineînțeles că s-a menționat faptul că armata sovietică a forțat demiterea guvernului Rădescu pentru a-i aduce pe comuniști la putere. S-a împământenit se pare ideea că Sovietizarea României ar fi început la 6 Martie 1945 și s-ar fi terminat odată cu izgonirea armatelor ruse din țară prin șiretul Gheorghiu Dej.

Total greșit. Sovietizarea României a început la 23 August 1944 odată cu arestarea mareşalului Antonescu de către regele Mihai care bătuse palma cu sovietici prin Bodnăraș și Pătrășcanu sperând că își va salva nu doar tronul și viața, ci și averea. Și a reușit, pentru că practic Mihai, cel care „ne-a mințit și la moarte”, pretinzând că e în viață aproape doi ani, a vândut țara rușilor și comuniștilor în schimbul bunăstării sale și a familiei sale. Probabil pentru aceste merite, actuala conducere comunistă vrea să îi dea ce nu a avut nici cât a fost în viață. Dacă Mihai ar fi înfăptuit actul de la 23 August alături de Brătianu sau Maniu, poate aș fi acceptat minciuna că a făcut-o pentru binele românilor, dar el nu a salvat România, ci a predat-o sovieticilor, iar asta este trădare.

Spuneam deci că sovietizarea României nu a debutat în 6 martie 45 ci la 23 August 1944, iar autorul nu a fost altul decât fostul rege Mihai. Când au plecat sovieticii din țară? Niciodată, deși unii istorici spun că acest proces, chiar dacă nu s-a încheiat imediat, are ca punct de plecare data de 24 martie 1958, când Dej a reușit să îi convingă pe Hrusciov să semneze părăsirea României de către cele 3 Divizii sovietice.Alții spun că procesul s-ar fi încheiat în 1963 când au fost îndepărtați ultimii consilieri sovietici sau chiar mult mai târziu, pe timpul lui Ceaușescu. Unii, la fel de visători spun că cică rușii ar fi plecat cu adevărat din țară abia după decembrie 1989, dar și ei se înșală. Adevărul adevărat este că sovieticii au fost sunt și vor fi pe acest pământ cât vor fi și români, dacă nu chiar mai mult.
Păi uitați-vă ce se petrece în partidul de guvernământ în ultimii ani și o să îmi dați dreptate, Uitați-vă și la cum este condusă țara din palatele țării și veți constata că ori cu Ana Pauker, ori cu Klauss Iohannis, interesele României sunt reprezentate la fel.
Deci, nu mai mințiți copii că rușii au ocupat România în 6 martie 1945, pentru că nu e adevărat, cum nu e adevărat nici că Mihai a fost obligat să abdice în 1947, căci și acolo a bătut palma și a plecat nu numai bucuros ci și apărat și protejat de cei care l-au „forțat să plece”.
Păi amintiți-vă cum au plecat Romanovii, cum a plecat, dacă vreți chiar Rădescu, nevoit să se ascundă la misiunea Britanică pentru a nu fi fezandat de sovietici și sovietizaț, deși odată demis nu mai prezenta nici un pericol pentru ei.
Cum a putut să plece Mihai cu toate mașinile lui așa de liniștit în ’47 când chiar nu mai avea cine să se opună sau să se ridice împotriva sovieticilor? Și mai ales, nu mai mințiți copii că nu mai sunt sovietici în România, că dacă mai începe o revoluție, parcă văd că iar o să ne umplem de turiști ruși care se vor grăbi să iasă din țară fără să știm când au intrat.

Inversarea și contorsionarea istoriei după cum convine regimurilor m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva nu știm chiar nimic despre istoria noastră nici chiar cei care mai aveam ore de istorie națională și naționalistă în școli. Țin minte că una din piesele de rezistență ale propagandei comuniste era faptul că România nu a fost transformată în pașalâc turcesc ca celelalte țări vecine în perioada de glorie a imperiului Otoman.
Ne-am mai mândrit noi românii că nici romanii nu au putut cuceri Dacia, că am avut daci liberi, că nici nemții nu ne-au desființat cum au desființat Polonia, (pe care văd că și U.E. vrea să o desființeze acuma) că nici nemții nu ne-au ocupat total, că guvernul s-a refugiat la Iași în august 1916 și, în final, că nici rușii nu au avut baze militare în România ca în celelalte state satelit, deci suntem tari, frate.
Parcă văd că peste nu știu câte sute de ani o să ne lăudăm că nici americanii nu au reușit să își instaleze baze militare, rachete și scuturi în toată țara, doar în zonele de Sud, Nord, Est și Vest în marile orașe și câteva mai mici, dar au mai rămas câteva sate… ocupate de Charles, câteva păduri de Schweighofer, Constanța de Timmermans, Roșia Montana de Gabriel Ressources, Galațiul de indieni, Teleormanul de Dragonieni…

Concluzia nu poate fi decât una, suntem dați dracului, nimeni nu ne poate supune așa cum vrea el, România nu este o țară care să poată fi ocupată sau mai bine spus, stăpânită de oricine sau de unul singur. România nu poate fi exploatată decât pe bucăți.
Primul care a spus asta cu voce tare a fost strălucitul, ca să nu zic strălucitorul nostru Hermanstadian, profesorul profesorilor, acest Maggelan, Marco Polo sau Piri Reis al zilelor noastre, care dacă ar mai câștiga un mandat, ar descoperi o altă Românie a lui, pe care să și-o ia înapoi din cine știe ce constelație. Și totuși, din toate aceste paradoxuri și adevăruri spuse sau nespuse, se ridică o întrebare precum coloana lui Brâncuși: totuși, râdem, glumim, dar de ce nu ne-au stăpânit romanii decât parțial și doar 165 de ani, de ce turcii nu și-au pus pașalâcuri și raiale decât pe lângă Dunăre, de ce nemții nu ne-au ras cum au ras Varșovia, de ce rușii au plecat de la noi și, de ce nu, de ce au venit americanii ? Răspunsul este simplu, la mintea cocoșului de o simplitate care rivalizează cu răspunsul dat de Codrin Ștefănescu : pentru că nu a fost nevoie. Toți ocupanții au realizat că nu e nevoie de armate, de elemente de forță, de structuli extrastatale ca să stăpânescă această țară.