10 oferte pentru Centrul de Agrement din Poiana
Municipalitatea analizeaza cele 10 oferte primite pentru executia Centrului de Agrement din Poiana Brasov. Investitia evaluata la aproape 10 milioane de euro este disputata de constructori din tara dar si din strainatate.
Centrul de Agrement de 5.000 de metri patrati si amenajari in aer liber pe 13.000 de metri patrati va fi completat anul viitor de o parcare multietajata in Poiana Mica. Obiectivul va avea 434 de locuri pentru autoturisme, 12 pentru microbuze si autocare si doua pentru autobuze. Licitatia pentru executia Centrului de Agrement din Poiana Brasov a fost inchisa marti. La primarie au ajuns 10 oferte, atit din partea unor firme romanesti cit si a unor firme straine.
Viitorul centru de agrement din Poiana Brasov va fi amplasat in spatele actualului Complex „Capra Neagra“, avand o suprafata utila de 5.000 de metri patrati, cu amenajari in aer liber pe mai bine de 13.000 de metri patrati.
Centrul va fi destinat brasovenilor si turistilor care sint in cautatea unui loc pentru petrecerea timpului liber. Printre dotarile si facilitatile pe care le va pune la dispozitia publicului se numara un club de bowling care poate primi pina la 180 de persoane in acelasi timp, mese de biliard, o sala de catarare de 250 de metri patrati, dar si un teren de golf. Investitia se ridica la 44,48 milioane lei (aproximativ 10 milioane de euro).
Bugetul local va acoperi 50% din aceasta suma, iar restul va veni din fonduri europene nerambursabile. In aceste zile, reprezentantii primariei au trimis la Ministerul Dezvoltarii regionale si turismului si ultimele clarificari referitoare la investitia din Poiana mica, pentru construirea unei parcari multietajate.
Investitia din Poiana Mica presupune crearea unei parcari subterane si supraterane cu 434 de locuri pentru autoturisme, sase locuri pentru microbuze, doua pentru autobuze si sase pentru autocare.
Conform planului, parcarea va avea demisol si parter, ambele pe 2.887 de metri patrati si o terasa de 203 metri patrati. In zona vor fi amenajate si spatii verzi, pe o suprafata de 2.354 de metri patrati.
Proiectul presupune si amenajarea unor piste de biciclete pe aproape 80 de metri patrati, si o parcare de 50 de metri patrati pentru acestea.
Vifor Rotar