Unul dintre cei mai importanți cercetători contemporani ai istoriografiei românești, Vasile Lechințan, susține, cu argumente solide, că data de 15 martie 1848, sărbătorită cu fast chiar și în țara noastră, reprezintă o zi neagră din istoria României, se scrie pe blogul lui Dan Tanasă.

După eforturi apreciabile, Vasile Lechințan este cel care a oprit mascarada înhumării pe teritoriul românesc a unui fascist maghiar, scriitorul Jozsef Nyrö, salvînd astfel onoarea, atît a românilor, cît și a maghiarilor din țară și din Ungaria, știindu-se că Europa, ca de altfel întreaga lume civilizată, este foarte sensibilă la astfel de manifestări extremiste.

„15 martie 1848 înseamnă amintirea unei crunte perioade de teroare care a urmat, amintirea războiului civil și a jertfelor numeroase în populația civilă românească: copii de vârste diferite, femei, bătrâni uciși nevinovați, preoți și dascăli schingiuiți, case si chiar sate întregi incendiate de către gardiștii secui și maghiari, distrugerea prin incendiere a unei comori uriașe a românilor, și anume arhiva Episcopiei Ortodoxe de la Sibiu, amintirea amenințărilor teroriste ale lui Kossuth adresate românilor care nu i se supun, într-un cuvânt amintirea terorismului maghiar de atunci.
Cuvântul terorism este relevat de documentele de epocă, nu este o asociere hazardată de acum. Și abia astăzi ne dăm seama, concret, ce s-a-ntâmplat atunci, pentru că în anul trecut s-au publicat trei volume și două studii importante pe tema victimelor românești de la 1848-1849, autori și editori de documente fiind dr. Dumitru Suciu (cu o echipă) de la Cluj-Napoca, dr. Ana Hancu de la Târgu Mureș, Elena Mihu de la Târgu Mureș și eu, Vasile Lechințan. Documentele sunt cutremurătoare și iată că abia la 165 de ani de la dezastru sunt publicate și urmează și alte volume la care se lucrează în prezent. Trebuie să știm exact ces-a-ntâmplat atunci. De aceea românii și sașii sunt toleranți în privința sărbătoririi de către maghiari a acestei zile de 15 martie, pornind de la partea luminoasă a evenimentului și consider că și maghiarii conștienți își asumă cu responsabilitate și demnitate trecutul istoric netrunchiat, pentru că jertfele pentru libertate umană de atunci să nu fi fost făcute în zadar.
Desigur că este și o parte luminoasă a Revoluției ungare de la 1848, când la Pesta și Buda (azi Budapesta, Ungaria) s-a declanșat revoluția împotriva dominației habsburgice, momentul fiind prielnic urmare revoluțiilor începute deja în Imperiul Austriac. S-au formulat 12 puncte în programul revoluției maghiare, printre care libertatea presei, desființarea cenzurii, egalitate în fața legii în chestiunile civile și religioase, plata dărilor de toți deopotrivă, desființarea iobăgiei, deținuții politici de stat să fie eliberați, puncte de o deosebită importanță pentru accedere la progres, libertate și civilizație. Din păcate, punctul 12 al programului prevedea uniunea Ardealului cu Ungaria, neținându-se cont de voința românilor majoritari în Transilvania și de aici a pornit dezastrul…”

15 martie este sărbătorită drept Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, una din sărbătorile naționale ale țării vecine. La această dată a fost declanșată Revoluția de la 1848 din Ungaria, iar Dieta ungară întrunită la Pojon, în această zi, a decretat independența Ungariei față de Imperiul Habsburgic.
În programul revoluției, la punctul 12, era prevăzută unirea Transilvaniei cu Ungaria, fără să se consulte voința românilor covârșitor majoritari, si a celorlalte etnii ce traiau in acest teritoriu.

Potrivit publicației clujene Făclia, de-a lungul timpului, Vasile Lechințan a scris despre:

• • românii din Covasna și Harghita de-a lungul secolelor și drama deznaționalizării unor comunități întregi de români din această zonă;

• • despre pușcașii români chioreni din secolul al XVII-lea;

• • despre țăranii români și piața Clujului în sec. XVI-XVII;

• • despre relațiile românilor din Ținutul Chioarului cu orașul Cluj în sec. al XVII-lea;

• • despre limba română în viața secuilor (din sec. al XVI-lea pînă la 1918);

• • despre cnezii și juzii români din comitatele Cluj și Turda în sec. al XVII-lea;

• • despre răscoala lui Horea și despre revoluția de la 1848;

• • despre românii clujeni din sec. XV-XVII;

• • despre oficialii maramureșeni români din sec. XVI-XVII și altele.

De menționat că este autor și coautor a peste cincisprezece monografii de localități din județele Cluj, Alba, Bistrița-Năsăud, Bihor și Mureș. Este autorul unui roman istoric a cărui acțiune se petrece în Clujul anului 1660 și al unor povestiri istorico-fantastice intitulate Feeriile Clujului. De cîțiva ani susține în revista „Orașul”, un minunat album, dedicat Clujului interbelic și tot în această revistă a deschis rubrica Enciclopedia Clujului.

De asemenea, continându-l pe marele istoric David Prodan, care din perspectiva unei vieți de istoric al Transilvaniei a afirmat în anul 1990 că prezența și dreptul românilor în instituțiile seculare ale Clujului este o minimă reparație istorică, Vasile Lechințan a ilustrat cu documente acest adevăr, din 1990 pînă astăzi, scriind și o lucrare pe această temă. Din păcate, justiția și oficialitățile au fost oarbe. În ultimul timp, unele instanțe de judecată s-au trezit, dîndu-și seama de diferența uriașă dintre administrare și proprietate. Vasile Lechințan a adus contribuții importante în istoriografia românească, semnînd ca autor și coautor peste patruzeci de volume, peste cincizeci de studii în reviste de specialitate și sute de articole în presa clujeană și cea din țară. Volumul său Dicționar al oficialilor români din Transilvania (1328-1918) a fost achiziționat și de către Biblioteca Congresului SUA.

https://www.activenews.ro