16 MAI 1812 – 16 MAI 2024, 212 ANI DE LA RAPTUL BASARABIEI DE CĂTRE RUSIA ȚARISTĂ
„V-a pus soarta ca un cui, în papucul celor trei imperii” (Selim Paşa către Mihai Viteazul)
De fapt strămoşii noştri s-au aflat aici între Carpaţi şi Marea Neagră de milenii, papucul sau, mai bine zis, ciubota expansioniştilor imperiali, fie de factură otomană, austriacă sau rusească, a călcat pe cuiul strămoşilor. Basarabia, acest „colţ uitat de lume”, după cum au încercat unii geopoliticieni să o prezinte, prin poziţia sa strategică întotdeauna s-a aflat în vizorul intereselor vecinilor.
Situată la gurile Dunării, de atâtea ori a fost „trecută prin foc şi prin sabie”, vorba poetului. Dar cel mai hrăpăreţ a fost şi este nomadul din marea câmpie rusă. Marele Ştefan, chiar fiind încuscrit cu ţarul Rusiei Ivan al III-lea, a lăsat cuvânt urmaşilor săi să închine Ţara Moldovei Turciei, presimţind pericolul rusesc.
Impactul ruşilor asupra ţărilor româneşti a fost dintotdeauna unul foarte negativ. Începând cu primele incursiuni ale kneazului Sveatoslav (care până la urmă ştim cum s-au terminat) la gurile Dunării şi până mai ieri cu unele întreruperi ruşii au încercat de nenumărate ori să se facă stăpâni în acest spaţiu carpato-dunărean. Această tendinţă s-a amplificat simţitor după instalarea dinastiei Romanovilor şi, în special, a lui Petru I, care a încercat să deschidă câteva „ferestre” în Europa de-a lungul imenselor graniţe, întinse de la Marea Baltică până la Marea Neagră. El le-a lăsat ruşilor un testament, pe care ei încă se mai străduie să-l realizeze. Ţările Româneşti au fost jinduite de urmaşii lui Petru I – Ecaterina a II, Alexandru I, Alexandru II ş.a. Aflate între foarfecele intereselor marilor imperii – Austro-Ungaria, Turcia şi Rusia, ţările româneşti deseori au luptat în alianţă cu ruşii. De fiecare data, însă, au avut numai de pierdut.
Astfel, în a. 1738 pe timpul ţarinei Ana „…feldmareşalul Burkhard Christoph von Münnich a pornit spre vest cu 100.000 de oameni către Nistru, dar din nou a fost forțat să se retragă de foamete, lipsă de provizii, epidemii și de hărțuirea turcilor”.
O nouă încercare face în 1839, ajungând până la Prut, cucerind şi cetatea Hotin, dar conform Păcii de la Niş s-au retras, înregistrând cele mai grele pierderi în război, în special, din cauza epidemiilor. În rezultatul războiului ruso-turc din 1768-1774 prin pacea de la Kuciuc-Kainargi din 10 iulie 1774, Ecaterina II anexează un teritoriu de 27254 v.p. (1 verstă pătrată=1,1km2), teritoriu situat între Bug-Nipru-Ingul-Marea Azov, iar Hanatul Crimeii devenind independent. În 1783 Rusia anexează Crimeea şi regiunea Kuban (81302 verste pătrate). În 1792, prin tratatul de la Iaşi Ecaterina a II-a anexează în întregime Edisann-Transnistria între Bug şi Nistru, cu o suprafaţă de 22508 v.p. Prin anexarea Transnistriei Ecaterina a II ajunge la hotarele Moldovei.
În anul 1806 sultanul, încurajat de înfrângerea suferită de ruși la Austerlitz, a detronat domnitorii Munteniei Constantin Ipsilanti și al Moldovei Alexandru Moruzi, amândoi fiind considerați rusofili. Rusia declară război Turciei şi Constantin Ipsilanti revine la Bucureşti plănuind realizarea unui regat al Daciei, în alcătuirea căruia urma să intre Ţara Românească, Moldova şi Serbia. Este de fapt un plan mai vechi al Ecaterinei a II-a de a reface Regatul Daciei cu principele Gr. Potiomkin în frunte sub protectorat rusesc.
După o serie de războaie ruso-franceze (1805-1806) şi 1806-1807) şi, în special, după înfrângerea dezastruoasă de la Austerlitz la 25 iunie 1807 a fost încheiat tratatul ruso-francez de la Tilsit, cdonform căruia Alexandru I recunoaşte hegemonia Franţei în apusul Europei, obţinând libertate în Suedia şi Turcia [109]. Neînţelegerile între Napoleon şi Alexandru I se observă în faimoasa scrisoare a lui Napoleon către Alexandru I din 2 februarie 1808: „ Noi nu putem să ne ciocnim (până la urmă s-au ciocnit ca şi Hitler cu Stalin! – n.n.): lumea e prea mare. Eu nu voiu insista ca dânsul să evacueze Moldova şi Valahia. Să nu insiste nici el să evacuez Prusia” (observaţi, avea loc o simplă împărţire a Europei între doi tirani!).
În urma scrisorii, la Petersburg , între Rumianţev, ministru de externe, şi Caulaincourt, ambasadorul francez, merg tratative cu privire la împărţirea lumii între Franţa şi Rusia: Rusia cerea, pe lângă Moldova şi Valahia, încă Bulgaria, Serbia, Constantinopolul, Bosforul şi Dardanelele, iar Franţa Morea, Egiptul, Albania, Siria şi o parte din Bosnia.
În 1808 la Erfurt a avut loc un nou tratat secret, conform căruia Napoleon a acceptat încorporarea în Imperiul Rus a Finlandei, Moldovei şi Munteniei (Istoria se repetă în a. 1939 prin Pactul Ribbentrop-Molotov). În concordanţă cu tratatul de la Erfurt la 15 aprilie 1810 Rusia notifică anexarea principatelor dunărene. În acest caz principele Prozorovschi avea pregătit un proiect de divizare a lor în patru gubernii: Basarabia, Moldova, Muntenia şi Oltenia.
Neînţelegerile ruso-franceze se acutizau.
În anul 1811 aveau loc pregătirile militare ale ambelor părţi. În asemenea împrejurări trebuia grăbită pacea cu Turcia. Alexandru I îl înlocuieşte pe comandantul trupelor ruse la Dunăre Kamenschi cu generalul Kutuzov. Astfel la 2 octombrie armata turcească a suferit lângă Slobozia cea mai cumplită înfrângere, sultanul acceptând cedarea doar a Basarabiei fără partea de sud. Împuternicitul francez la Constantinopol, la Tour Maubourg, îl convingea pe sultan să nu cedeze fiindcă Franţa în curând va face război cu Rusia. Aceste tratative ruso-turce au trecut prin trei stadii. În noiembrie 1811 sultanul a acceptat să dea Rusiei Basarabia, până la r. Prut, însă fără partea de sud, cu Cetatea Albă, Izmail şi Chilia. În martie 1812 au cedat şi Cetatea Albă, iar în aprilie se obligau să distrugă cetăţile Izmail şi Chilia.
Alexandru I simţea apropierea confruntării cu Napoleon, de aceea grăbea încheierea păcii. Într-o scrisoare adresată lui Kituzov împăratul îl întreba dacă nu crede necesar să ceară de la Poartă numai Moldova până la r. Siret cu condiţia ca pentru restul Moldovei şi Muntenia Turcia să plătească 20 milioane de piaştri. Ţarul, nefiind mulţumit de tărăgănarea tratativelor îl trimite pe amiralul Ciceagov în locul lui Kutuzov, însă Kutuzov, preîntâmpinat de Rumeanţev, a grăbit încheierea păcii. Ciceagov, considera achiziţiile teritoriale pentru Rusia inoportune la moment, şi încheierea unei alianţe cu Turcia împotriva lui Napoleon dar era prea târziu. La 16 mai 1812 a fost semnat Tratatul de pace de la București, prin care Rusia anexa Basarabia pe linia Prutului.
Astfel 16 mai 1812 a fost cea mai neagră zi din istoria multimilenară a acestei aşchii de popor dintre Prut şi Nistru. În acea zi de primăvară cea mai frumoasă parte a vechiului stat Moldova, numită impropriu de ruşi Basarabia, a fost răstignită pe cruce. Fără a avea niciun drept, reprezentanţii Porţii Otomane au semnat un act neghiob de cedare a părţii dintre Prut şi Nistru Imperiului Rus, întins pe două continente (nu se mai satură). Ceva mai înainte Turcia, în calitate de „garant al integrităţii” Moldovei, a mai făcut un act similar: la 1775 a cedat altui imperiu hrăpăreţ – Imperiul Habsburgic – o altă perlă a Moldovei – partea de nord a Bucovinei. Pentru faptul că s-a opus acestui jaf, acestui târg între doi hoţi, domnitorul Grigore Ghica a plătit cu capul. La 1812 nu mai avea cine se opune. În preajma domnitorului erau oameni cumpăraţi de ţarul rus, precum prinţul Moruzi. În legătură cu acest act nelegitim Karl Marx nota: „Turcia nu putea ceda ceea ce nu-i aparţinea, pentru că Poarta Otomană n-a fost niciodată suverană asupra ţărilor române”. Ca să nu mai vorbim de Rusia, care nu avea nici un drept să ia ce nu-i aparţinea, dar o asemenea Rusie nu a existat niciodată şi nu va exista vreodată!!!
În sfârşit, la 16 mai 1812, în urma Tratatului de pace de la Bucureşti şi trădării dragomanului Dumitrache Moruzi (printre altele, rudă a celuilalt trădător, cel de la Kuciuk-Kainargi) teritoriul principatului Moldova dintre Prut şi Nistru şi din Carpaţi până la Marea Neagra sub numele impropriu de Basarabia (dat de ruşi) a fost anexat la Imperiul Rus, care şi-a realizat, în sfârşit, visul de aur de a stăpâni Gurile Dunării. Un alt trădător al Basarabiei, alături de grecul Moruzi, a fost armeanul Manuc-Bei, proprietarul celui mai renumit han din Bucureşti , în care s-au dus tratativele de pace. Trimisul lui Napoleon Andreossy, care urma să-l convingă pe marele vizir să nu semneze pacea, a întârziat, iar depeşa sa adresată marelui vizir a fost reţinută de către trădătorul Moruzi. Cea mai informată a fost Rusia, care a grăbit mersul tratativelor şi i-a forţat pe turci să încheie această pace dezonorantă şi neavantajoasă pentru sultan. Astfel Basarabia a nimerit în îmbrăţişarea „creştinească” a fratelui mai mare pe o perioadă de peste 200 de ani, din care nici până astăzi nu poate să se elibereze.
Valeriu Dulgheru
NOTA
Apelul autorului către basarabeni (locuitorii Republicii Moldova):
Stimați Prieteni,
Astăzi 16 mai este cea mai neagră zi în istoria spațiului dintre Prut și Nistru.
Se împlinesc 212 ani de la semnarea la București pe 16 mai 1812 a pactului neghiob între Rusia și Turcia, prin care cea mai frumoasă parte a principatului Moldovei – partea de est a Moldovei dintre Prut și Nistru, numită impropriu de Rusia drept Basarabia, este ruptă de la trupul Țării și trimisă într-un lung surghiun, care durează de peste 200 de ani.
Un surghiun, din care nici până astăzi nu ne putem rupe.
Acțiunile guvernării PAS de a ne rupe, în sfârșit, din ghearele ursului turbat din est trebuie susținute major indiferent de unele frustrări, pe care le mai au unii. Primul pas îl putem face în toamnă.
Să ieșim masiv la 20 octombrie la Referendum si să spunem un DA hotărât aderării la Uniunea Europeană.
