2% a devenit 3,5% pentru organizațiile cu servicii sociale acreditate

2% a devenit 3,5% pentru organizațiile cu servicii sociale acreditate

0 184

Cei care vor să sprijine aceste ONG-uri trebuie să știe că termenul până la care se pot depune formularele a fost devansat cu mai mult de două luni, astfel că formularele trebuie depuse până pe 15 martie

Din acest an, organizațiile non profit care oferă servicii licențiate pot primi de la angajați, pensionari și, în curând, și de la persoanele care desfășoară activități independente 3.5% din impozitul pe venitul realizat anul trecut. Cei care vor să sprijine aceste ONG-uri trebuie să știe că termenul până la care se pot depune formularele a fost devansat cu mai mult de două luni, astfel că formularele trebuie depuse până pe 15 martie.

Contribuabilii care au obținut în 2018 venituri impozabile din salarii, pensii sau activitați independente mai au mai puțin de doua luni la dispoziție să completeze formularul de 3.5%. Printre beneficiarii campaniei de redirecționare a 3,5% din impozitul pe venit se numără și pacienții Hospice Casa Speranței.

Brașovenii sunt invitați să completeze formularele 230. Acestea una dintre cele mai importante modalități de atragere de fonduri utilizate de HOSPICE, pentru ca organizația să poată ajunge la un număr cât mai mare de pacienți care au nevoie de îngrijire paliativă, spune Beatrice Parîng, fundraiser la Hospice Casa Speranței.

Cu sprijinul celor care vor redirecționa 3,5% din impozitul pe venit, HOSPICE Casa Speranței va putea să ofere în continuare servicii complete și gratuite de îngrijire paliativă pentru mii de pacienți. Fundatia HOSPICE Casa Sperantei a oferit, de-a lungul celor 27 de ani de existență, servicii complete și gratuite de îngrijire paliativă pentru aproximativ 30.000 de copii și adulți cu boli incurabile, precum și pentru familiile acestora.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.