26 iunie 1940: Ultimatumul sovietic pentru cedarea Basarabiei. Cauzele sfârșitului României Mari, indicate de un jurnalist britanic.
Orice asemănare cu vremurile actuale este pur întâmplătoare…
Pe 26 iunie 1940, Guvernul Regatului României primea prima notă ultimativă din partea reprezentanților URSS, în ceea ce privește cedarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord.
Iată textul trimis de ministrul de externe sovietic, Molotov:
„În anul 1918, România folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica sovietică ucraineană.
Uniunea sovietică nu s-a împăcat niciodată cu faptul luării cu forța a Basarabiei, ceea ce guvernul sovietic a declarat nu o singură dată și deschis în fața întregii lumi. Acum când slăbiciunea militară a URSS este de domeniul trecutului iar situația internațională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moștenite din trecut pentru a pune în fine bazele unei păci solide între țări, URSS consideră necesar și oportun ca în interesul restabilirii adevărului să pășească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei la Uniunea sovietică.
Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic de chestiunea transmiterii către URSS a acelei părți a Bucovinei a cărei populație este legată în marea sa majoritate de Ucraina sovietică prin comunitatea sorții istorice cât și prin comunitatea de limbă și compoziție națională. Un astfel de act ar fi cu atât mai just cu cât transmiterea părții de nord a Bucovinei către URSS ar putea reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită URSS-ului și populației Basarabiei prin dominația de 22 de ani a României în Basarabia.
Guvernul URSS propune Guvernului Regal al României:
1. Să înapoieze cu orice preț Uniunii sovietice Basarabia;
2. Să transmită Uniunii sovietice partea de nord a Bucovinei cu frontierele potrivit cu harta alăturată.Advertisement
Guvernul sovietic își exprimă speranța că Guvernul român va primi propunerile de față ale URSS și că aceasta va da posibilitatea a se rezolva pe cale pașnică conflictul prelungit dintre URSS și România.
Guvernul sovietic așteaptă răspunsul Guvernului Regal al României în decursul zilei de 27 iunie curent.”
Este de remarcat că nota ultimativă a sovieticilor nu are niciun fel de susținere în realitate, din mai multe motive. În primul rând, în Basarabia nu a existat niciodată o majoritate ucraineană și nici nu a avut vreo „unitate seculară” cu Ucraina. Dimpotrivă, încă de la anexarea din 1812 de către Imperiul Rus, majoritatea etnică a fost mereu românească. Aceeași situație este valabilă și în cazul Bucovinei.
În al doilea rând, Basarabia și-a declarat independența în 1918 față de Republica Federativă Rusia. URSS a fost creată în 1922. Așadar, România nu putea să „desfacă” de la URSS Basarabia pentru simplul motiv că Rusia și/sau Uniunea Sovietică nu existau.
Dacă cineva trebuia să primească o compensație, acela era Regatul României, pentru cei 107 ani de ocupație rusească, nicidecum URSS.
Din păcate, Regatul României era prăbușit în interior, de facto, așa că nu a avut cine să răspundă cum se cuvine acestei note ultimative batjocoritoare din partea URSS. Răspunsul părții române a fost după cum urmează: „Guvernul U.R.S.S. a adresat guvernului român o notă care a fost remisă la 26 iunie 1940, la ora 10 seara, de către excelența sa d-l Molotov, președintele Comisarilor Poporului și Uniunii Sovietice, comisar al poporului pentru afacerile străine, excelenței sale d-l Davidescu, ministrul României la Moscova.
Fiind însuflețit de aceeași dorință ca și guvernul sovietic de a vedea rezolvate prin mijloace pacifice toate chestiunile care ar putea să producă o neînțelegere între U.R.S.S. și România, guvernul regal declară că este gata să procedeze imediat și în spiritul cel mai larg la discuțiunea amicală și de comun acord a tuturor problemelor emanând de la guvernul sovietic.
În consecință, guvernul român cere guvernului sovietic să binevoiască a indica locul și data ce dorește să fixeze în acest scop.
De îndată ce va fi primit un răspuns din partea guvernului sovietic, guvernul român își va desemna delegații și nădăjduiește că conversațiunile cu reprezentanții guvernului sovietic vor avea ca rezultat să creeze relațiuni trainice de bună înțelegere și prietenie între U.R.S.S. și România”.
Ce a urmat este deja istorie. Cauzele acestei prăbușiri – în doar trei luni -, trebuie însă căutate în interior, nu în exterior. Cu alte cuvinte, ultimatumurile sovietice și dictatul german din august reprezintă efectele unei crize interne masive, care s-a manifestat prin distrugerea instituției Parlamentului, a credibilității partidelor și a oamenilor politici, aleși și plasarea puterii în mâinile unei singure persoane, sprijinită de instituțiile de forță.
Iată ce scria la 1 martie 1942, corespondentul lui „The Times” în România, Archie Gibson (sublinierile ne aparțin): „Această situație în care se găsește România astăzi derivă dintr-o succesiune de evenimente care își au originea în decăderea sistemului parlamentar. Obosiți de convulsiile politice și confuzionati de succesul regimurilor totalitare în Germania și Italia, românii au renunțat de bună voie la libertățile lor, acordînd puteri nelimitate regelui Carol al II-lea prin plebiscitul din februarie 1938.
În ora fatală care a lovit România în iunie 1940, regele și-a aplecat capul în fața presiunii rusești, în timp ce un regim parlamentar, responsabil în fața electoratului, n-ar fi făcut probabil același lucru.
Cedarea Basarabiei și Bucovinei a fost primul dintr-o serie de dezastre care a rupt coloana vertebrală a României și a tîrît-o în alianță cu Germania, o țară cu care ea nu avea nimic în comun.
Politicienii și presa de partid sînt primii de blamat pentru compromiterea sistemului parlamentar și pentru tîrîrea populației românești spre totalitarism, în Camera Deputaților și chiar în Senat reprezentanții națiunii n-au făcut altceva decît să se injurieze unul pe altul, iar uneori au ajuns la bătaie.
Principala preocupare a presei a fost să proclame cu glas tare bănuiala de corupție a miniștrilor, senatorilor și deputaților. Parlamentul și presa au reușit să creeze o falsă imagine a administrațiilor succesive prin exagerarea defectelor unor persoane care, deși departe de a fi ireproșabile, reușiseră totuși să facă ceva pentru țară”. (Conform Dennis Deletant, Studies in Romanian History, București, Editura Enciclopedică, 1991, p.243)
Sursa: active news
[…] în decursul zilei de 27 iunie curent.” (…) Pentru mai multe detalii citiți aici: 26 iunie 1940: Ultimatumul sovietic pentru cedarea Basarabiei. Cauzele sfârșitului României Mari,…sau aici: 28 iunie 1940 – Zi de doliu național […]
Domnule,sa nu fim penibili!
Un Razboi nu este un meci de fotbal,unde o armata de un milion de oameni
poate fi „ciuca” batailor!!
Aceasta Armata a intrat prima in Budapesta,in 1944,dupa ce a „intors”
soarta Frontului,la Marasesti,fara ajutor sovietic!!
De ținut minte cum „brava” armată română, datorită corupției endemice din rândurile sale și nepregătirii totale, nu a tras un foc.
O armată inutilă în secolul trecut ca și în acest secol.
Nu,n-a fost asa! Fara eroismul romanesc de la Marasesti,fara cucerirea Budapestei si luptele anti fascismului si victoDictatul de la Viena (arbitrajul rusinos cu pistolul la tampla tinut de Hitler-Mussolini) nu avea cum să „rezolve problema naționalităților”, Aproximativ 1.200.000 de români,50% din populația teritoriului Transilvaniei de Nord, au rămas „prizonieri” în porțiunea rapita de fscismul grmano-maghiar!
Guvernul britanic a refuzat să recunoască dictatul, la fel și S.U.A., La fel si generalul De Gaulle!
Dictatul de la Viena a produs o gravă criză politică în România. Armata ungară a intrat în teritoriul cedat,sub amenintzarea antiromaneasca a lui Hitler Populația maghiară a întâmpinat cu entuziasm trupele și a considerat separarea de România ca o eliberare.
Pe teritoriul transilvan cedat, etnicii români au fost masacrați de trupele horthyste: Moisei, Trăznea , Ip Ciumărna, Zalău, Dragu, Hida, Nușfalău, Sărmașu, Mureșenii de Câmpie, Luduș, Prundu Bârgăului, Huedin, Cucerdea, . A fost elaborat un program de maghiarizare a românilor, elaborat de baronul Aczel Ede și însușit de guvernul maghiar. Programul cuprindea expulzarea si pauperizarea românilor, mobilizarea lor în armat maghiara, colonizarea cu unguri, șicanarea românilor pentru a-i determina să emigreze, etc]. . În calitatea de prim-ministru, Antonescu a contestat ferm Dictatul de la Viena, inclusiv în discuțiile cu Adolf Hitler și Mussolini,Ei sustineau că diferendul teritorial româno-maghiar putea fi soluționat prin intermediul despăgubirii României în Est, în schimbul renunțării României la pretențiile asupra Transilvaniei si omogenizării etnice a teritoriului maghiar prin strămutarea populației românești în Rusia!! Culmea, Diplomația germană a manifestat „receptivitate” față de această soluție, evocând , în repetate rânduri, posibilitatea „despăgubirii” României prin intermediul anexării unor teritorii din est. Pentru a nu periclita revendicările teritoriale asupra Transilvaniei de nord, guvernul român a respins orice idee a anexării oricăror teritorii dincolo de Nistru,
Deși în marea sa majoritate evreimea din Transilvania de Nord se identifica cu națiunea maghiară prin limbă și cultură, începând cu 15 mai 1944 ea a fost, aproape în totalitate, deportată și exterminată în lagărele de concentrare de la Auschwitz!!
După întoarcerea armelor contra Germaniei naziste, armata română a participat EROIC în toamna anului 1944 la luptele pentru eliberarea Transilvaniei de Nord. Impresionat ,STALIN a acceptat ca Transilvania de Nord să revină României, cu condiția instaurării la București a unui guvern procomunist. În decursul Conferinței de Pace de la Paris, guvernul Ungariei a urmărit să păstreze o parte a teritoriului primit prin Diktatul de la Viena. Demersul a rămas fără rezultat, Tratatului de pace cu România prevede nulitatea acordului încheiat prin „arbitrajul” de la Viena, și restabilirea frontierei existente la 1 ianuarie 1938 între România și Ungaria.
Hai nu zău? Au fost ciuca bătăilor în ambele războaie.