32 de parlamentari PDL in discutii cu PNL si PSD

32 de parlamentari PDL in discutii cu PNL si PSD

0 256

Mai multi parlamentari democrat liberali se afla in negociere cu partidele din opozitie pentru o eventuala aderare, sustine senatorul PNL Emilian Francu.
„Dupa stiinta mea, 32 de parlamentari PDL sunt in discutii avansate cu PNL si PSD pentru a sustine motiunea in septembrie si implicit pentru a intra in randurile celor doua partide mari de opozitie. Cu PNL sunt in discutie opt senatori si patru deputati, restul sunt in discutii cu PSD. Nu e vorba de parlamentari din garda veche a PDL, ci din cei mai tineri, dezamagiti de liberalismul PDL. Sunt mai multi decat ne asteptam. Noi aveam nevoie de maxim 20 pentru a sustine motiunea de cenzura”, a explicat Francu, citat de Agerpres.
Tot el adauga faptul ca niciunul din cei trei parlamentari valceni ai PDL nu se regaseste pe lista celor cu care se negociaza.
Referindu-se la initiativa lui Dan Voiculescu cu privire la cererea de suspendare a presedintelui Traian Basescu, Francu a raspuns ca este „prea devreme, iar PNL nu o va sustine”.
Presedintele PSD, Victor Ponta, declara la inceputul saptamanii ca actiunea principala a social-democratilor este strangerea de semnaturi pentru motiunea de cenzura care va fi depusa in septembrie, pentru a putea da jos Guvernul Boc.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.