372 persoane şi-au găsit un loc de muncă în luna ianuarie 2025,...

372 persoane şi-au găsit un loc de muncă în luna ianuarie 2025, cu sprijinul AJOFM Brașov

0 18

În perioada 01.01.2025 – 31.01.2025, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Brașov au fost încadrate în muncă 372  persoane, dintre care 159 femei.

Din totalul persoanelor ocupate în perioada de referință, 54 sunt tineri sub 25 de ani (54 tineri NEET), 159 persoane au peste 45 de ani, 83 persoane au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 37 persoane cu vârsta între 30 – 35 de ani, iar 39 persoane au între 25 și 30 de ani.

În funcţie de zona de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 248 persoane provin din mediul urban, iar 124 persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii de învățământ liceal (112), urmate de persoanele cu învățământ gimnazial care sunt în număr de 97, iar persoanele cu învățământ profesional/arte și meserii este de 68 persoane. Persoanele cu învățământ primar și fără studii sunt în număr  de 32, cei cu învățământ universitar (53) și de persoanele cu studii postliceale care sunt în număr de 10.

Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Brașov cele mai multe au ca și grad de ocupabilitate, rezultat în urma profilării, mediu ocupabil (295 persoane) și ușor ocupabil (50 persoane) iar 27 de persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel, în luna ianuarie 2025, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 799 persoane (353 femei).

În perioada ianuarie – decembrie 2024, prin serviciile acordare in cadrul AJOFM Brașov au fost încadrate în muncă 10.993 persoane (4.745 femei).

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.