4 mai – Ziua Națională a Inimii
Ziua Națională a Inimii este sărbătorită în fiecare an pe 4 mai şi reprezintă prilejul de a conștientiza că bolile cardiovasculare reprezintă, în continuare, principala problemă de sănătate în România.
Conform specialiștilor, la nivel național,
mortalitalitatea provocată de bolile cardiovasculare este de trei ori mai mare
decât cea provocată de cancer, aproximativ 60 % din totalul deceselor
înregistrate la nivel naţional sunt provocate de boli cardiovasculare, faţă de
19% de cancer. De altfel, bolile cardiovasculare sunt principala cauză de
mortalitate în toată Europa, atât la femei, cât şi la bărbaţi, potrivit Cartei
europene a sănătăţii cardiovasculare.
Controlul asupra principalilor factori de risc: tutunul, dieta nesănătoasă şi
inactivitatea fizica poate duce la reducerea deceselor.
În acest context, în vara acestui an, Ministerul Sănătăţii va lansa apelul
pentru implementarea unui Program de screening care are ca scop identificarea
pacienților cu factori de risc cardiovascular. Programul va avea o durată de 5
ani și un buget de 20 milioane euro, fonduri europene nerambursabile. Peste 170
000 de persoane vor beneficia de screening.
Tot în vara aceasta, Ministerul Sănătății va începe implementarea unui proiect de 2,5 milioane de euro, finanțare asigurată printr-un grant norvegian, prin care va fi creat registrul de urmărire a remodelării ventriculare stângi în infarctul miocardic acut cu scopul prevenirii insuficienței cardiace.
De asemenea, Ministerul Sănătății va continua și în 2019 acțiunile prioritare suport pentru profilaxia morţii subite cardiace de cauză aritmică prin implantarea de defibrilatoare cardiace interne, program derulat în 9 spitale, precum și pentru tratamentul pacienţilor cu infarct miocardic acut, program derulat în 18 spitale.
Din păcate, suferinzii de inimă au în această perioadă temerea cu noul coronavirus se poate instala cu mai multă uşurinţă, decât în alte cazuri, în corpul lor. Într-adevăr, suferinţa inimii, a vaselor de sânge, hipertensiunea arterial sau depunerea de colesterol pe vase şi artere, reprezintă tot atâţia factori de risc în pandemie. Persoanele care au boli şi afecţiuni cardiace sunt afectate, la fel cum se întâmplă în cazul celor cu diabet.
D.D.