50 de ani de la trecerea în neființă a lui Nicolae Colan!
La inceputul saptamanii, la Sfântu Gheorghe, s-a desfasurat simpozionul dedicat împlinirii a 50 de ani de la trecerea în neființă a lui Nicolae Colan (1893-1967), neuitatul Episcop al Vadului, Feleacului și Clujului și, ulterior, Mitropolit al Ardealului.
Evenimentul, desfășurat la Centrul Ecleziastic de Documentare din Sfântu Gheorghe ce poartă numele mitropolitului, a început cu o slujbă de pomenire a lui Nicolae Colan, oficiată de PS Andrei, episcopul Covasnei și Harghitei, și de un sobor de preoți.
În cuvântul de binecuvântare, PS Andrei a punctat că „știm să-i prețuim pe cei dragi când nu îi mai avem”. Totodată Preasfinția Sa a vorbit despre activitatea Neuitatului, ca Episcop al Vadului, Feleacului și Clujului, precum și rolul crucial al arhiereului în perioada când Ardealul de Nord (1940-1944) a trecut sub administrație maghiară, Nicolae Colan fiind singurul episcop ortodox rămas în teritoriile ocupate.
După cuvântul de binecuvântare, părintele profesor dr. Vasile Oltean, fondatorul Muzeului Prima Școala Românească din Scheii Brașovului, a primit de la PS Andrei distincția „Crucea Munților” pentru clerici.
Simpozionul dedicat înaltului ierarh originar din satul Araci jud, Covasna, a cuprins cuvântări si comunicari despre viața și activitatea pastorală și culturală a acestuia.
Oamnii astia de mare isprava, pastreaza cu multa truda spiritul romanesc
intr-o zona unde, Brasovul, de la doi pasi, nu prea ii ajuta!
O face Orban,de la Budapesta!!