65 de fraudaci bancari, saltati de mascati

65 de fraudaci bancari, saltati de mascati

0 150
Politistii BCCCO si procurorii DIICOT Brasov au retinut 65 de persoane intr-un dosar de fraude bancare! Dis de dimineata, mascatii au perchezitionat 36 de domicilii din Brasov, dar mascatii au descins si la diverse firme din alte trei judete. Membrii gruparii au obtinut, in mod fraudulos, credite in valoare de 500.000 de euro de de la unitati bancare si institutii de credit folosind documente false. Audierile s-au desfasurat toata ziua la sediul DIICOT.
Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, Serviciul Teritorial Brasov, impreuna cu ofiteri de politie judiciara din cadrul Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Brasov, au destructurat un grup infractional organizat, constituit din 65 de persoane, specializat in savarsirea de fraude bancare.
In urma monitorizarii gruparii, anchetatorii au stabilit ca in perioada 2010-2012, liderii grupului infractional organizat, invinuitii Holban Ioan, Chiriac Nicoleta, Andries Ursu Anca Maria, impreuna cu alti membri ai gruparii, au solicitat si obtinut, in mod fraudulos, credite de la unitati bancare si institutii de credit de pe raza judetului Brasov, prin prezentarea de adeverinte de salariu, fise fiscale, contracte individuale de munca, carti de munca, garantii fictive sau supraevaluate false.
Marti dimineata, s-au efectuat 36 de perchezitii domiciliare precum si la sediile unor societati comerciale din judetele Brasov, Cluj, Hunedoara si Neamt.
Imediat dupa finalizarea actiunilor desfasurate in teren, 65 de persoane au fost aduse la sediul DIICOT Brasov pentru audieri, urmand ca dupa finalizarea acestora sa fie dispuse masurile legale impotriva suspectilor.
Valoarea prejudiciului creat de grupare este estimata la 500.000 de Euro.
 
Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.