80 de ani de la „Atentat la Mareşal” (1)
La 28 iulie 2024 se împlinesc 80 de ani de la mai puțin cunoscutul atentat la viața marelui patriot român, Mareșalul Ion Antonescu.
Olăneşti. O mică localitate aflată sub umbra pădurilor şi a muntelui, binecuvântată cu ape tămăduitoare. O localitate unde şi-au găsit loc de popas, linişte şi alinarea suferinţelor nenumăraţi oameni anonimi, dar şi personalităţi istorice. La începutul anilor ’60, bariera de cale ferată care despărţea Râmnicul de trecerea peste Olt s-a lăsat în faţa a două maşini; un „Зил” negru şi o „Волга”, dacă nu mă înșeală memoria. În „Зил” era Gheorghe Gheorghiu-Dej care venea deseori la Olăneşti să se trateze, iar în „Волга” se afla garda personală a celui care scosese trupele sovietice din România. La atât se rezuma garda personală a lui Gh. Gheorghiu-Dej.
Unul din ofișerii însoțitori a coborât din maşină şi a mers la cabina cantonierului somându-l să ridice bariera. Acesta l-a refuzat categoric. Circulația trenurilor în acea zonă era intensă. Riscul era enorm, iar Tribunalul C.F.R. era considerat al doilea ca rang de severitate, după Tribunalul Militar. După ce trenul a trecut, maşinile au plecat lăsându-l pe bietul om cu teama că fie va fi arestat, fie îşi va pierde slujba. A doua zi a fost chemat la şeful gării, care i-a înmânat din partea lui Gheorghiu-Dej suma enormă pe atunci de 3.000 de lei (echivalentul a cca. 10 salarii ale unui muncitor), drept recompensă „pentru că şi-a făcut datoria!”. Vă închipuiţi cum s-ar petrece lucrurile astăzi, când trece actualul excursionist al statului român? Geamurile fumurii ale maşinilor blindate – nu două, ci nouă – girofaruri, sirene, surle şi trâmbiţe… Ar fi în stare să pună barierele invers – pe calea ferată – ca să treacă Neica Nimeni cu convoiul însoțitor, aflat în „misiune la nevastă”, „misiune” care blochează deseori circulația pe Valea Oltului… nu doar pentru trecerea „discretă” a convoaielor militare.
In urmă cu opt decenii, la Olăneşti, unde ctitorise şi o bisericuţă (dărâmată după instalarea regimului de după 23 august 1944), poposea uneori şi Conducătorul Statului, Mareşalul Ion Antonescu. Fără tam-tam, aproape pe neştiute. Nu este niciun secret că Mareşalul avea o gardă personală simbolică: câţiva ofiţeri şi câţiva militari cu grade inferioare care-l însoţeau şi care-i asigurau paza. Nu s-a pus niciodată problema suplimentării efectivului acestei mici echipe de gardă de corp. Dimpotrivă, Şeful S.S.I., Eugen Cristescu fusese atenţionat şi avertizat de Mareşalul Antonescu că „dacă nu-şi retrage oamenii puşi să-l apere, va da ordin să fie arestaţi şi trimişi pe front”.
Desigur, Cristescu nu i-a îndepărtat pe agenţii de pază personală a Conducătorului Statului, ci i-a atenţionat să fie mai discreţi. Mareşalul se deplasa în public (pe timp de război – s.n.) în maşină deschisă şi nimeni nu a manifestat vreodată un act agresiv.
Să nu ignorăm faptul că în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, împotriva altor şefi de state – Hitler, Churchill – au avut loc mai multe tentative de asasinat. Pe de altă parte, este o certitudine faptul că Mişcarea Legionară a fost penetrată, la un moment dat, de N.K.V.D., ceea ce l-a îndreptăţit pe Păstorel Teodoreanu să enunţe cunoscutele versuri: „Camarade, nu fii trist/ Garda merge înainte prin partidul comunist !”.
De altfel, şi profesorul Ion Coja aminteşte în „Marele Manipulator şi Asasinarea lui Iorga, Ceauşescu, Culianu” de 3.000 de uniforme de legionari, venite de la Moscova, cu care au fost imbrăcaţi tot felul de infractori.
In vara anului 1944, timp ce Mareşalul Antonescu se afla la Olăneşti, în noaptea de 27 spre 28 iulie 1944 cinci legionari racolaţi de N.K.V.D. (Miron Nicolae, sublt. Djonat Tudor, sublt. Gheracostea Constantin, Serg. Maj. Vlăsceanu Pandele şi fruntaş Buţă Dumitru) au fost paraşutaţi în apropierea Olăneştiului, misiunea lor fiind aceea de a-l suprima pe Conducătorul Statului Român care urma să vină la tratament în această localitate.
După căderea lui Mussolini, Ion Antonescu devenise al doilea om al Axei, după Hitler, prestigiul său ca militar şi seriozitatea sa erau bine cunoscute ceea ce l-a determinat pe Stalin să afirme că „Mareşalul Antonescu este singurul cu care se poate trata şi singurul care poate garanta condiţiile unui armistiţiu”.
În acea perioadă, Mareşalul purta – prin ambasadorul nostru la Stokholm, F. Nanu şi reprezentanta U.R.S.S., doamna Kolontay – tratative cu sovieticii. Atunci cum poate fi explicate tentative de asasinat? Simplu: se căutau căi paralele de rezolvare a contraofensivei sovietice, soluţia venind o dată cu marea trădare naţională a regelui Mihai I, de la 23 august 1944. Există „voci” – care afirmă că actul fostului suveran nu ar fi fost străin de „sugestiile” N.K.V.D., supoziţie care poate fi asociată cu misiunea generalilor Aldea şi Racoviţă din acel august, supranumită neoficial „Poarta Iaşilor”, adică intrarea trupelor sovietice pe teritoriul românesc fără opunerea rezistenţei de către Armata Română, în contextul „Operaţiunii Iaşi-Chişinău”.
Revenind la atentatul împotriva Mareşalului Ion Antonescu, acesta a fost tratat la momentul producerii cu o discreţie absolută din partea S.S.I. şi a organelor de cercetare, toate documentele fiind secrete, direcţionate spre serviciul special şi ascunse accesului public. Meritul dezgropării acestui caz îi aparţine în întregime dezvăluirilor fostului şef al Siguranţei vâlcene, Serghie Iandola, care, în 1992 a scris în presa locală despre acest caz.
Precizez că în arhivele locale nu există documente sau referirI la atentatul în cauză. Ulterior, la 12 ani după decesul lui Serghie Iandola relatările fostului şef al Siguranţei au fost prelucrate şi brodate cu suplimente literare de un profesor de istorie[1], comentate şi de istoricul Cristian Troncotă. De necontestat este însă faptul că, după cum relatează chiar domnia sa, dr. Florian Bichir: „Şansa mea a fost să descopăr, după doi ani de trudă şi cercetări încrucişate în dosarele din Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (A.C.N.S.A.S.), adevărul despre Atentatul de la Olăneşti. Iar Arhiva C.N.S.A.S. are nu mai puţin de 28 de kilometri liniari. Cu toate «periajele» făcute de sovietici, tot au rămas urme! Adevărul nu dispare niciodată!
Acest demers ştiinţific ridică o întrebare fundamentală pentru istoriografia românească, la care de acum încolo va trebui să se răspundă. Dacă Mareşalul negocia cu Aliaţii, deci inclusiv cu sovieticii, de ce s-a încercat lichidarea fizică a lui? Să fi fost toate discuţiile doar o şaradă? A câta oară am fost traşi pe sfoară?”[2]. Aşa a apărut volumul documentar „Atentat la Mareşal. Olăneşti, 28 iulie 1944. Ion Antonescu – ţinta paraşutiştilor sovietici”[3].
Pentru o mai corectă şi complexă documentare, vă invit să citiţi un fragment din volumul „Atentat la Mareşal. Olăneşti, 28 iulie 1944. Ion Antonescu – ţinta paraşutiştilor sovietici” (Florian Bichir, Bucureşti, Editura RAO, 2015). Primul cercetător care abordează în istoriografie subiectul acestui atentat este Cristian Troncotă, care, în revista „Dosarele Istoriei” publică câteva rânduri dedicate acestui episod[4]. Reputatul istoric al serviciilor secrete va reveni ceva mai pe larg în volumul Glorie şi tragedii – momente din istoria serviciilor de informaţii şi contrainformaţii române pe Frontul de Est (1941-1944).
Cristian Troncotă a găsit cel puţin primele indicii ale acestui fapt absolut incredibil, dar eludat timp de decenii, însă cercetările sale s-au finalizat în două pagini pe care le dedică acestui moment crucial al istoriei noastre. Iată ce avea să consemneze acesta: „Un atentat politic, mai puţin cunoscut şi analizat de istoriografie, fusese planificat şi urma să se producă la sfârşitul lunii iunie 1944. Ţinta acestuia era mareşalul Ion Antonescu, adică persoana care, la acea dată, îndeplinea funcţia de conducător al statului român. În noaptea de 28 spre 29 iunie 1944, a fost lansată o echipă formată din şapte legionari (3 ofiţeri, 2 subofiţeri şi 2 radio-telegrafişti) în apropiere de staţiunea Olăneşti-Vâlcea, într-o zonă muntoasă, prielnică unei astfel de operaţii.
După lansare, membrii grupului au reuşit să-şi ascundă toate materialele cu care fuseseră dotaţi, şi anume: armament, explozibili, mai multe rânduri de acte false şi bani (aproximativ 3.000.000 de lei).
Unul dintre membrii echipei, îmbrăcat în uniformă de căpitan al armatei române, s-a deplasat la Olăneşti pentru a lua legătura cu un curier legionar – soţia unui preot din Râmnicu Vâlcea. Intrând într-un restaurant şi aşteptând să-şi contacteze legătura, ofiţerul român a consumat o cantitate mai mare de băutură, ajungând într-o stare avansată de ebrietate. Ca urmare, a fost reţinut şi dus la postul de jandarmi. La acea dată, măsurile de ordine, precum şi vigilenţa autorităţilor româneşti din zonă fuseseră sporite, întrucât în staţiunea Olăneşti se afla pentru tratament mareşalul Ion Antonescu.
Starea de spirit s-a precipitat, iar organele de ordine au intrat în alertă atunci când unuia dintre ofiţerii de jandarmi, «intrat din întâmplare» în camera în care se afla reţinut «căpitanul turmentat», i s-a părut că-l cunoaşte, fiind convins că mai avusese de-a face cu el în timpul rebeliunii.
Suspiciunile s-au clarificat în urma studiului atent al fizionomiei, al comportamentului şi a vocii arestatului, ofiţerul de jandarmi dându-şi seama că avea în faţă pe nimeni altul decât pe Tudor Djonat, comandant legionar, despre care şi-a amintit că fusese trimis pe front cu gradul de sublocotenent, iar în registrele militare figura ca dispărut în luptele de la Don.
Cel care a reuşit identificarea a dovedit perspicacitate, întrucât Djonat «trecuse printr-o transformare fizică», modificându-i-se, printr-o operaţie estetică, configuraţia obrajilor şi a bărbiei «spre a-l face de nerecunoscut». S-a procedat imediat la o cercetare informativă mai amplă. La postul de jandarmi s-a deplasat locotenent-colonelul Almăşanu – şeful Biroului de Control Militar -, însoţit de o echipă de ofiţeri, care a ajuns la Olăneşti, cu două automobile, în jurul orei 2 dimineaţa.
Tudor Djonat s-a arătat cooperant în perioada anchetei, iar informaţiile furnizate de el au dus la identificarea şi apoi la arestarea celorlalţi 6 membri ai grupei de legionari. Au fost anunţate imediat autorităţile de la Bucureşti. Încă de la 6 dimineaţa şi-au făcut apariţia în Olăneşti generalul Constantin (Pichi) Vasiliu, şeful Jandarmeriei, generalul Nicolae Diaconescu, directorul general al Poliţiei, şi Eugen Cristescu, şeful S.S.I., însoţit de echipe de agenţi şi jandarmi. Cercetările informative şi investigaţiile făcute în acest caz au confirmat informaţiile aflate deja în bazele de date ale S.S.I. şi ale Siguranţei.
Astfel, Tudor Djonat era cunoscut ca unul dintre comandanţii legionari, «al şaselea membru în faimoasa echipă a spărgătorilor de fronturi de sub conducerea legionarului terorist Ovidiu Găină, şef al poliţiei secrete legionare, fost chestor la Prefectura Poliţiei Capitalei în regimul legionar, ajutor al lui Ilie Stângă, implicat în asasinatele de la Jilava, din noiembrie 1940, asasinarea evreilor, iniţiator a numeroase jafuri şi unul dintre conducătorii rebeliunii din ianuarie 1941», trimis pe front ca sublocotenent şi «dispărut în luptele de la Don».
Ceilalţi doi ofiţeri ai echipei erau şi ei cunoscuţi cu «zestre la dosar»: I. Al. Miron, îmbrăcat în uniformă de locotenent, fost conducător al legionarilor terorişti, şi Cristu Costache Gheracostea, care purta uniformă de sublocotenent, şi el fost comandant legionar, «un fanatic» care îndeplinise «rolul de organizator al grupelor teroriste macedonene».
Cu toţii s-au dovedit cooperanţi pe parcursul anchetei, recunoscând scopul pentru care fuseseră paraşutaţi: acela de a-şi face legături şi de a lua apoi contact cu Moscova, prin aparatele de radio-recepţie, urmând să indice un loc de aterizare pentru şeful organizaţiei care-i instruise în U.R.S.S. şi care urma, la rândul lui, să fie paraşutat lângă Olăneşti la finele lunii iulie, data «când trebuia să se declanşeze acţiunea din interior».
În momentul arestării lui I.Al. Miron şi a unuia dintre subofiţerii legionari ai echipei s-a produs un accident neprevăzut: «Când Miron s-a aplecat să bea apă (dintr-un izvor – n.n.), a fost împuşcat mortal de subofiţer».
Pe baza rezultatelor cercetării, dar şi a asasinării lui Miron de către un comandant de-al său, Eugen Cristescu şi generalul Pichi Vasiliu au formulat ipoteza că echipa celor 7 legionari fusese lansată în scopul asasinării mareşalului Ion Antonescu. Suprimarea lui Miron – probabil, conducătorul grupului – s-ar fi produs tocmai pentru ca în anchetă, acesta să nu divulge şi alte detalii privind adevăratul mobil al acţiunii. Ulterior, directorul S.S.I. «i-a luat pe Djonat şi Gheracostea şi i-a dus la Conducătorul Statului».
Documentele S.S.I., aflate în unitatea arhivistică pe care am consultat-o, nu ne mai dezvăluie şi ce a discutat mareşalul Ion Antonescu ori ce era interesat să afle de la cei doi atentatori legionari pregătiţi în U.R.S.S.. Se menţionează doar că agenţii de siguranţă, echipele de jandarmi şi ofiţerii Biroului de Control Militar, deplasaţi la Olăneşti, «au primit ordine să înceteze activitatea», întrucât «colaborarea a fost terminată».
Probabil că mareşalul Ion Antonescu a intenţionat să nu dea amploare acestui caz, pentru el fiind suficiente informaţiile care demonstrau că o serie de legionari cochetau cu Serviciile Secrete sovietice, aspect pe care-l sesizase şi în timpul rebeliunii (şi care fusese evidenţiat şi în lucrarea „Pe marginea prăpastiei”. 21-23 ianuarie 1944, publicată de Preşedenţia Consiliului de Miniştri)”[5].
– va urma –
Autor: Ion Măldărescu
Sursa: art-emis.ro
Notă
Textul face parte din comunicarea prezentată în cadrul Sesiunii de Comunicări şi Dezbateri Ştiinţifice ŞTIINŢA, ISTORIA, ARMATA şi SERVICIILE SPECIALE ÎN APĂRAREA ROMÂNIEI, 12-14 iunie 2015 şi prezintă citate din volumul Dr. Florian Bichir, „Atentat la Mareşal. Olăneşti, 28 iulie 1944. Ion Antonescu – ţinta paraşutiştilor sovietici”, Bucureşti, Editura RAO, 2015.
[1] http://www.ligamilitarilor.ro/istorie-militara/atentatul-dejucat-de-la-olanesti-contra-maresalului-antonescu/
[2] Dr. Florian Bichir, Membru al Colegiului C.N.S.A.S., http://www.evz.ro/cum-au-vrut-sovieticii-sa-l-asasineze-pe-maresalul-antonescu.html
[3] Florian Bichir, Atentat la Mareşal. Olăneşti, 28 iulie 1944. Ion Antonescu – ţinta paraşutiştilor sovietici, bucureşti, Ed. RAO, 2015, 256p
[4] Cristian Troncotă, „Atentate dejucate”, în „Dosarele istoriei”, nr. 5/2000, pp. 51-53.
[5] Cristian Troncotă, Glorie şi tragedii – momente din istoria serviciilor de informaţii şi contrainformaţii române pe Frontul de Est (1941-1944), Editura Nemira, 2003, pp. 122-125.
[6] Sorin Oane, „Atentatul dejucat de la Olăneşti contra mareşalului Antonescu. O variantă de lucru”, Revista Buridava, Muzeul Judeţean „Aurelian Sacerdoţeanu”, Vâlcea, nr. 7, 2009, pp. 226-232.
[7] A.C.N.S.A.S. Fond Informativ I 375802 [8] A.C.N.S.A.S., Fond Informativ D I 310033, Vol. 1. [9] A.C.N.S.A.S., Ibidem
