862 de militari români şi britanici s-au instruit la ,,SARMIS 17“
Acțiunea face exerciţiul ,,SABER GUARDIAN 17“ activitate condusă de Brigada 2 Vînători de Munte ,,Sarmizegetusa“, la care au participat militari ai acesteia împreună cu militari ai Batalionului 1 Welsh Guards şi ai Detaşamentului Forţelor Aeriene Regale.
Acțiunea face exerciţiul ,,SABER GUARDIAN 17“ activitate condusă de Brigada 2 Vînători de Munte ,,Sarmizegetusa“, la care au participat militari ai acesteia împreună cu militari ai Batalionului 1 Welsh Guards şi ai Detaşamentului Forţelor Aeriene Regale. 862 de militari români şi britanici s-au instruit, în perioada 9-21 iulie, la Brădet, Grohotiş, Renţea şi Trăisteni.
„Militarii români sunt profesionişti, foarte dedicaţi şi sunt un aliat puternic al Marii Britanii“, a spus ataşatul militar al Marii Britanii în România, comandorul Neville McNally. Pe timpul exerciţiului, militarii români şi britanici au avut şansa să schimbe experienţă, să dezvolte relaţii interpersonale astfel încît în viitor să fie în măsură să asigure securitatea şi stabilitatea în această parte a Europei.
Militarii români şi cei britanici au prezentat un exerciţiu demonstrativ în comun precum şi o expoziţie statică de armament şi echipamente ale participanţilor. De asemenea, pe lîngă standurile de tehnică şi armament, militarii au prezentat şi standuri cu produse culinare.
Românii au amenajat un stand împodobit cu cetină de brad, pe care au aşezat mămăliguţă, slănină, brînzeturi, ceapă roşie şi fasole cu cîrnaţi.
În schimb, britanicii au prezentat un stand cu produse culinare cu care militarii se hrănesc în timpul pregătirii militare pe teren. Raţia conţine, în medie, 10% proteine, nu mai mult de 35% grăsimi şi 55% carbohidraţi, din care nu lipseşte micul dejun, o supă, salată de paste cu tomate, biscuiţi, dulciuri, sucuri etc.
La finalul evenimentului a fost prezentat exerciţiul demonstrativ, sprijinit de forţe aeriene britanice. Două aeronave de tip Typhoon au executat sprijin aerian pentru operaţiunea decisivă executată de plutonul britanic.
Vifor Rotar