88 de la MAREA PROFEȚIE a lui Petrache Lupu care ne putea SALVA DESTINELE!
Au trecut 88 de ani de la profeția ciobanului Petrache Lupu. E incredibil cum a putut acest om vedea ceea ce ni se întâmplă nouă azi! O stradă din localitatea Maglavit, județul Dolj, îi poartă azi numele, iar o statuie înălțată lângă Primărie amintește de acest cioban orfan, fără carte şi aproape surd şi mut, căruia i s-a arătat Dumnezeu, în primăvara anului 1935.
Momentul a dat naștere unuia din cele mai ample fenomene religioase din România, cuprinzând, de-a lungul anilor, sute de mii de oameni, deopotrivă intelectuali, preoți, politicieni și țărani.
Iată profeția:
„Un mare imperiu va cuprinde Europa şi România sfântă va fi cucerită fără să se tragă cu tunul. Mai mult, poporul mințit şi ademenit, va dori chiar el să fie cucerită ţara lui Decebal şi a lui Traian.
Mari nenorociri se vor abate atunci asupra românilor. Se vor băjeni cu milioanele, vor fi multe inundații şi cutremure mari, secetă mare, furtuni înfricoșătoare venite din senin.
Doi ani de zile, România, Europa, și toată lumea o să fie un calvar.
Țara o să fie trădată chiar de cei care o conduc, iar banul o să fie singura religie a oamenilor. Degeaba preoţii şi vlădicii or să ridice Crucea lui Hristos, că nu vor mai fi ascultaţi şi lumea o să râdă de ei.
Hoții or să fie domni şi curvele, doamne!
Mai mulți ani, România o să fie bârlogul tâlharilor şi va avea felinarul roşu drept stemă.
Războiul o să ne bată la ușă şi disperarea îşi va găsi sălaş în sufletul românilor.
Când o să piară ultimul trădător de țară și toţi românii se vor pocăi, toți se vor întoarce de peste tot acasă, atunci o mare minune se va întâmpla şi Maica Domnului o să-şi întindă Acoperământul Sfânt peste Grădina Ei, salvându-ne pe toţi, pe toţi românii, şi aducând pace, bunăstare şi bucurie. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”
Tot ce spunea Petrache Lupu atunci se întâmplă acum
Prostocrația cleptomană care ne conduce de 35 de ani a ajuns la “performanța” unei datorii de peste 178 de miliarde euro.
Părinții și bunicii noștri au strâns din dinți, au suferit, au tăcut, dar au fost obligați de regimul comunist la toate restricțiile și obligațiile posibile pentru ca România să își achite toate datoriile externe, istorice și curente.
S-a întâmplat în 1988. A fost o realizare unică în istorie și în lume.
Azi, prostocrația cleptomană care ne conduce destinele de 35 de ani a ajuns la “performanța” unei covârșitoare datorii de 178 de miliarde de euro. Peste jumătate din PIB… În urmă cu doar 5 ani, datoria era la jumătate.
Evident, nu ne-a întrebat nimeni dacă intrăm de bună voie în acest joc nebunesc al hiper-îndatorării cu turbo-viteză…Ne-am vândut țara singuri ,,lupilor externi’ care au școlit pe unii dintre noi,ajunși conducători.
Mă întreb ce-o fi acum în sufletul acelor oameni ,bunicii nostrii și chiar noi generația noastră ,care văd acum, retrospectiv, că suferința și abnegația lor din perioada comunistă, care le-au marcat tinerețea, au fost degeaba.* * *
Mult mai important este, însă, ce se întâmplă cu generațiile copiilor și nepoților noștri.
Oare cei care azi sunt deja trecuți de majorat or fi fiind conștienți de ceea ce se întâmplă?
Că ei și copiii lor vor fi buni de plată timp de 30 de ani de acum încolo?
Că vor trăi de-acum încolo într-o țară aservită creditorilor?
Că datoriile s-au făcut pentru himere pseudo-științifice?
Că s-a furat cu miliardele de euro?
Că vagoane de bani s-au aruncat pe fereastră pe achiziții imbecile?
Oare or ști ei că premierul de azi al României nu știe ce s-a întâmplat cu 100 de mld lei (20 mld euro) împrumutați cu hiper-dobânzi în plandemie? El, al doilea cel mai informat (către serviciile secrete) om din România? Probabil că nu.
Apatia și concentrarea pe iluzii și simulație digitală îi oprește pe mulți să vadă realitatea de mai sus.
Dar unii îi vor trage de mânecă. Poate se vor trezi.
De unde și strigătul: unde ne îndreptăm?
Câteva mici exemple:
SUA su UE sifonează ,banii prin ,,fonduri’ sau vânzări de armament.
Nici n-am văzut bine bateriile Patriot plătite cu bani grei, că americanii ne pun să le donăm Ucrainei. Tâlvăr, a susținut apăsat că „România rămâne pe deplin solidară cu Ucraina. Vom continua să oferim sprijin multidimensional pentru susținerea efortului defensiv ucrainean împotriva agresiunii ruse”. Asta imediat după convorbirea cu Lloyd Austin, care promisese că va discuta personal cu țările care dețin unități Patriot pentru a le dona Ucrainei.
Chestiunea e simplă: bateriile ălea inutile ne-au costat o groază de bani.
Problema României e că fără inutilitățile Patriot e efectiv în fundul gol. Adică nu are ce pune ca antiaeriană deoarece tot ce-a avut din dotarea sovietică a fost scurs la ucraineni.
Nu știu de ce îmi miroase că, prin reprezentanții noștri (care, de fapt, sunt 100% slugile lor), vom fi la fel de proști ca grecii care acum sunt în fundul gol în fața Turciei, bazându-se pe garanțiile SUA că nu vor fi atacați.
Nu sunt atacați militar, ci diplomatic, dar în spatele diplomației strălucesc „săbiile noi-nouțe ale sultanului” (o armata de peste 1,000,000 de milirei, cae mai mare armată din NATO. n.r.) și astfel, întreaga diplomație are o cu totul altă greutate.
Revenind la noi, România a plătit în avans la SUA o groază de arme, pe care Tâlvăr le donează Ucrainei. Sunt, probabil, aceleași arme pe care producătorii din SUA le vând regimului lui Zelenskyi, încasând banii din ajutorul „acordat” Ucrainei. Și uite-așa, România se alege cu praful de pe tobă, iar banii dați în avans se dovedesc frunze-n vântul corupției globaliste de mireasmă americană.
America este pe moarte! Și odată cu ea libertatea, democrația și drepturile omului. Uitați-vă ce se întâmplă în campusuri…,revolta studenților evrei.. .Ieri a fost votată în Congres cu majoritate zdrobitoare o lege împotriva “antisemitismului”. Devine infracțiune și ești pasibil de arestare și condamnare dacă,declari;-.. că există o conspirație mondială condusă de evrei;americanii să nu spună nimic de rău despre evrei
Legea asta sună ca un prohod al libertății cetățenilor americani.( Marc Aurel)
În UE numai ce dictează ,,URSULA’ este valabil <nu se mai discută de lrespectarea legii.a drepturilor omului.a democratiei etc,De ce am ajuns ..cârpă’ UE care șterg pe jos? Ei dictează ; CINE.CE.CUM.Toate acestea fac parte dintr-un plan diabolic și au fost scrise cu mulți ani în urmă într-o carte,,,,,,LEGĂMÂNTUL SECRET’’ .Voi reda câteva fragmente din carte.
„Le vom păstra durata de viaţă scurtă şi minţile lor slabe în timp ce ne prefacem că facem contrariul. Vom folosi cunoştinţele noastre despre ştiinţă şi tehnologie în moduri subtile, astfel încât ei să nu vadă niciodată ce se întâmplă. Vom folosi metale moi, acceleratoare de îmbătrânire şi sedative în alimente şi apă, de asemenea, în aer. Vor fi acoperiţi de otrăvuri oriunde se vor întoarce.
Vom promite că vom găsi un leac din multele noastre fonduri, şi le vom da mai multă otravă. Otrăvurile chimice vor fi absorbite prin pielea idioţilor care cred că anumite produse de igienă şi înfrumuseţare prezentate de marii actori şi cântăreţi, le vor aduce tinereţea veşnică pe chip şi trup, şi prin gurile lor însetate şi înfometate, le vom distruge minţile şi sistemele organelor interne de reproducere. Din toate acestea, copiii lor se vor naște ca morți, cu handicap, și noi vom ascunde de la ei aceste informatii.
Otrăvurile vor fi ascunse în tot ceea ce-i înconjoară, în ceea ce beau, mănâncă, respiră şi poartă. Trebuie să fim ingenioşi în a distribui otrăvurile. O să-i învăţăm că otrăvurile sunt bune – cu imagini amuzante şi tonuri muzicale la Tv. Cei pe care-i caută vor fi de ajutor. Îi vom înrola pentru a ne împinge otrăvurile.
Vor vedea că produsele noastre sunt folosite în film şi se vor obişnui cu ele şi nu vor şti niciodată adevăratul lor efect. Când vor naşte, vom injecta otrăvuri în sângele copiilor lor şi îi vom convinge că-i ajutăm! Vom începe mai devreme, când minţile lor vor fi tinere, vom ţinti în copiii lor cu ceea ce copiii iubesc cel mai mult, lucruri dulci.
Când li se vor descompune dinţii, îi vom umple cu metale care le vor ucide mintea şi le va fura viitorul. Atunci când capacitatea lor de a învăţa le va fi afectată, am creat medicamente care îi vor face mai bolnavi şi le vor provoca alte boli, pentru care vom crea şi mai multe medicamente. Îi vom face docili şi slabi în faţa noastră, prin puterea noastră. Ei vor creşte deprimaţi şi obezi, şi când vor veni la noi pentru ajutor, le vom da mai multă otravă.
Le vom concentra atenţia asupra banilor şi bunurilor materiale, astfel încât ei să nu se conecteze niciodată cu sinele lor interior. Le vom distrage atenţia cu curvie, plăceri externe şi jocuri video, astfel încât să nu fie niciodată una cu unitatea. Minţile lor ne vor aparţine, iar ei vor face cum spunem noi. Dacă vor refuza, vom găsi modalităţi de a pune în aplicare tehnologia care alterează mintea în vieţile lor.
Vom folosi frica, aceasta va fi arma noastră. Vom stabili guvernele lor şi vom stabili opunere în interiorul lor. Vom deţine ambele părţi. Ne vom ascunde mereu obiectivul, dar ne vom continua planul. Ei vor face munca pentru noi, iar noi vom prospera din truda lor.
Familiile noastre nu se vor amesteca niciodată cu ale lor. Sângele nostru trebuie să fie pur (pentru că aşa este). O să-i facem să se omoare între ei când ni se vor împotrivi.
O să-i ţinem separaţi de unitate prin dogmă şi religie. Vom controla toate aspectele vieţii lor şi le vom spune ce să gândească și cum. Îi vom ghida cu amabilitate şi îi vom lăsa să creadă că se ghidează singuri.
Vom instiga la ură. să se urască între ei, prin fracţiunile noastre. Când o lumină va străluci printre ei, o vom stinge prin batjocură sau moarte, ceea ce ne convine cel mai mult. Îi vom face să-şi sfâşie inimile reciproc şi să-şi omoare propriii copii. Vom realiza acest lucru, folosind ura ca aliat al nostru, furia ca prietenul nostru. Ura îi va orbi în totalitate şi nu vor vedea niciodată că în conflictele lor, noi vom fi conducătorii lor.
Vor fi ocupaţi să se omoare unul pe celălalt. Se vor scălda în propriul sânge şi îşi vor ucide vecinii, atâta timp cât vom vedea că ni se impotrivesc .
Vom beneficia foarte mult de acest lucru, căci ei nu ne vor vedea, căci ei nu ne pot vedea. Vom continua să prosperăm de la războaiele lor şi de moartea lor. Vom repeta acest lucru până când obiectivul nostru final va fi realizat. Vom continua să-i facem să trăiască în frică şi furie, le vom da imagini şi sunete. Vom folosi toate instrumentele pe care le avem pentru a realiza acest lucru. Uneltele vor fi furnizate de munca lor. O să-i facem să se urască pe ei înşişi şi pe vecinii lor.
Vom ascunde întotdeauna adevărul divin de la ei, că suntem cu toţii unul. Asta nu trebuie să ştie niciodată! Le vom prelua pământurile, resursele şi bogăţia pentru a ne exercita controlul asupra lor. Îi vom păcăli să accepte legi care le vor fura mica libertate pe care o vor avea. Vom stabili un sistem de bani care îi va închide pentru totdeauna, ţinându-i pe ei şi pe copiii lor în datorii.
Îi vom acuza de crime şi vom prezenta o poveste diferită lumii, pentru că noi vom deţine toată mass-media. Vom folosi mass-media pentru a controla fluxul de informaţii şi sentimentele lor în favoarea noastră. Când se vor ridica împotriva noastră, îi vom zdrobi ca pe nişte insecte, pentru că ei sunt mai puțin de atât. Ei vor fi neajutoraţi pentru că nu vor avea arme.
Îi vom recruta pe unii dintre ei pentru a ne face planurile, le vom promite viaţa veşnică. Recruţii vor fi numiţi „iniţiaţi” şi vor fi indoctrinati să creadă ritualuri false de trecere către tărâmuri mai înalte. Membrii acestor grupuri vor crede că sunt una cu noi, dar nu vor ști niciodată adevărul.
Ei nu trebuie să afle niciodată acest adevăr pentru că se vor întoarce împotriva noastră. Pentru munca lor vor fi răsplătiţi cu lucruri pământeşti şi cu titluri mari, dar niciodată nu vor deveni nemuritori şi nu ni se vor alătura, niciodată nu vor primi lumina şi nu vor călători printre stele. Nu vor ajunge niciodată în tărâmurile superioare, pentru că uciderea lor va împiedica trecerea spre tărâmul iluminării. Asta n-o să afle niciodată.
Adevărul va fi ascuns în faţa lor, atât de aproape !
Oh, da, atât de mare va fi iluzia libertăţii, încât ei nu vor şti niciodată că sunt sclavii noştri.” Aici am ajuns,nu mai ai voie să mai spui nimic;taci și execuți’
Autor: Prof Ioan Romeo Manzala
bine șalăul am înțeles… îți place râma…ia-o tu pe toată
Mintiti cu nerusinare, nu s-a dat nici un sistem Patriot Ucrainei, totul este la nivel de discutie. Continuați aceeasi propaganda antioccidentală și prorusă. Să mergeți la Putin să trăiți acolo dacă vă palce atât de mult și să constatați că nu veți mai avea curajul să comentați decât ce vrea Putin. Nu sunteți patrioțo voi acestia care promovati astfel de idei, sunteți slugi vândute rușilor! Rușine!