9 Mai – Ziua Europei
9 Mai este pentru romani o zi deosebita prin tripla sa semnificatie.
In urma cu 132 de ani, la 9 Mai 1877, Adunarea Deputatilor a proclamat Independenta de stat a Romaniei, deschizand drumul spre recunoasterea internationala a dreptului natiunii romane de a-si decide singura soarta.
Intrata in razboi, in primavara lui 1877, Armata romana a triumfat pe campul de lupta, cucerind pe rand redutele otomane de la Plevna, Grivita, Opanez, Smardan, Vidin.
Castigata cu jertfa a peste 10.000 de ostasi, independenta tarii avea sa reprezinte un imbold moral pentru infaptuirea Marii Uniri.
Mai tarziu, la 9 mai 1945, Natiunile Unite aveau sa traiasca bucuria capitularii celui de-al treilea Reich si incheierea ostilitatilor militare pe continentul european. Cel de-Al Doilea Razboi Mondial a insemnat pentru intreaga planeta pierderi de vieti omenesti si distrugeri incomensurabile.
In fiecare an, la 9 Mai, pe tot cuprinsul continentului se serbeaza Ziua Europei, pentru a marca istorica declaratie, din 9 mai 1950, a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economica intre Franta si Germania, pentru eliminarea rivalitatilor seculare dintre cele doua state.
Decizia serbarii Zilei Europei in fiecare an, la 9 Mai, a fost luata de Consiliul European de la Milano, din 1985.
Declaratia Schuman a stat la baza amplului proces de constructie a unei Europe unite. Statele Beneluxului si Italia s-au alaturat Frantei si Germaniei si, la 18 aprilie 1951, a fost semnat Tratatul de la Paris, care instituia Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO) intre Germania, Franta, Belgia, Italia, Luxemburg si Olanda. Aceste state au semnat, la 25 martie 1957, Tratatele de la Roma, care instituiau Comunitatea Economica Europeana (CEE), cunoscuta si ca Piata Comuna.
Pe parcurs, procesul de integrare economica a fost acompaniat de procesul de integrare politica a statelor membre, punandu-se bazele Uniunii Europene care, astazi, regrupeaza 27 de state printre care, de la 1 ianuarie 2007, si Romania.
Marcand aceasta tripla semnificatie a zilei de 9 Mai, presedintele Traian Basescu declara, la receptia dedicata la Ziua Europei: ‘9 Mai nu inseamna numai data de nastere a proiectului european, la care participa si Romania ca membru cu drepturi depline de la 1 ianuarie 2007. 9 Mai este pentru toti cetatenii Uniunii Europene o zi a bucuriei de a fi impreuna; o zi a vointei de solidaritate; o zi a marii comunitati din care fac parte. Ziua Europei inseamna astfel ziua cetatenilor unei Europe Unite care s-a construit de-a lungul deceniilor ca o unitate in diversitate.
Pentru noi, romanii, 9 Mai este si ziua-simbol a independentei castigate in timpul domniei lui Carol I, a carui contributie a fost decisiva pentru modernizarea europeana a tarii noastre. De asemenea, in acest moment aniversar, nu avem dreptul sa-i uitam pe fratii nostri de peste Prut a caror vocatie democratica si europeana Romania va continua sa o sustina cu toata convingerea’ .
In toata tara au loc, sambata, manifestari care marcheaza aceasta zi deosebita din istoria Romaniei dar si a Europei.
Sursa: AGERPRES