95.000 $ pentru turism spatial

95.000 $ pentru turism spatial

0 259

Echipa americana care a pus la punct o naveta cu doua locuri pentru zboruri turistice subspatiale, a anuntat marti ca pretul unui bilet este de 95.000 de dolari, primul bilet fiind rezervat deja de un cetatean danez care spera sa ajunga la limita atmosferei in 2012, informeaza AFP.
Compania XCOR Aerospace, al carei sediu se afla la Mojave (California), si-a prezentat marti noua naveta botezata “Lynx”. Aceasta este de marimea unui avion cu reactie de clasa mica si se poate autopropulsa pana la limita atmosferei, efectuand pana la patru astfel de zboruri de cate 30 de minute, pe zi.

Intr-o conferinta de presa organizata marti la Beverly Hills, compania XCOR a anuntat ca a incheiat un acord exclusiv de comercializare a serviciilor sale cu agentia de turism RocketShip Tours, care a asigurat deja 22 de cereri de rezervare.
Naveta Lynx are doua locuri, pasagerul calatorind alaturi de pilot. Primul pilot care va realiza aceste zboruri comerciale este fostul astronaut Rick Searfoss, care este si pilotul de incercare al navetei.
Primul client al acestui program turistic este omul de afaceri danez Per Wimmer, 40 de ani, un pasionat al spatiului care a platit cei 95.000 de dolari necesari pentru a se imbarca in ceea ce a descris drept “aventura vietii”.
Naveta Lynx atinge o viteza ascensionala de Mach 2 si o altitudine de 61.000 de metri, permitand experimentarea senzatiei de imponderabilitate si oferind o perspectiva “extraterestra” asupra Pamantului, fapt ce nu poate fi oferit de un simplu zbor la bordul unui avion comercial ce urca pana la plafonul de 12.000 de metri.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.