„Minciuna stă cu Regele la masă!” Cum n-avem Rege, stă cu Presedintele …
Cu o față lungă și ipocrită, președintele nostru are timp să vorbească, după depunerea unei coroane de flori la COLECTIV, despre „reformarea clasei politice”. Are timp să scrie și pe Facebook despre aceeași reformare, prea lentă, după opinia domniei sale, de parcă autorul analizei ar fi Speedy Gonzales, iar nu „Ficusul de la Cotroceni”. De câte ori va deschide însă gura președintele despre tragedia de la COLECTIV, mie îmi va răsuna în urechi, necontenit „…A fost nevoie sa moară oameni ca această demisie ( a guvernului Ponta , n.n.) să se producă. Dacă s-ar fi impus respectarea normelor, niciunul nu ar fi trebuit să moară.”
Într-un mod incalificabil și de-o imoralitate grețoasă, președintele arunca atunci asupra guvernului răspunderea unui accident la originea căruia se lăbărța, odioasă, inconștiența unor patroni de club, care au declarat la obținerea Autorizației de funcționare că în „barul ” lor vor intra maximum 80 de persoane, ca să evite depunerea documentatiei la ISU..,
Dar aceiasi patroni nu au ezitat să accepte joaca macabră cu focul într-un spațiu cu 400 de oameni înghesuiți ca sardelele și fără posibilități de evacuare într-o situație de urgență. După un an de la tragedie, rudele victimelor din COLECTIV, alimentate copios de presa înregimentată cred in continuare… că Bănicioiu, Ponta și Arafat sunt niște criminali în masă, numai buni de duși la camera de gazare…
De fapt, nu am fost pregătiţi niciodată, nu cred că am fost pregătiţi nici anul trecut şi nu cred că ar trebui să arătăm cu degetul către România că nu a fost pregătită pentru asta (pentru a trata răniţii din Colectiv – n.r.). Nicio altă ţară şi niciun al oraş din Europa nu ar fi fost pregătit pentru un număr atât de mare de răniţi grav cu arsuri. Repet: niciun oraş din Europa nu ar fi fost pregătit pentru un număr de peste 100 de arşi grav.
Ca să vă dau un exemplu, la Viena, în Spitalul AKH, cel mai mare spital din Europa, există şase paturi pentru arşi. Sigur, există şi în alte spitale din Austria, dar niciun oraş, nici Londra, nici Viena, nici Parisul nu ar fi fost pregătit pentru un număr atât de mare de arşi….
Se constată însă că în condițiile în care „…nici o țară din Europa…” n-ar fi făcut față, stau mărturie declarațiile publice ale medicilor veniți din țări mult mai dezvoltate decât România. Uimirea lor nu s-a referit numai la eroismul indiscutabil al personalului direct implicat în tratarea răniților ci și la efortul de gestionare a crizei.
Cabinetul Cioloș a avut și el, într-un an de guvernare glorioasă, două incidente mediatizate din care au rezultat două victime cu arsuri grave. Unul a fost dus la Sofia, deoarece isteria bacteriilor a închis și speranța abia pâlpâind a posibilității de tratament în România; celălalt a stat zile întregi în Secția de terapie intensivă de la Galați, pentru că nu s-a găsit nici un loc fără bacterii, pentru el, în spitalele din București. Amândoi au murit. Pentru amândoi s-au găsit explicații. Daca erau 20, se gaseau 20 de explicatii !!
Dar Guvernul a triumfat : nu i-a internat la „ bacterii”… deci, din punct de vedere administrativ, și-a făcut datoria…
Guvernul Cioloș se desface ca un șirag de mărgeluțe, și se împrăștie, în momentul de față , ca să i se piardă urma, într-un partiduleț de buzunar, dar cu ambiții de pahiderm, cu pielea obrazului mai groasă însă decât la pahidermele obișnuite. Și, de acolo, din USR, foștii miniștri vor să conducă în continuare, sperând că vor deveni mult râvnitul partid-balama, adică acela care pune condiții.
Șiragul de mărgeluțe se poate reface oricând după alegeri, căci „închizătoarea” Cioloș e bine pusă la păstrare, în Partidul Național Liberal.
Și la fel cum au gestionat tragedia celor doi arși, la fel cum au gestionat fondurile europene, la fel cum au gestionat problema salarizării, la fel cum au gestionat problema penitenciarelor, ei vor să gestioneze pentru un mandat complet, de astă dată, România, pentru că ei nu au pricepere, nu au compasiune, nu au idei, nu au legătură cu ceea ce vor să conducă… în schimb, au STĂPÂNI, PROCEDURI și AMBIȚII..
Nu știu dacă populația României va fi atât de înțeleaptă ca să voteze SUFICIENT pentru ca acest cataclism administrativ să înceteze. (infonet)