Ce mai fac puterile statului?

Ce mai fac puterile statului?

0 535

Conform Constitutiei României, „Statul se organizează potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor – legislativă, executivă si judecătorească – in cadrul democratiei constitutionale” (art. 1 para.4). Constitutia stabileste, deci, că cele trei puteri sunt separate dar se află in „echilibru”. Lucrul ăsta nu e prea clar.
Intr-o interpretare simplistă, pornind de la ordinea enumerării, ar părea că puterea legislativă ar fi cea mai importantă iar puterea judecătorească ar fi la urmă. O astfel de concluzie nu poate fi acceptată in Statul de drept.  Mai ales că multi vor spune că puterea legislativă este controlată de Curtea Constitutională (poate că la o viitoare revizuire a Constitutiei, Curtea Constitutională ar putea să fie prevăzută… ca o a patra putere a statului?!).La rândul său, guvernul este controlat de parlament. Oricum, ele se ceartă intre ele si amandouă sunt controlate de justitie.
In cadrul Statului de drept, puterea judecătorească este independentă, CSM-ul, un fel de CSAT al justitiei, fiind cel care veghează la independenta sa. Celelate două puteri sunt, deci, mai putin independente, ele fiind un fel de parteneri ai justitiei ?.Sigur că, in cadrul independentei justitiei, există mai multe autonomii, spre exemplu cea a DNA si cea a DIICOT, care insă… se pot aresta una pe alta, fără a mai trece pe la Procurorul general. De aceea există si trei legi distincte – cea a organizării judecătoresti, cea a DNA si cea a DIICOT. Si, de aceea…, nu există o lege a Ministerului Public.images-1

Pentru că nu s-a dorit, anul trecut, revizuirea Constitutiei, se face, acum, pe sest, Mica revizuire, pentru a se redefini „echilibrul” intre cele două componente ale Executivului – presedinte si guvern. De aceea, a fost adoptată Strategia Natională de Apărare.
E vorba de apărarea… interesului national, ceea ce inseamnă că CSAT va deveni primul guvern al tării, ocupându-se de toate lucrurile importante, inclusiv de invătământ si de sănătate, guvernul urmând să se ocupe de „celelalte”.
In acest fel, nu mai este nevoie, in anii urmatori, de revizuirea, propriu-zisă, noi avand posibilitatea sa ne ocupam,  in liniste, de crizele politice. Acestea ne vor tine ocupati pana cand capitalul strain se va fi instalat definitiv. Castigul va fi ca, intre timp, noi vom fi dobandit valorile si principiile occidentale.

LEGENDA ilustratiei: femeia din imagine tine in talgerele balantei Parlamentul+Guvernul si face Justitie cu sabia.

NB
Explicatii de Adrian Nasase pe vremea cand era „stapanul inelelor”


COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.