România privită prin sticla televiziunilor de știri este un spectacol absolut fascinant
Pentru că ai putea avea senzația că nu vorbești despre aceeași țară, ci despre realități nationale, fundamental diferite. Dacă te uiți pe un anumit post, există doar Traian Băsescu cu fratele lui, cu Bercea Mondial, cu procurorii care o incriminează pe Laura Codruța Kovesi…Când schimbi canalul, afli doar despre Dan Voiculescu, despre nenorocirile pe care le-a făcut cu privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare, despre cum justiția trebuie să îl întemnițeze cât mai grabnic pe mogul… Cale de mijloc nu pare a mai exista. Cei care mai încearcă să țină această cale de mijloc au rating-uri mici și cad victime între fronturi. În studiouri, comentatorii sunt aliniați. Ei trebuie să demonstreze teza fundamentală a postului. Oamenii politici invitați sunt de decor și pentru a servi creșterii rating-urilor. Ei au, cel mult, dreptul de a spune ce trebuie sau sunt imediat puși la punct de către moderatori. Mai nou, și selecția invitaților din sfera politică operează foarte clar. Sunt prieteni ai unora care știu cum să „cânte partitura tematică” și neprieteni ai altora...
Fenomenul numit „televiziuni de știri în România” merită, fără îndoială, o analiză extinsă și un loc unic în istoria publicisticiii universale. Mai întâi, nu cred că există prin Europa o țară care să aibă atâtea posturi de televiziune de știri, fără ca piața să justifice… eflorescența lor. În Belgia, lumea se uită la Euronews… În Germania, există câteva posturi, dar care, în mod rațional, între știri difuzează documentare foarte interesante și nu talkshow-uri. Nu cred că există vreo țară în care numărul de talkshow-uri pe oră să fie atât de mare… 
O veșnică trăncăneală: Sunt și politicieni care s-au specializat în talkshow-uri…
Cel mai interesant mi se pare fenomenul de manipulare, încercarea de a crea, o ordine… a evenimentelor care nu are nimic de-a face cu realitatea. În paranteză fie spus, la noi, totul e un „breaking news”, inclusiv când Gigi Becali, spre exemplu, emitea vreo frază memorabilă din închisoare…. În Occident, un „breaking news” e atunci când moare Papa, când e doborât un avion în Ucraina… Există si o supraexcitare a “breaking news”-ului… Pentru un observator avizat, acum se schimbă ordinea de zi a realității convenite pentru fiecare post în parte, după cum e intenția de a crea presiune politică, de a influența evenimente, de a construi cariere politice sau de a le de-construi sistematic,fie si cu defilarea catuselor, la vedere…
Sunt, așadar, televiziunile de știri instrumente de informare sau de manipulare? Sunt aceste televiziuni sănătoase pentru democrația românească? Cât din gradul de paranoia în viața politică a fost exacerbat în ultimii ani de nevoia de avea știri și „breaking news”, replici și reacții?
S-a creat un mecanism pervers al supraexpunerii în care televiziunile generează știri din orice pseudo-subiect și oamenii politici țin să le comenteze orice ca să se vadă pe sticlă. Nu o dată pe săptămână, nu o dată pe zi, ci o dată pe oră… Ceea ce introduce o tensiune nefirească în viața publică. Consiliul Național al Audiovizualului ar trebui, să elaboreze și o anumită politică privitoare la televiziunile de știri, să fixeze criterii și standarde. Să mai vedem și altceva în afară de talkshow-uri, poate un reportaj, poate o emisiune culturală. Vorba lui Badea:„Frumos, elegant, ori si cat.”.. Altfel, riscăm să înnebunim cu toții uitându-ne la televizor și făcând politică după ce vedem pe sticla…! (Dan M.)
