URSS a făcut implozie printr-un… “gentleman agreement”. Magistrală lovitura!!
Recent, intr-un interviu acordat televiziunii de stat italene (RAI), Mihail Gorbaciov, fostul secretar general al P.C.U.S., a făcut o referire punctuală la faptul că in conversatiile directe din 1989 dintre el si presedintele George H. W. Bush căzuseră de acord asupra faptului ca „tările europene din orbita U.R.S.S.cu exceptia RDG, să nu fie inglobate intr-o aliantă militară indreptată impotriva acesteia din urmă.”
Nu se putea imagina… visul american conform caruia, la data acelor intelegeri verbale, că tendintele centrifuge din U.R.S.S. vor putea duce la destrămarea acesteia.
In iunie 1991, intuind corect sensul si consecintele tensiunilor internationale ce ar fi putut fi generate de depăsirea acelui “gentleman agreement” dintre el si Gorbaciov, in care nu se contempla punerea sub semnul intrebării a securitătii URSS, presedintele George H. W. Bush s-a deplasat la Kiev pentru a-i convinge pe ucrainieni să… renunte la secesiunea de Moscova, anticipată de altfel de declaratia de suveranitate a parlamentului ucrainian din 16 iulie 1990.
Guvernantii S.U.A. luau pe atunci in considerare si posibilitatea unui sistem paneuropean de securitate. La vremea respectivă proiectiile demoscopice cotau cu 80% increderea populatiei U.R.S.S. in Statele Unite. In momentul de fată ar trebui sa se intample ceva extraordinar in raporturile intre S.U.A. si Rusia, pe care de ani buni presedintele Obama o declasează dispretiutor la rangul de “putere regională”, pentru ca increderea in americani, ajunsă in randul rusilor la cota de 20%, să revină la cote pe care in Federatia Rusă nu le mai atinge decat popularitatera lui Vladimir Putin.
Aroganta nediplomatică a unor declaratii făcute in ultimii ani de presedintele Barak Obama, referitoare la Rusia si la Vladimir Putin, aproape că nu are termen de comparatie nici măcar in raporturile incordat intre sefii celor două state protagoniste pe scena politicii mondiale in epoca războuiului rece.
In 2013 primul presedinte afro-american al S.U.A. il trata pe Putin ca pe un tip “clătinat”, cu aspectul unui “băietel plictisit in (banca) din fundul clasei” (cf. “The Hill”, 09.08.2013: art. lui J. Herb, Obama: Putin looks Like “Bored Kid in the Back of the Classrom”).
Cu un an mai tarziu, acelasi Obama, in plină criză internatională provocată de agravarea războiului civil din Siria, la randul său pus la cale si intretinut de Statele Unite – care pană de curand sustinea Al Nusra, formatie antiguvernamentală legată obilical de gruparea terorist-criminală Al Qaeda – declasa Rusia la rangul de “putere regională”, ignorand si ofensand atat idea pe care o au rusii despre propria tară cat si capacitatea acesteia de a influenta conjunctura geopolitică mondială, capacitate care, pană una alta, se măsoară, in ultimă instantă, in forta armamentelor. (cf. “The Guardian”, 25 martie 2014: art. “Barack Obama, Russia is a Regional Power Showing Weakness over Ukraine”).
Nu mai departe decat in 12 ianuarie 2016 Putin insusi răspundea indirect, dar explicit, intr-un interviu acordat publicatiei gemane “Bild”, deprecierilor staturii internationale a Rusiei de către presedintele si politica externă a S.U.A.: “Nu vrem sa fim o Superputere”.
“Teza lui Obama – scrie editorialistul anonim, dar probabil colectiv ) al revistei lunare “Limes” (numărul tematic din ianuarie 2016, intitulat “Il mondo di Putin”), probabil cea mai informată si echilibrată publicatie “occidentală” de geopolitică, scrisă de profesionisti ai domeniului – privind regionalitatea Rusiei nu este doar de nesustinut din perspectivă geografică: este strategic vorbind, necugetată.
Este suficient sa ne imaginăm ce țunami global ar izbucni după o eventuală colapsarea a Federatiei Ruse.
Calitatea si cantitatea vecinilor statuali si informali – inclusi jihadistii – care presează dealungul celor peste 20.000 km. de frontiere terestre (lăsand deoparte cele maritime) si de apetitul marelui capital din tări mai mari si mai mici pentru enormele bogătii minerale răspandite pe cei 17 milioane de kilometri patrati de suprafată sunt principalii parametri pentru măsurarea haosului mondial ce s-ar naste prin reusita unui fantasmagoric proiect de descompunere a Rusiei.
O reflectie pe marginea această teme irationale l-a determinat pe un sobru predecesor al lui Obama, generalul Dwight D. Eisenhower, să opteze – in timpul unei aplicatii strategice desfăsurată la Casa Albă in aniii cei mai calzi ai Războiului Rece (Operatiunea Solarium) – pentru o strategie de “ingrădire” a puterii imperiului sovietic si nu pentru răsturnarea lui…
Nu se putea imagina… visul american conform caruia, la data acelor intelegeri verbale, că tendintele centrifuge din U.R.S.S. vor putea duce la destrămarea acesteia.
In iunie 1991, intuind corect sensul si consecintele tensiunilor internationale ce ar fi putut fi generate de depăsirea acelui “gentleman agreement” dintre el si Gorbaciov, in care nu se contempla punerea sub semnul intrebării a securitătii URSS, presedintele George H. W. Bush s-a deplasat la Kiev pentru a-i convinge pe ucrainieni să… renunte la secesiunea de Moscova, anticipată de altfel de declaratia de suveranitate a parlamentului ucrainian din 16 iulie 1990.
Guvernantii S.U.A. luau pe atunci in considerare si posibilitatea unui sistem paneuropean de securitate. La vremea respectivă proiectiile demoscopice cotau cu 80% increderea populatiei U.R.S.S. in Statele Unite. In momentul de fată ar trebui sa se intample ceva extraordinar in raporturile intre S.U.A. si Rusia, pe care de ani buni presedintele Obama o declasează dispretiutor la rangul de “putere regională”, pentru ca increderea in americani, ajunsă in randul rusilor la cota de 20%, să revină la cote pe care in Federatia Rusă nu le mai atinge decat popularitatera lui Vladimir Putin.
Aroganta nediplomatică a unor declaratii făcute in ultimii ani de presedintele Barak Obama, referitoare la Rusia si la Vladimir Putin, aproape că nu are termen de comparatie nici măcar in raporturile incordat intre sefii celor două state protagoniste pe scena politicii mondiale in epoca războuiului rece.
In 2013 primul presedinte afro-american al S.U.A. il trata pe Putin ca pe un tip “clătinat”, cu aspectul unui “băietel plictisit in (banca) din fundul clasei” (cf. “The Hill”, 09.08.2013: art. lui J. Herb, Obama: Putin looks Like “Bored Kid in the Back of the Classrom”).
Cu un an mai tarziu, acelasi Obama, in plină criză internatională provocată de agravarea războiului civil din Siria, la randul său pus la cale si intretinut de Statele Unite – care pană de curand sustinea Al Nusra, formatie antiguvernamentală legată obilical de gruparea terorist-criminală Al Qaeda – declasa Rusia la rangul de “putere regională”, ignorand si ofensand atat idea pe care o au rusii despre propria tară cat si capacitatea acesteia de a influenta conjunctura geopolitică mondială, capacitate care, pană una alta, se măsoară, in ultimă instantă, in forta armamentelor. (cf. “The Guardian”, 25 martie 2014: art. “Barack Obama, Russia is a Regional Power Showing Weakness over Ukraine”).
Nu mai departe decat in 12 ianuarie 2016 Putin insusi răspundea indirect, dar explicit, intr-un interviu acordat publicatiei gemane “Bild”, deprecierilor staturii internationale a Rusiei de către presedintele si politica externă a S.U.A.: “Nu vrem sa fim o Superputere”.
“Teza lui Obama – scrie editorialistul anonim, dar probabil colectiv ) al revistei lunare “Limes” (numărul tematic din ianuarie 2016, intitulat “Il mondo di Putin”), probabil cea mai informată si echilibrată publicatie “occidentală” de geopolitică, scrisă de profesionisti ai domeniului – privind regionalitatea Rusiei nu este doar de nesustinut din perspectivă geografică: este strategic vorbind, necugetată.
Este suficient sa ne imaginăm ce țunami global ar izbucni după o eventuală colapsarea a Federatiei Ruse.
Calitatea si cantitatea vecinilor statuali si informali – inclusi jihadistii – care presează dealungul celor peste 20.000 km. de frontiere terestre (lăsand deoparte cele maritime) si de apetitul marelui capital din tări mai mari si mai mici pentru enormele bogătii minerale răspandite pe cei 17 milioane de kilometri patrati de suprafată sunt principalii parametri pentru măsurarea haosului mondial ce s-ar naste prin reusita unui fantasmagoric proiect de descompunere a Rusiei.
O reflectie pe marginea această teme irationale l-a determinat pe un sobru predecesor al lui Obama, generalul Dwight D. Eisenhower, să opteze – in timpul unei aplicatii strategice desfăsurată la Casa Albă in aniii cei mai calzi ai Războiului Rece (Operatiunea Solarium) – pentru o strategie de “ingrădire” a puterii imperiului sovietic si nu pentru răsturnarea lui…
