VOCEA DIASPOREI Îți este rușine că ești român? | RĂSPUNSUL ULUITOR al unei românce stablită în Australia!
Ca român, consider că este de datoria mea, de simplu muritor mioritic, să intervin ori de câte ori limba română este măcelărită de saltimbanci agramaţi, aciuaţi pe alte plaiuri non-mioritice (sau românași din România) care nu se mai consideră români și declară public, fie pe blog sau pe facebook, că le este rușine că sunt români.
Deunăzi, când îmi făceam rondul pe FB, am dat peste o postare de genul: “El a-mi dă mie mie…” unde forma la dativ a pronumelui „îmi” era pur şi simplu măcelărită și tăiată de o biată cratimă, iar litera ”î„ era înlocuită cu litera „a”. WOW! Mai înţeleg mici şi banale typo, sau chiar unele dezacorduri gramaticale, dar să pui cu de la sine putere, o cratimă în inima unui biet pronume la dativ, mi se pare o imbecilitate și o stupiditate de neiertat. Citind acest afront adus limbii române, retina mea s-a simţit asaltată şi creierul meu a reacţionat în consecinţă, trăgând-o de mânecă pe cetăţeanca plecată pe tărâmuri australiene și apostrofând-o puţin, vis-a-vis de această crasă eroare gramaticală.Bineînţeles că analfabeta în cauză a reacţionat violent spunându-mi: ʺI dont need your damn Romanian spelling!” I-am spus că nici măcar nu era vorba de un ʺspelling”, ci de o greşeală majoră gramaticală. Duduia în cauză s-a şifonat și imediat m-a şters de la ʺ friends” şi a dispărut în eter. Îmi făcuse o favoare pentru că deja eram setat să-i dau eu însumi, delete. M-am uitat puţin la profilul ei și am dat peste un blog în care înşira 30 de motive pentru care îi era rușine că este ROMÂN.
Am rămas mască, citind motivele sale, pentru care se ruşina cu identitatea de român și într-un fel i-am dat dreptate, pentru că era normal să-i fie ruşine, din moment ce scria în limba română ca o repetentă. Românilor adevăraţi care-şi cunosc istoria și cultura neamului nu le este rușine să spună că sunt români! Chiar dacă s-ar instala un dialog sau chiar o polemică pe această temă, ei au cunoştinţe suficiente și argumentează cu date concrete faptul că aparţinem unei vechi civilizaţii europene.
Cred că ar trebui să ne implicăm mai mult pentru a ne delimita de cei care ne fac de râs, care în numele românilor fac fapte reprobabile, condamnabile, dar aceia, majoritatea nu sunt români, au doar cetaţenie română. Legat de românii cărora le este rușine că sunt români, repet, aceștia sunt victime ale inculturii, nu-şi cunosc nici măcar contemporanii cu care să se mândrească. Astfel, se naște întrebarea firească: Ei, totuși, cu ce se mândresc? Cine îi adoptă la urma urmei dacă nu sunt de valoarea lui Brâncuşi, Cioran sau M. Eliade? Nişte dezrădăcinaţi vulnerabili, expuşi viciilor și depresiei, demni de plâns…
Imediat dupa rendezvous-ul virtual cu madam din Australia, am pus o postare pe Facebook în care îmi exprimam indignarea vis-a-vis de atitudinea unora, care plecaţi, uită limba română şi îşi reneagă identitatea naţională.La întrebarea – „Îți este rușine ca ești român?” – au răspuns peste 1.000 de feisbuchiști și spre satisfacţia mea, în proporție de 95%, şi-au exprimat indignarea față de cei care își reneagă identitatea și au răspuns la unison: ”Sunt mândru că sunt român!”
Iată, mai jos, câteva din răpunsurile primite:
I.R.B: ”Dar de ce ar trebui să-mi fie rușine? Românii sunt un popor ca și alții. Nu văd motiv să-mi pun o astfel de întrebare.ʺ
L.N: ”Nu, sunt chiar foarte mândră cu toate cele rele și bune, peste tot sau pe tot globul sunt cetățeni ce fac nelegiuiri – fapte urâte așa că nu am pentru ce să-mi fie rușine că sunt ROMÂN și nu-mi doresc decât să fim mai consecvenți în a alege reprezentanții.”
L.B: ”Mă mândresc cu țara mea… mă mândresc cu oamenii din țara mea… păcat că tot mai mulți aleg să trăiască printre străini… mulți pentru slujbe sub demnitatea lor… avem o țară minunată, cu oameni de toată isprava! Cinste lor!”
M.S: ”Nu îmi este rușine că sunt româncă, dar nu îmi vine bine când unii români ne fac de rușine. Nu există pădure fără uscături. Nu există țară fără oameni care să facă și rele. Știu să îmi apăr țara dacă sunt pusă într-o situație mai neplăcută. Nu îmi e rușine că sunt ROMÂNCĂ.ʺ
O.G: ”Nu îmi este rușine că sunt româncă, sunt foarte mândră de naționalitatea mea și de originile mele. Sunt indignată atunci când unii de aceeași naționalitate cu noi jignesc originile noastre, doar pentru că au plecat de mai mulți ani din România. De fapt ei nu realizează că se jignesc singuri, mai mult, sunt josnici cu asemenea afirmații. Să îți fie rușine că ești român este ca și cum ți-ai nega originea, ți-ai nega părinții și locul nașterii. Din câte știu eu, pentru fiecare dintre noi, originea este legată de ființa care ne-a dat viață, adică mama. Să îți fie rușine că ești român este ca și cum ți-ar fi rușine cu mama ta, dar degeaba încercăm noi să îi explicăm stimabilei doamne, ea nu va înțelege și ca ea mai sunt mulți.
Este foarte adevărat că nici eu nu sunt de acord cu ceea ce fac unii în România, dar asta nu mă face să spun că îmi este rușine că sunt româncă.”
S.C: ”Originea de Româncă înseamnă că sunt eu, Simona, înseamnă identitatea mea, existența mea în orice loc m-aș afla și sunt mândră că m-am născut în România. Nu-mi voi trăda niciodată rădăcinile și acolo va fi întotdeauna ACASĂ!”
M.D: ”NU îmi este rușine! Sunt mândră de asta, deși uneori nu mă mândresc cu cei care ne reprezintă… dar asta e altă poveste. România mea este o țară frumoasă și românii pe care îi cunosc sunt oameni deștepți, frumoși, sociabili și cu suflet mare. Avem o istorie frumoasă în urmă și tradiții minunate. Cei ce își reneagă originea sunt precum copacii fără rădăcini…”
G.S: ”Nu, Nu, Nu! Ba sunt mândru că m-am născut într-o țară mai frumoasă ca oricare alta din lume și în mijlocul unui popor cu înaintași așa de glorioși.”
A.P: ”Sunt plecată din țară de la 8 ani… dar cunosc istoria lui tati. Sunt mândră că același sânge curge prin venele mele… și am un respect deosebit pentru bărbații noștri. Suntem survivers și o nație enorm de talentată.”
D.B: ”Nu, nu-mi este rușine deloc, chiar dacă se întâmplă numai nebunii acum la noi în țară; eu am o origine sănătoasă, am fost crescută cu frica de Dumnezeu, în spiritul onestității și a respectului și tatăl meu era un mare patriot, își punea mâna pe inimă cînd auzea imnul. Dacă de acolo de sus m-ar vedea acum că-mi reneg originea, ar fi tare supărat. Deci, NU, nu-mi este rușine deloc, chiar sunt mândră!”
Şi în final, răspunsul celei căreia îi era rușine că e român: C.E: ”THIS PROVES YOU LACK EDUCATION AND MORALS, SĂ VĂ FIE RUȘINE, CĂ SÎNTEȚI DOAR GUNOAIE, și FAPTUL CĂ VORBIȚI AȘA DĂ DOVADĂ DE CINE SÎNTEȚI…” (majusculele îi aparțin).
Mie, unul, nu îmi este și nu îmi va fi rușine niciodată că sunt ROMÂN( cu majuscule)! Îmi este însă rușine pentru cocălărismul mioritic în care se scaldă România, pentru specimenele politice care conduc România, pentru faptele unor români din țară sau din diaspora și pentru jalea în care a ajuns o ţară cu un potenţial extraordinar, dar niciodata nu îmi va fi rușine că sunt ROMÂN si voi iubi, forever, Romania!
sursa: voceadiasporei.ro
