Sport şi distracţie la Râşnov, cu ocazia ,,Zilei Mondiale a Zăpezii”
La Rîșnov se desfăşoară, în 14 şi 15 ianuarie, manifestările ocazionate de ,,Ziua Mondială a Zăpezii”. Anul acesta, zăpada din belşug a sporit atractivitatea acestei manifestări tradiţionale, astfel încât foarte multă lume participă în acest weekend, la Baza Olimpică a Sporturilor de Iarnă de pe Valea Cărbunării, la toate acţiunile sportive şi distractive. Manifesătrile sunt organizate în mai multe ţări europene, sub egida Federației Internaționale de Schi.
Sâmbătă, au avut loc: ,,Cupa Cetate Râșnov” la biatlon, copii și cadeți, proba individuală (concurs cu caracter republican), concurs de schi fond pentru copii, cu start în bloc.
Duminică, începând de la ora 10,00, se vor desfășura ,,Cupa Cetate Rîșnov”:
– la biatlon copii și cadeți – proba scurtă,
– concursul de sărituri cu schiurile, pentru copii și cadeți, de la trambulinele K15 – K35,
– concursul național al veteranilor – patrule Jocuri și concursuri pe zăpadă, cu participarea elevilor din școlile râșnovene.
Manifestările de la Râşnov deschid un sezon bogat în sporturile de iarnă, care va avea apogeul luna viitoare, când la Râşnov este programată desfăşurarea tradiţionalei etape de Cupă Mondială la sărituri cu schiurile feminin, care anul trecut nu a avut loc, din cauza lipsei zăpezii.
Dorin Duşa