Oare actualul președinte de la Chișinau visează la dezmembrarea României?

Oare actualul președinte de la Chișinau visează la dezmembrarea României?

0 314

Noul preşedinte ales al R.Moldova, Igor Dodon, s-a aflat la Moscova într-o vizită oficială de trei zile, prima după câştigarea alegerilor prezidenţiale
Cu acest prilej, Vladimir Putin i-a dăruit, o hartă a Moldovei de la 1790, realizată de cartograful italian, Bartolomeo Borghi, după războiul ruso-turc din 1790-1791, înainte de cotropirea Basarabiei de către Rusia la 1812.
Dodon a prezentat harta, la conferinţa de presă organizată imediat după întrevederea cu Putin, aceasta cuprinzând pe lângă teritoriul actual al R.Moldova şi pe cel al Moldovei româneşti, nordul Bucovinei, Herţa, Bugeacul, dar şi o parte din nordul Dobrogei, incluzând Delta Dunării !
Acest gest simbolic al lui Putin ar însemna că Moldova românească aparţine R. Moldova şi că Dodon e îndreptăţit să şi-o însuşească, cu atât mai mult cu cât moldovenii ar fi potrivit propagandei otrăvite „moldoveniste” de sorginte rusească, un popor chipurile diferit de cel român, care trebuie să revendice teritoriile răpite de imperialiştii români !!!
Dodon şi-a manifestat regretul că în 1812 Rusia nu a anexat în întregime Moldova, oprindu-şi expansiunea pe Prut.

harta_dodon_putin

” Dacă Imperiul Rus nu s-ar fi oprit pe Prut, am fi avut acum o Moldovă întregită” a declarat plin de regrete sluga Dodon presei ruse, care a mai aflat de la el şi că „jumătate din teritoriul actual al României este moldovenesc”.
Interesant, dar vajnicul preşedinte „moldovan” nu a pomenit cu acest prilej nimic de teritoriile moldoveneşti aflate acum în componenţa Ucrainei, respectiv Bucovina de Nord, ţinutul Herţa, raionul Noua Suliţă şi Buceagul, cu ieşirea la Marea Neagră…
Tot Dodon a mai spus că Bucureştiul şi Chişinăul „au o singură problemă şi anume, încercările de unire a R.Moldova cu România. Atunci când România declară la nivel politic că trebuie lichidată statalitatea Republicii Moldova, vom riposta”.
El a continuat să debiteze neadevaruri si lucruri extrem de periculoase:
” În România sunt interzise organizaţiile care încearcă să facă propagandă cu privire la faptul că o parte din teritoriul românesc înseamnă Ungaria, altă parte Moldova. Şi atunci, de ce la voi acest lucru este interzis, iar la noi, nu?
La începutul anului trecut i-am scris o scrisoare deschisă preşedintelui României, Klaus Iohannis, rugându-l să-şi exprime poziţia pe marginea acestei probleme şi nu am primit răspuns”
” Sper ca a treia mea vizită oficială (prima a fost la Moscova, a doua va fi la Bruxelles), va fi ori la Bucureşti, ori la Kiev. Sunt gata să merg să discut probleme complicate.”
De asemenea Dodon s-a angajat să anuleze Acordul de Asociere la Uniunea Europeană, rugându-l pe Putin să primească R.Moldova în calitate de observator în Uniunea Eurasiatică şi în cadrul Comisiei Eurasiatice
„Sper că prima dumneavoastră vizită va impulsiona dezvoltarea relaţiilor bilaterale”, a ţinut să spună preşedintele rus Vladimir Putin.

„Președintele Moldovei a ales direcţia Moscovei”, constată ziarul polonez Rzeczpospolita, detaliind că în cursul întâlnirii cu Putin, Igor Dodon și-a exprimat speranța că relațiile ruso-moldovenești vor căpăta importanță strategică şi a susţinut că, votând cu el, majoritatea cetățenilor Moldovei s-a pronunțat pentru păstrarea valorilor pravoslave tradiționale.
Cotidianul polonez mai scrie că Dodon „se declară pentru federalizarea țării, prin care Chișinăul ar putea prelua controlul asupra Transnistriei, dar ar deveni în acelaşi timp dependent de Rusia”.
„Dodon pune datoria de 6,5 miliarde de dolari a Transnistriei la gaz pe spatele Republicii Moldova”, titrează ziarul Independent de la Chişinău, explicând că în cadrul vizitei la Moscova, preşedintele moldovean a recunoscut datoriile Transnistriei pentru gazul natural cumpărat de la ruşi drept datorie totală a Moldovei faţă de compania Gazprom.
Pe de altă parte, în timp ce, potrivit La Libre Belgique, noul preşedinte moldovean doreşte anularea acordului de asociere la UE, premierul de la Chişinău insistă că ţara doreşte să adere la UE, constată Washington Post.
Cotidianul american notează că premierul Pavel Filip a reacţionat furios la propunerea lui Dodon de a renunţa la pactul comercial cu Bruxelles-ul şi a afirmat că, potrivit constituţiei ţării, preşedintele nu are dreptul „să anunţe sau să ia asemenea decizii”, iar declaraţiile lui Dodon sunt „pură retorică politică”.
De altfel, „Politicienii de dreapta îl acuză pe preşedintele Igor Dodon de trădarea intereselor naţionale”, după cum titrează Infotag, iar Financial Times avertizează că dacă va încerca să anuleze Acordul de Asociere la Uniunea Europeană Igor Dodon ar putea avea soarta fostului lider de la Kiev Victor Ianukovici.
Ideea este susţinută şi de un comentator al agenţiei Unimedia de la Chişinău care conchide: „La Moscova, Dodon a pornit pe aceeași cale cea a pierzaniei -, bătătorită de Ianukovici și alți conducători ticăloși, care au încercat să oprească roata istoriei și să readucă țările lor în vasalitatea ru?inoasă a Rusiei oligarhice”.

Posted by

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.