Sa afle si Johannis: Amnistia si Gratierea exista in Constitutie de 150 de ani!

Dacă ne raportăm numai la Constituţiile române din anii 1866, 1923, 1938, 1948, 1965, 1991 şi 2003, vom constata că în toate sunt reglementate amnistia şi graţierea, textele prevăzând de la o epocă la alta alţi titulari. Astfel în Constituţia din anul 1866 Regele avea drept de amnistie în materie politică (art. 93 alin. 1), dispoziţie care nu se mai regăseşte în Constituţiile din 1923 şi 1938, dar avea şi un drept echivalent celui de Graţiere, adică dreptul de a ierta sau micşora pedepsele în materie criminală, cu excepţia celor stabilite de art. 103 referitor la miniştri, cărora li se aplica dispoziţia numai la cererea Adunării care l-a pus sub acuzaţie (dispoziţia art. 103 nu se mai regăseşte în Constituţiile din 1923 şi 1938).
În Constituţiile din 1948 (art. 31 pct. 8 şi art. 44 pct. 4) şi 1952 [art. 24 lit. i) şi art. 37 lit. l)] acordarea amnistiei era de competenţa Marii Adunări Naţionale, iar Prezidiul MAN avea dreptul de graţiere şi de comutare a pedepselor. Prin Constituţia din anul 1965 (art. 43 pct. 9, art. 64 pct. 5, art. 75 pct. 8), acordarea amnistiei s-a lăsat în competenţa MAN, iar acordarea graţierii,mai nasol, a fost dată Preşedintelui R.S.R.

Constituţiile din 1991 [art. 72 alin. (3) lit. g) şi art. 94 lit. d)] şi din 2003 [art. 73 alin. (3) lit. i) şi art. 94 lit. d)], au prevăzut că Parlamentul are dreptul ca prin lege organică să reglementeze acordarea amnistiei sau a graţierii colective, iar Preşedintele Românieica atribuţie acordarea graţierii individuale.Aceeaşi soluţie constantă o regăsim, ca regulă, şi în Constituţiile ţărilor din Uniunea Europeană, după cum este vorba de republici sau monarhii . În primul caz, găsim soluţii asemănătoare cu cea de la noi – Preşedintele acordă graţierea individuală, iar Parlamentul (cu denumirea specifică pe care o are) amnistia generală – în Austria [art. 65 pct. 2 lit. a) şi art. 93], Bulgaria (art. 84 pct. 3 şi art. 98 pct. 11), Croaţia (art. 81 şi art. 98), Finlanda (art. 58 şi art. 105), Italia (art. 79 şi art. 87), Letonia (art. 45), Lituania (art. 67 pct. 19 şi art. 84 pct. 23), Portugalia [art. 134 lit. e) şi art. 161 lit.f)] şi Ungaria [Capitolul Statul, art. 1 pct. 2 lit. j) şi art. 9 pct. 4 lit. g)]. În ţările cu regim monarhic, în principiu, Regele are atributul de a graţia individual sau de a anula ori reduce pedepsele pronunţate de judecători [Belgia – art. 180 şi 111, Marele Ducat de Luxemburg – art. 38, Regatul Ţărilor de Jos – art. 122, Spania – art. 62 lit. g), fără posibilitatea de a acorda graţieri generale], iar uneori, ca în Regatul Ţărilor de Jos, se prevede că amnistia se acordă prin lege. Alteori, Constituţiile se referă expres numai la graţierile individuale, care se acordă de Preşedinte – Estonia (art. 78 pct. 11), Franţa (art. 17), Germania (art. 60 pct. 2), Irlanda (art. 13 pct. 6), Polonia (art. 139), Slovenia (art. 107).

Unele soluţii sunt, însă, mai deosebite: de exemplu, în Cehia [art. 62 lit. g), art. 63 lit. j) şi k)] Preşedintele Republicii acordă graţieri sau comută pedepsele aplicate de instanţă şi ordonă ştergerea cazierului judiciar, ordonă neînceperea urmăririi penale sau întreruperea acesteia, dacă a fost începută, are însă şi dreptul de a acorda amnistie; în Cipru [art. 18 şi 49 lit. m), art. 53 pct. 4] preşedintele şi vicepreşedintele au aceleaşi atribuţii, iar propunerile de reducere, suspendare sau comutare a pedepselor, altele decât pedeapsa capitală (a cărei graţiere înseamnă comutarea în închisoare pe viaţă) se fac la recomandarea unanimă a procurorului general şi a adjunctului acestuia; în Grecia (art. 47)  amnistia este acordată numai pentru infracţiuni de natură politică prin lege adoptată de Parlament cu o majoritate de trei cincimi din numărul total de membri, amnistia pentru infracţiuni comune nu poate fi acordată nici prin lege, iar graţierea este condiţionată de îndeplinirea unor condiţii; în Malta [art. 93 pct. 1 lit. a)-d)], preşedintele republicii acordă graţierea oricărei persoane vizate/condamnate pentru orice infracţiune, cu sau fără îndeplinirea condiţiilor legale, dispune suspendarea oricărei pedepse pronunţate, fie pe perioadă nedeterminată, fie pe una specificată, înlocuieşte orice pedeapsă cu una mai uşoară, scuteşte, în tot sau în parte, de executarea unei sentinţe cu privire la orice persoană pentru o infracţiune/orice sancţiune sau confiscare datorată statului în alt mod în contul oricărei infracţiuni; în Slovenia [art. 103 pct. 2 lit. j) şi art. 199 lit. l)], Preşedintele amnistiază şi acordă reducerea pedepselor stabilite de instanţele judecătoreşti în procesele penale şi anulează pedepsele prin graţiere individuală sau amnistie, iar Guvernul acordă amnistie în materie de contravenţii; în sfârşit, în Suedia (capitolul 12, art. 9), Guvernul, prin exercitarea prerogativei de graţiere, poate anula sau reduce o sancţiune penală ori un alt efect juridic al unei infracţiuni şi poate acorda sau reduce orice altă intervenţie similară a unei autorităţi publice în legătură cu persoana sau proprietatea unei persoane. În situaţii excepţionale, anume prevăzute de lege, Guvernul poate decide neînceperea cercetării sau urmăririi penale.

Dacă Constituţiile la care ne-am referit stabilesc, de regulă, numai titularul dreptului de a acorda amnistie şi graţiere colectivă ori graţiere individuală, instituţiile, ca atare, sunt reglementate în legislaţia penală, dar şi în legătură cu această reglementare specială se poate aprecia că suntem în prezenţa unei constante a dreptului.

Codul penal de la 1864 nu reglementa nimic cu privire la amnistie şi graţiere, dar, astfel cum am arătat, Constituţiile din 1866 (art. 93), 1923 (art. 88), şi 1938 (art. 46) prevedeau aceste instituţii. De altfel, începând cu Codul penal din 1937, instituţiile au fost expres reglementate şi păstrate, inclusiv după 1948, fiind reglementate prin art. 172-173, iar apoi în Codul penal din 1969, în art. 119 şi 120. În doctrina vremii s-a subliniat că reglementarea nu a diferit mult de la un cod penal la altul şi s-a tras concluzia că dispoziţiile  dintr-un cod au precedente în legislaţia noastră penală. De-abia prin NCP din anul 2009 şi intrat în vigoare la 1 februarie 2014 au fost reglementate în titluri distincte: amnistia în titlul VII, cauze care înlătură răspunderea penală (art. 152), şi graţierea în titlul VIII, cauze care înlătură sau modifică executarea pedepsei (art. 160). Instituţia graţierii este reglementată şi prin Legea nr. 546/2002, republicată în anul 2014. Cu toată această schimbare de concepţie în ce priveşte sediul materiei, reglementarea a rămas, în principiu, aceeaşi şi deci putem vorbi în continuare despre constantele dreptului constituţional şi penal.

Share on Facebook

Tweet

Follow us