Vicepremierul Sevil Shhaideh spune că legislația corespunde pentru zona de investiții inclusiv...

Vicepremierul Sevil Shhaideh spune că legislația corespunde pentru zona de investiții inclusiv partea de finanțare a autorităților locale

0 446

Cu ceva timp in urma, prin vară, am asistat la o discutie in care șeful unei institutii judetene se plangea de lipsa cadrului legislativ pentru a demara o actiune de atragere a unor investitori pentru un mare proiect asteptat de brasoveni. Iata ca noul sef al Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, dna vicepremier Sevil Shhaideh sustine ca acum totul este in regula in acest domeniu.
Legislația referitoare la investițiile finanțate de autoritățile locale este corespunzătoare și clară, a afirmat vineri, la Pitești, vicepremierul Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.
„Eu cred că în acest moment, pe zona de investiții și pe tot ceea ce înseamnă partea de finanțare a autorităților locale, legislația corespunde, este clară, știu ce au de făcut. Dacă există primari care (…) sunt la primul mandat și nu au suficientă experiență sau suficiente informații, ne-am oferit să asigurăm tot suportul necesar în sprijinirea acestora”, a declarat Sevil Shhaideh în cadrul unei conferințe de presă.

Programul naţional de dezvoltare locală beneficiază, anul acesta, de fonduri de 30 de miliarde de lei, dublu faţă de prima sesiune.
Guvernul se aşteaptă ca programul să devină operaţional din al doilea semestru, a anunţat, vineri, vicepremierul Sevil Shhaideh, aflată în vizită în judeţul Argeş.
Primarii au la dispoziţie 30 de zile să prezinte proiecte pentru infrastructură.

Consiliile judetenu să-și intre în rol
În opinia vicepremierului, administrațiile județene ar trebui să se implicemai mult în sprijinirea celor locale la realizarea proiectelor.
„Atribuția principală a Consiliului județean, pe care foarte multă lume o uită în ultima vreme, este sprijinirea și coordonarea autorităților locale. Deci eu cred că primarii, autoritățile din județ, se pot adresa cu maximă încredere Consiliului județean, să primească asistența tehnică necesară în vederea întocmirii proiectelor pe care dânșii încearcă să le realizeze”, a precizat vicepremierul, preluat de catre AGERPRES.
Dl președinte al Consiliului judetean Brașov, Adrian Vestea, cu adevarat la primul mandat in fruntea judetului, dar cu mai multe de primar, ar putea fi un exemplu de imlicare atat in coordonarea activitatii de investitii la nivel local și dar mai ales pentru cele care sunt deja in derulare la nivelul instituției.
Credem ca in acest caz Aeoportul ar trebui sa fie o prioritate in activitatea lui cat si cea a Consiliului Judeten Brasov.
Si pentru ca am vizitat de curand site-ul CJ Brasov (http://site.judbrasov.ro/) poate ca ar trebui schimbat ceva aici. Pe lângă aspect ar trebui intervenit pe zona proiectelor, unde se impune pe langa eliminarea celor cu depasite, o actualizare dar si introduse elementele ce tin de prioritate sau valoare.

Vlad T.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.