Corona Brașov Wolves se aliniază playoffului Campionatului Național
După încheierea sezonului Ligii Mol, în care Corona Brașov și-a îndeplinit obiectivul, respectiv, calificarea în playofful competiției, pentru ,,lupi”urmează o nouă provocare, playofful Campionatului Național. Primele meciuri din semifinale vor avea loc marți, 7 martie, respectiv, miercuri, 8 martie, echipa brașoveană urmând să întâlnească Dunărea Galați (în ambele zile de la ora 18,30). Înaintea acestor partide, au oferit declarații antrenorul echipei brașovene, Martin Lacroix dar și Emilian Cernica, președintele secției de hochei de la Corona, care a formulat și primele concluzii referitoare la recent încheiatul sezon al Ligii Mol
Martin Lacroix : ,,Cu toții cunoaștem importanța acestor partide. Trebuie acum să ne concentrăm și să câștigăm campionatul. Am terminat pe primul loc sezonul regulat și acum trebuie să confirmăm în playoff. Știm că echipele românești se mobilizează la maxim când joacă împotriva noastră și așa va fi și acum. Galați este o echipă bună, care a avut însă suișuri și coborâșuri și care s-a pregătit foarte bine pentru meciurile împotriva noastră. La rândul nostru, ne-am pregătit și abia așteptăm debutul playoffului. Este o serie de cinci jocuri, pe care dorim să o scurtăm cât mai mult. Totuși, nu mă aștept la meciuri ușoare împotriva lor, însă trebuie să mergem până la capăt și să ne impunem. Din păcate, pentru portarul Polc sezonul s-a încheiat, pentru că el nu poate apăra în Campionatul Național. Am însă încredere în Toke și și rezerva lui, Bereș, primul având o prestație foarte bună în Liga Mol.”
Emilian Cernica : ,,Am jucat multe meciuri, într-o competiție cu nivel ridicat. Am avut o evoluție cu bune și cu rele, pe care o pun pe seama faptului că echipa a fost construită oarecum într-un timp scurt, având fluctuații de formă și de rezultate. Ne-a încuracat foarte mult faptul că nu au primit cetățenia română cei trei jucători, astfel încât a trebuit să ne orientăm din mers spre ceea ce am avut de făcut în alcătuirea echipei. Sperăm ca naționala României să beneficieze într-un viitor cât mai apropiat de acești jucători foarte buni. Am adus târziu stranieri, tocmai din aceste motive, adaptându-ne permanent la situația existentă. Concluzionând, apreciez că echipa a avut o evoluție bună în Liga Mol, ne-am prezentat onorabil. Nici nu mai are rost să pomenesc de arbitraje, foarte slabe, atât în Ungaria, cât și în România, mult sub nivelul jocurilor echipelor care au participat în Liga Mol. Acum, ne concentrăm pe Campionatul Național, unde am speranțe și așteptări mari. Avem ceva probleme de sănătate cu unii jucători, însă, până la ora primelor două partide, sperăm să-i avem pe toți apți de joc. A revenit Emelianenko, după fractura osului feței, de asemenea, Gergo Biro, care a reînceput antrenamentele, așa încât așteptăm ca tot lotul să fie pregătit și apt, pentru meciurile cu Galați”
Dorin Dușa