Marian Rasaliu, un emigrant în PSD, este noul Prefect al judeţului Braşov

Marian Rasaliu, un emigrant în PSD, este noul Prefect al judeţului Braşov

7 1119

Desemnarea lui Rasaliu în funcţia de prefect la Braşov confirmă negocierile purtate în tot ultima vreme de PSD Braşov, care a negat, însă, că ar fi interesat de acest post. Ca să-si pregătească instalarea, Rasaliu devenea funcţionar public la 1 februarie şi consilier special la Primăria Râşnov iar în urmă cu 3 săptămâni şi-a înaintat şi demisia din PSD

Criza reală din Organizatia judeteana a PSD Brasov se reconfirmă. Situatia pare a fi o consecința firescă a unei îndelungi perioade de conducere dictatoriala (Niță Constantin) fara scopuri politice, principii sau doctrina. Nepreocupată de factorul uman, principiile politice au fost abandonate peste doua decenii iar Statutul e inca ramas uitat prin sertare. Iata unde duce șirul nesfarsit de erori prin care au fost conduși social-democratii brașoveni! Nominalizarea ca prefect a unui portocaliu  înroșit mai repede decât oule de de sfintele Paști. În cele două luni de când sunt la guvernare, după căutări prin organizatie,  au nominalizat un  personaj cu vechi state in PDL – Marian Rasaliu.
Un apropiat al lui Scripcaru, (insotindu-l inca din perioada APR) în mandatul 2008-2012, Marian Rasaliu a fost senator PDL, iar în mandatul 2004-2008 vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, tot din partea PDL. Rasaliu, cu o bună ”orientare” politica si poate in urma unor decizii interne, devenea membru PSD în 2012, după ce nu a mai prins un post de parlamentar sub sigla PDL.
Ocolind un posibil eșec al votului, în ultimii ani a ocupat prin numire, postul de director al Uzinei R din Feldioara. O sinecură pentru niste servicii care nu se cunosc, dar care au existat cu siguranta daca acesta nu a fost deranjat de pe scaunul care l-a ocupat aproape… patru ani.
Desemnarea lui Rasaliu în funcţia de prefect la Braşov, confirmă negocierile purtate în ultima vreme intre ALDE rasaliu1si PSD la Braşov, ultimul negand însă că ar fi interesat de acest post.
Scenariul accederii personajului la inalta deminitate, a fost o ”lucratură” in care si-au adus contributia mai multe personaje. Ele nu sunt greu de indentificat daca vedeți traseul sumar pana la numirea pe functie.
Pregatirea instalării, un adevarat slalom printre paragrafele legii, il plimbă pe Rasaliu inclusiv prin administratia locală. Acesta devenea funcţionar public la 1 februarie şi consilier special la Primăria Râşnov (un fief liberal in care nu mișca nimic fără ordinul lui Veștea Adrian, actual președinte al CJ Brașov) iar în urmă cu 3 săptămâni şi-a înaintat pana şi demisia din PSD!!!
Si nu putem ocoli intrebarea – pe cine va servi (va veghea la respectarea legii) noul prefect Marian Rasaliu, pe brasoveni, pe social democrati sau pe liberali (foștii colegi portocalii).
Rasaliu va trebui sa faca fata si la o schimbare radicala de atributii in contextul in care PSD vrea sa modifice legea de functionare a prefecturilor, de la aiureala Institutie a Prefectului la ce-o da Dumnezeu!
Functia de subprefect, din cate se pare, va fi ocupată de catre un desemnat ALDE (că membri sunt putini la Brasov, sigur vor gasi un politicus-turisticus-partinicus).

In ce-l priveste pe fostul prefect Ciprian Băncilă, vă reamintm că acesta a fost numit tot temporar la Prefectură, prin detaşare de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Braşov, anul trecut, cînd l-a înlocuit pe Mihai Mohaci, prefectul susţinut de PSD. Ciprian Băncilă îşi încheia oricum in 14 martie perioada de detaşare, de la APM la Prefectură.

Vifor Rotar & HOria D.R.

 

COMENTARII

  1. Ca sa-l parafrazez pe „Sasul nr.1 al tarii,” a trebuit sa… „dispara oameni”…din politica(pesedistii vechi!)
    in frunte cu Negriciosu’, alias Costică Nitză-Molodovitză, ca PSD-ul sa renasca din Cenusa pedelisto-liberala!
    Norocul lui Rasaliu-Candriu…

  2. Era normal sa fie separarea mare la televiziunea de casa a lui Georgica si Cristina. Vifor este sluga celor doi ca lucrează la Rtt. PSD in comparație cu portocalii apreciază oamenii de valoare.

    • Ce spui? PSD apreciaza oamenii de valoare! PSD apreciaza sculele de valoare. Despre portocalii – sa le fie tarana usoara! Scuze! Am vrut sa spun vopseaua usoara!
      Ce televiziuni? De la TVR pana la cele locale, cu extrem de putine exceptii, traiesc doar din banul public. Direct ca TVR sau indirect, din banii publici jefuiti de cei pe functii impreuna cu o camarila ce a sufocat totul.
      De ce nu provocati un test. Solicitati de la doua institutii publice, sa zicem Consiliul Judetean si Primaria Brasov finantarile care s-au facut din bugetele lor pentru presa scrisa, tv si radio, indiferent de manevrele prin care s-au facut aceste plati. Adica toate tipurile de plati (viramente) ce s-au inventat (contractat) de la diferite evenimente (produse de presa impreuna cu institutiile respective) pana la promovari. Rezultatul va fi inimaginabil, multe milioane de euro. Si daca la aceasta valoare mai adaugati finantarile indirecte o sa ne minunam impreuna de cate zeroruri vom numara dupa cifra 1. Acestea sunt usor de identificat. Se vor cerceta contractele cu abanotii la aceste institutii si se vor vedea cati bani au fost virati de cei vare au facut repararii, au turnat asfalt etc. etc.

      • sa nu vorbim de franghie in casa spanzuratului. Mix1 si Rtt au trăit si trăiesc din bani publici asigurati de Georgica si Aristotel ilegal. Este foarte simplu sa îți dai seama de aceasta modalitate daca compari firmele ce fac publicitate la aceste doua posturi si modul in care se dau contractele pe bani publici si autorizatiile pentru construcții. Familia Vifor din acești bani își asigura veniturile.
        Cei care îl critica pe Rasaliu sa analizeze rezultate de la parlamentare obținute de PSD in Fagaras. PSD a obținut 45%!iar PNL un rusinos scor de 15%.

    • Rotar Vifor, colaborator al cotidianului nostru de peste un deceniu, isi face doar (foarte bine) meseria. Fara subiectivitate este unul dintre cei mai buni editorialisti din Romania. Articolul este semnat de doi dintre colaboratorii nostri permanenti: Rotar Vifor si Horia D.R. Nu mai dati cu pietre in ziaristi. Fara ei de mult nu se mai vorbea despre democratie in tara noastra. Ba poate chiar si de Romania.

  3. Ce aveti dom’ne cu omu’.?
    A fost prin atatea partide,a castigat atatea experiente,”le stie”…
    si pe dunga pe „toate”! E si mai purisan,deci iar experiente multe si marunte…
    Am auzi ca se avea bine si cu albiciosu si cu negriciosu…
    Vedeti,daca venea Ghise,aveam si la Tv local niste dezbateri brici!

  4. PSD e de rahat la Brasov. Cercurile mafiote care si-au rotit la conducerea partidelor si a institutiilor oamenii lor isi continua nestingherite ”afacerile”. Toate intelegerile au un singur scop banul public, despre promisiuni electorale, cetateni, proiecte pentru dezvoltare in mileniul urmator.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.