Decizie scandaloasă în cazul învăţătoarei agresive de la Şcoala 4!

Decizie scandaloasă în cazul învăţătoarei agresive de la Şcoala 4!

0 339

Conducerea scolii 4 o protejează pe învăţătoarea acuzată de comportament şi limbaj violent. Singura măsură luată împotriva Eugeniei Dobrescu este reţinerea a 10% din salariu timp de trei luni. Părinţii copiilor sunt scandalizati şi ameninţă că o vor acţiona pe învăţătoare în instanţă. Cinci dintre ei şi-au mutat deja copiii la alte clase, iar un al şaselea se pregăteşte să-şi retragă fiul din şcoală

Conducerea scolii 4 o protejează pe învăţătoarea acuzată de comportament şi limbaj violent. Singura măsură luată împotriva Eugeniei Dobrescu este reţinerea a 10% din salariu timp de trei luni. Părinţii copiilor sunt scandalizati şi ameninţă că o vor acţiona pe învăţătoare în instanţă. Cinci dintre ei şi-au mutat deja copiii la alte clase, iar un al şaselea se pregăteşte să-şi retragă fiul din şcoală. Părinţii spun că cei mici au fost persecutaţi la şcoală de învăţătoare, care le-a reproşat copiilor că au trădat-o.
O elevă are dese accese de somnambulism, un alt copil tremură tot timpul, are coşmaruri şi a devenit agresiv cu surioara mai mică, alţi elevi sunt şi ei foarte afectaţi de comportamentul învăţătoarei sosite la Braşov cu 6 ani în urmă, de la Caracal.
Cu toate acestea, directorul şcolii, Carmen Andrei, a decis că este suficient ca învăţătoarea să fie penalizată timp de trei luni cu 10% din salariu. scoala 4-1
Conducerea şcolii nici măcar nu-şi asumă decizia şi a refuzat să vorbească cu presa, deşi de dimineaţă promisese că va da o declaraţie pe tema sancţiunii aplicate.
Ulterior, i-a trimis pe jurnalişti la inspectorat pentru un sincron în legătură cu decizia suspect de clementă luată de comisia de disciplină din cadrul şcolii.
Părinţilor nu le-a venit să creadă că măsura luată a fost atât de blândă. Cinci dintre ei şi-au mutat copiii la alte clase, iar un al şaselea este decis să-l retragă cu totul din şcoala în care a avut atât de suferit.
După ce unii părinţi au depus plângeri la poliţie împotriva învăţătoarei, copiii au avut de suferit la ore.scoala 12 bv
Părintele care îşi va muta copilul din şcoală povesteşte cum, după izbucnirea scandalului, fiul său a fost persecutat de către doamna învăţătoare că ar fi mincinos şi că ar fi trădat-o.
Părintele spune că la şedinţa din 15 februarie la care au participat învăţătoarea, directoarea, reprezentanţii IŞJ şi părinţii s-a stabilit să nu se mai discute în clasă acest subiect. Cu toate acestea, potrivit tatălui unuia dintre elevi, când nu era niciun părinte la ore, învăţătoarea le reproşa copiilor că au înregistrat-o şi că au trădat-o.

Vifor Rotar

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.